Actualitate

Doina Pană: Nimeni nu poate spune că e nemulțumit de buget. Bistrița nu va primi mai puțin ca în 2018

”Legat de buget, e adevărat că e un pic târziu, dar asta nu înseamnă că vor fi daune în economia românească. Ar fi trebuit să avem deja bugetul în Parlament, dar e un buget aparte – nu numai ca și cifre, un buget record, cel mai mare din istoria postdecembristă – și s-a schimbat un pic și filosofia în care s-a gândit bugetul. Pentru că au existat niște voci dinspre autoritățile locale, unele îndreptățite, altele datorită faptului că n-am scăpat încă de ideea să ceri mai mult încât să capeți de fapt cât ai nevoie, s-a arătat deschidere și s-a mai amânat o săptămână, în sensul că au avut loc întâlniri cu autoritățile locale, mai ales cu primarii de municipii”, a declarat într-o conferință de presă deputatul Doina Pană, vicepreședinte PSD.

Ea a afirmat că primarii din comune, prin forul lor, s-au declarat din start foarte mulțumiți. ”Bugetul a fost gândit încât să se reducă decalajul între zonele mai puțin dezvoltate și cele mai dezvoltate. Bistrița-Năsăud este un caz fericit, nu ne situăm printre județele care au foarte multe zone rurale rămase în urmă. E un buget, plastic spus, care să scoată din noroi ultimele localități din România și, bineînțeles, să aducă dezvoltare”.

Doina Pană a menționat că se alocă bani cu preponderență spre zone foarte importante: Educație – 2 miliarde de lei, Sănătate – 1,8 miliarde lei pentru achiziționare de aparatură medicală, dezvoltare locală – 2,5 miliarde lei pentru PNDL, infrastructură de transport – 5,6 miliarde lei.

”Dacă au fost voci nemulțumite, acestea nu s-au referit la banii pentru proiecte, pentru că banii merg prin aceste categorii mari de care am vorbit, ci s-au referit la banii de funcționare. Eu apreciez faptul că primarul Bistriței a fost printre cei care s-au agitat, în sensul ca municipiul să primească cât mai mulți bani, dar ca să înțelegeți: nu hotărăște cineva din pix de câți bani au nevoie Bistrița, Clujul, Bucureștiul. La Ministerul Finanțelor există niște execuții bugetare, cât ai fost în stare să cheltuiești din bugetul anului trecut. Nu este bine să rămână bani necheltuiți, puteau merge spre o zonă unde să fie cheltuiți și, rulându-i, să aducă un plus la bugetul de stat. Apreciez că domnul primar Crețu a vrut să aibă un buget mai mare pentru Bistrița. Eu ce știu sigur este că nu e mai mic bugetul pe 2019 decât pe 2018”, a spus parlamentarul PSD.

Doina Pană a declarat că ”atunci când spre București merg mai mulți bani decât anul trecut, nu se poate spune că bucureștenii sunt nedreptățiți. Sunt sectoare mai bogate și altele mai puțin dezvoltate. Per total, s-a dat mai mult cu 853,9 milioane lei. E adevărat că au venit și cheltuielile sociale, care înainte nu țineau de UAT-uri, dar dacă le totalizăm pe cele 6 sectoare fac 403,5 milioane lei, deci peste 400 de milioane sunt mai mulți bani. Dacă luăm și Primăria Capitalei, în total Bucureștiul are cu peste 100 de milioane mai mult. La Arad, în 2018 au fost alocate 278,9 milioane lei din care s-au cheltuit 110, deci ca execuție bugetară e mai puțin de jumătate. Cu toate acestea, în acest an are prevăzute 344 milioane lei. Deci niciunul dintre cei care au vociferat nu au făcut-o îndreptățit, spunând că au mai puțini bani. Că și-ar fi dorit mai mult, foarte bine, dar trebuie să știi și cum să-i cheltuiești”.

