Actualitate

Doina Pană, scrisoare deschisă către premierul Cioloș: Toate au o limită!

Deputatul Doina Pană, vicepreședinte PSD, fost ministru al Apelor și Pădurilor, i-a trimis o scrisoare deschisă premierului Dacian Cioloș, în care îi spune că s-a ajuns la o situație extrem de gravă:

”Scrisoare deschisă către domnul Dacian Cioloș, Prim-ministru

Stimate domnule prim-ministru,

În 19 decembrie 2015, am adresat, împreună cu domnul Liviu Dragnea, preşedintele Partidului Social Democrat, o scrisoare deschisă doamnei Cristiana Paşca Palmer, ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor şi spre ştiinţa dumneavoastră. Tot ce v-am semnalat atunci n-a fost luat în seamă şi, din nefericire, a condus spre o situaţie extrem de gravă.

Vă spuneam atunci că prevederile Codului Silvic trebuie să intre în vigoare prin elaborarea legislaţiei subsecvente, altfel, efectele pot fi dramatice.

Vă enumăr, din nou, câteva efecte ce decurg din neimplementarea Codului Silvic:

• populaţia are nevoie de lemn de foc pentru că iarna bate la uşă (Codul prevede asigurarea cu prioritate a lemnului de foc pentru populaţie);
• industria mobilei are nevoie să i se asigure necesarul de resursă (dreptul de preemţiune);
• marii agenţi economici nu sunt limitaţi cu nimic în a avea în continuare poziţii dominante pe piaţă (procentul de maxim 30%);
• valorificarea superioară a lemnului la nivel local, prin încurajarea întreprinzătorilor locali, pentru crearea de noi locuri de muncă, nu este susţinută

Nu v-a preocupat nimic din toate acestea!

În 30 august 2016, disperaţi de haosul creat în sistemul forestier, aţi primito scrisoare deschisă şi din partea Asociaţiei Producătorilor de Mobilă din România, împreună cu Federaţia Proprietarilor de Păduri şi Păşuni din România. Vă spuneau şi ei, printre altele, despre criza gravă de resursă în industria mobilei, de pierderea comenzilor externe și de criza aprovizionării populației cu lemn de foc!

Nici această scrisoare nu a contat!

În curând, foarte curând, n-o sămai primiţi scrisori deschise ci strigătele disperate a milioane de români care nu vor avea lemn de foc. Nu numai că s-a ajuns la nişte preţuri exorbitante, de 400-500 lei/mc, dar NU EXISTĂ LEMN DE FOC!

Ar trebui să ştiţi, conform INS, în România, 3,5 milioane de gospodării se încălzesc cu biomasă, consumul total fiind de 19,5 milioane tone biomasă. Din acest total, biomasa forestieră reprezintă ponderea covârşitoare.

Asigurarea necesarului de lemn de foc pentru populaţie la preţuri corelate cu puterea de cumpărare a zonei rurale, este nu doar obligatorie, fiind prevăzută în Codul Silvic în vigoareci este şi o prioritate socială şi, foarte important, necesarăpentru combaterea tăierilor ilegale,care, la modul populist, lăsaţi să se înţeleagă că vă preocupă. Nu vă preocupă decât declarativ. Tot ce s-a întreprins nu sunt măsuri de fond ce trebuiau continuate, fiind asumate chiar prin Hotărâre CSAT, sunt doar măsuri superficiale, haotice, în aceeaşi logică populistă şi de imagine, fără realizări concrete.

Lemnul este o resursă regenerabilă, iar utilizarea acestei resurse regenerabile este esenţială în lupta împotriva schimbărilor climatice, conform rezoluţiilor Conferinţei privind schimbările climatice de la Paris. Dacă nu folosim lemn, vom folosi beton, oţel şi combustibili fosili, cu amprente ecologice mult mai mari!

Nu numai că aţi ignorat aceste prevederi, dar aţi continuat să giraţi un proces de manipulare a opiniei publice şi un război economic împotriva industriei lemnului. Prin politicile promovate, aţi generat închiderea firmelor mici (ce trebuiau dezvoltate conform Codului Silvic) aţi destabilizat un întreg sector cu peste 150.000 de salariaţi, cu o pondere de peste 3% din PIB, cu un aport valutar net de peste 3 miliarde Euro (peste 2 miliarde Euro industria Mobilei) şi ,“cireaşa de pe tort”, aţi condamnat milioane de români să stea în frig la iarnă!!!

Închei cu speranţa că veţi reacţiona la acest ultim semnal de alarmă, că vă veţi apleca la modul cel mai serios şi foarte urgent pentru rezolvarea problematicilor prezentate.

Toate au o limită!

Doina Pană, deputat PSD, fost ministru al Pădurilor”

20 comentarii

  • Cine a votat în Parlamentul României acest guvern de așa-ziși „Tehnocrați”?!? Cine are majoritate în Parlament?!? Și acest Guvern ca oricare alt Guvern este votat de către o majoritate Parlamentară, deci dacă PSD-ul nu și-l dorea pe Cioloș nu-l vota pe Cioloș sau doar aveați chef de niște scrisori?!?…

  • Cum stam cu radarul padurilor fiindca zilnic trec transporturi masive de lemne la patroni.In loc de radarul padurilor mai bine votati infiintarea de depozite de lemne in localitati ca lumea sa se poata aproviziona.Dar aveti alt interes vad ca si va scoateti ochii zilnic unii la altii plangand soarta populatiei.PSD conduce judetul , de ce nu ia problema in mana?Doamna deputat ce ati facut bun pentru populatia careia ii plangeti de mila ?

  • A fost odată ca niciodată și încă mai există, un „biet” popă cu epoleți care imediat ce făcu cunoștință cu Pesedeul , a devenit ” preafericitul ” proprietar a câtorva zeci de mii de hectare de pădure. Trimeți-i și lui o scrisoare, poate i se înduplecă sutana și contribuie cu ceva vreascuri.
    În rest, ipocrizia și demagogia ” made in Pesedeu ” sunt păsule prea răsuflate pentru a fi luate în considerare de către oamenii posesori de discernământ.

  • Lăsați doamnă ca despre păduri să se pronunțe specialiștii. De când politrucii se pricep la toate este vai de codrii României. Ceea ce dv. aveți în comun cu pădurea nu este decât limbajul de lemn și rumegușul pe care îl tot mestecați.

  • Se baga in seama si doamna Fa Doina , alta slujba nu are . E precampanie si crede ca mai poate prosti niste asistati social care asteapta sa le dea primarii lemne . Pai aia oricum voteaza cu PSD-ul , de ce va mai obositi de pomana , madam ? Asistatii , puturosii , 80 % dintre pensionari si institutiile de forta voteaza cu stanga , scotand 38% . Restul nu prea vin la vot . Daca ar veni dublul electoratului de la locale la vot , PSD ar avea doar 19% madam . Da-le Doamne mintea romanilor aia de pe urma .

    • Si asistatii sociali sunt tot ai nostri . In orice tara moderna exista oameni necajiti . Primarii , da , ar trebui sa le dea lemne de foc acestor oameni precum si familiilor nevoiase , oamenilor in varsta . Stiu un primar , Ioan Szabo de la Sant , care face acest lucru . Bravo lui ! M-ai stiu ca si Ioan Monita primar la Romuli este singurul din judet care a inteles ca e o adevarata criza cu lemnele de foc pentru populatie si , de urgenta , a amenajat o rampa de unde satenii pot cumpara lemne . Aceasta este obligatia fiecarui primar , de a se preocupa de nevoile oamenilor si conform legilor , in fiecare comuna ar trebui sa fie o astfel de rampa. Nici prefectul , ,, boemul „” Ovidiu Frent nu are astfel de preocupari . Nu stie ce probleme au oamenii din judet , nu raspunde la telefoanele de serviciu desi sunt platite de noi si doar ,, zambeste frumos ” la fotografi . E reprezentantul Guvernului in BN si … nimic mai mult … Nu se preocupa de populatia din BN . E cel mai slab prefect pe care l-a avut pana acum acest judet.