Ea a declarat că înainte se alocau 750 lei/locuitor pentru bugetele locale, iar acum se alocă 1.200 de lei/locuitor ”și probabil din acest motiv niciun primar de comună nu a spus că este nemulțumit”, în timp ce pentru CJ se alocă 450 lei/locuitor în loc de 400 cât se stabilise inițial, deoarece administrațiilor județene le revin niște cheltuieli în plus. Cheltuielile cu personalul neclerical vor fi preluate la nivel central: ”Nu poate fi nimeni care să spună că este nemulțumit. Este un buget care și-a schimbat filosofia în bine, să scoatem din noroaie ultimele localități, să dezvoltăm zonele mai sărace și în același timp să fie un buget de dezvoltare prin infrastructură, educație, sănătate, dezvoltare locală”.

”În momentul în care s-a stabilit modul de salarizare al personalului din primării, s-a mers pe ideea: asta îți e anvelopa salarială, e treaba ta câți îți angajezi și cu ce salarii angajezi, dar să te încadrezi în ea. Adică nu că nu mai faci dezvoltare și dai numai salarii. Asta a fost regula și funcționează și acum. Unele primării au angajați mai puțini, unele au salarii mai mari, altele – mai mici”, a comentat Doina Pană.

Deputatul PSD a adăugat că luni bugetul va ajunge pentru dezbateri în comisiile parlamentare: ”Sunt convinsă că vor fi foarte multe amendamente, unele vor trece altele nu, iar forma finală a bugetului o vom avea, estimez, la sfârșitul săptămânii viitoare”.

Buget 2019

Ministrul Finanţelor a prezentat, proiectul de buget pentru acest an, aprobat vineri de Guvern, care prevede o creştere economică de 5,5%, un câştig salarial mediu brut de 5.163 lei, un deficit bugetar în scădere la 2,55% şi atingerea unui număr al salariaţilor de 5,282 milioane: ”Câştigul salarial mediu net va ajunge, în acest an, la 3.085 lei, în creştere cu 50,6% faţă de cel din 2016. Datoria publică va ajunge la un nivel de 34,9% în acest an, faţă de 34,5% în 2018”, a spus Teodorovici.

Veniturile la buget sunt aşteptate să crească cu 53,1% în acest an, până la 342,7 miliarde lei. În schimb, Guvernul se aşteaptă la un avans mai mic al cheltuielilor, de 52,3%, până la 368,8 miliarde lei. Principalele cheltuieli din acest an sunt cele cu asistenţa socială (107,6 miliarde lei), cheltuielile de personal (102,5 miliarde lei) şi investiţiile (49,65 miliarde lei). Punctul de pensie va creşte, de la 1 septembrie 2019, cu 15%, până la 1.265 lei, iar pensia minima este aşteptată să crească cu 10%, până la 704 lei.

În cazul bugetelor locale, Guvernul estimează o creştere de la 250 de lei pe locuitor la 450 de lei pe locuitor, cu un plafon maxim de 275 milioane lei. Totodată, primăriile de municipiu vor primi un plafon minim de 12 milioane de lei, cu 7 milioane de lei în plus faţă de 2018, iar impozitul pe venit este stabilit la 60%.

11 comentarii

  • Nu vă lăsați mme Pană, până aveți gură și cu ce scrie, să vă judece fieștece cetățean turmentat (când votează).
    Lămuriți-i cât de bine o duc și ei nu știu, necum să vă mulțumească.
    Nerecunoscător popor român !
    Mai că avea dreptate coana leana ceaușeasca, când îi făcea viermi pe gloata ce stătea la coada (pomana) guvernării. Nu ?
    Că cam tot așa ne simțim și azi, în ochii politicienilor, în frunte cu maduro-al nostru.

  • Doamna asta nu stie pe ce lume traieste, sustinand ca nimeni nu poate spune ca este nemultumit de buget, cand aproape toti primarii de municipii si-au manifestat nemultumirea. Pana si Ovidiu Cretu s-a revoltat ca nu primeste bani suficienti de la guvern, chiar daca in cazul lui unele sume ar urma sa fie cheltuite pe prosti care nu au nici o legatura cu nevoile cetatenilor.
    Vezi: https://www.timponline.ro/ovidiu-cretu-foc-si-para/

  • Deci.
    Primarii protestează, Dna Doină jubilează pe buget.
    Unii mințesc.
    Iar minciuna are picioare scurte.
    Nu putem spune n importe quoi în politică.
    Viitorul imediat ne va dovedi cine avea dreptate.
    Deocamdată balanța e de partea adevărului primarilor.
    Investiții anulate sau amânate (ex Sărata), curs al aurului și leului dezavantajos pentru români , o susținere care costă contribuabilii plătitorii la capăt de linie.
    De ce PSD-ul e în Epoca Minciunii?
    Bineînțeles că toții știm.
    Doar ieri alaltăieri, Radu Mazăre o altă Stea Politică PSD devenită pitică albă azi, a susținut testul adevărului în fața judecătorilor și a pierdut câțiva ani de libertate, pe bună dreptate, la capătul unui proces judiciar în care i-au fost respectate drepturile.
    E plin de oameni din ăștia așa zis socialist democrați prin PSD care de altfel nu sunt decât niște cleptocrați publici.

    Saga vilei grandioase a noului cuplu star din PSD , Manda- Olguța conacul luxos de sute de mii de euro e o altă poveste măruntă de altfel despre cum politicienii români și-au construit averile furând și devalizând bugetul.
    În timp ce miii de români continuă să ia calea străinătății, încapabili să se dezvolte la potențialul propriu individual în propria țară.
    E o formă de genocid național, cumetria asta politică plasa minciunilor promovată public ca succesuri e de fapt găurită pe toată părțile.

  • Doina Pana spune că Legea bugetului de stat va fi adoptată „un pic mai târziu, însă nu va aduce daune în economia românească”, cand in mod normal Proiectul de buget ar fi trebuit să fie depus la Parlament în luna noiembrie și adoptat la finele aceleiași luni sau în primele zile ale lunii decembrie, astfel incat sa intre in vigoare la 1 ianuarie, 2019 si să asigure României o dezvoltare sustenabilă. Numai ca in loc sa se ocupe de buget, actualii guvernanţi au venit cu tot felul de gaselnite precum „legea pe lacomie” si alte măsuri cu efecte care se arată dezastruoase.
    In realitate nu sunt bani la buget iar guvernul a facut o serie de promisiuni fara acoperire. Este vorba de o „hărmălaie populistă şi o jalnică ţopăială legislativă şi administrativă” cum a numit-o presedintele Klaus Iohannis.

  • Definitia anvelopei, conform Dex: „anvelópă sf [At: CADE / Pl: ~pe / E: fr enveloppe] 1 (La roata de cauciuc a automobilului, a bicicletei etc.) Parte exterioară de cauciuc vulcanizat care acoperă (protejează) camera cu aer. 2 Parte exterioară, de piele foarte groasă și rezistentă, a unei mingi de fotbal, care învelește camera cu aer. 3 Parte dinafară a căldării unui vapor. 4 (Rar) Plic. 5 Supracopertă. 6 (Pct) Atmosferă difuză care învăluie figurile dintr-un tablou.”
    De ce trebuie să stâlcim limba română când avem expresii consacrate, în cazul de față „fond de salarii”?

  • Doamna Pană , bugetul nu e gata , nu vorbiți despre ce nu știți . Ditamai PSD-ul nu are un om priceput la bugete și apelează la Darius Vâlcov , care lua șpăgi la pungă prin cimitire și îngropa tablouri printre pereți dubli . Vai de mama voastră , incompetenților .

  • Ce tare ! Doina Pana vorbeste exact ca Dragnea . La Bucuresti se agita Firea si la Bistrita se agita Cretu. Cei doi sunt facuti agitatii de serviciu care nu prea da bine la pesedeul de la centru. Grija mare primare ca te tapa estia din partid !

  • Madam Pana ,guvernul Dancila nu a benevoit sa dea banii pe hotatarile judecatoresti dascalilor pe 2018.Halal,ce grija aveti pentru cei ce au castigat in instanta niste drepturi.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.