  • Băi comentatorilor, voi știți ce vorbiți? Aici nu e vorba de politică și de PSD, e vorba că în județ nu s-au marcat lemne de foc pentru populație!!! Când ați fost ultima dată la țară? Sistemul e blocat, e trecut jumătate de octombrie și încă nu s-au marcat lemne de foc! Nici măcar proprietarii de pădure nu au lemne! În unele sate oamenii s-au mobilizat și au tăiat lemne ilegal, pentru că nu mai pot să intre în păduri după ce se înmoaie drumurile! Doamna Pană are dreptate aici, e groasă! Niciodată, nici măcar pe vremea comuniștilor, nu s-a întâmplat ca lemnele de foc să nu fie marcate în octombrie! E jale mare în județ. Doamna Sabău, interesați-vă de subiect, doamna Pană nu e nebună, știe ce spune.

    • Total gresit prietene ,la tara se fac bani frumosi din lemne, un camion se vinde cu 2200 lei.Si asta se petrece zilnic. Pentru stiinta celor de la oras pretul lemnelor s-a dublat fata de anul trecut.Ce face radarul padurilor ?Cei responsabili cu marcatul sunt oamenii PSD -ului,Cine conduce judetul ? Deci comentatorii cam stiu ce vorbesc.

    • Băi Omule de Rând, exact asta spune și madam Pană, că un metru cub de lemn a ajuns la 100 de euro! Nu sunt lemne de foc, băi amețitule, du-te la cîmpie, nu s-a marcat nimic. Toate ocoalele silvice au oprit marcatul din cauza noilor reguli. Tu spui că s-a dublat prețul lemnelor și că asta e bine? S-a dublat pentru că s-a blocat sistemul, și asta încurajează hoții de pădure! Sunt sate în județ cu păduri proprietate particulară în care oamenii s-au dus la pădure și și-au tăiat cu drujba lemne, pentru că nu mai pot aștepta. Când se usucă lemnele tăiate în octombrie, știi?

  • Sa marcheze padurarii în loc sa fure. Zilnic se fura pe rupte lemn şi nu este lemn de foc. De ce nu se scoate la vînzare? Cine îi opreste? Patronii scot lemnul lor primariile sa scoata lemn de foc la populatie. Cine crede cind se vad zilnic zeci de cmioane de lemn pe sosele.

    • Băi Ponta, tu ai citit materialul, sau dai din gură să nu-ți ruginească? Nu se marchează lemne pentru că nu s-a implementat noul Cod Silvic, care prevede marcarea lemnelor de foc cu prioritate!

    • Cassius , se fura lemne cu camioanele si cu vagoanele, chiar si cu straifurile piloase si se duc…”in tarile calde”, iar omul de rand nu poate sa-si procure nici macar uscaturile….:(((trist

  • Nu te bata grija draga tovarasa. Habar nu aveti cat de bine se descurca hotii de lemne, padurarii si beneficiarii. Numai in zona Lechinta, Chirales , Odorhei, Sintereag daca se sta la panda te infiori cate carute la plezneala fac piata cu lemn. Ai multe posibilitati cu 4- 5 milioane sa cumperi un straif zdravan de lemn de buna calitate, nu 1 mc. cum ne spuneti d-vs. in totala necunoastere.

  • Referitor la sustinerea micilor firme e vrajeala de-a matale doamna Doina ia-ti închis pe toti. Nu sa aplicat nicaieri „dzvoltarea locala”numai minciuni si vrajeala lasatineeeeee ca ajunge cu dezvoltarea ajutati austriecii ca ei voteaza.

  • Mai diocassius in loc sa jignesti vorbeste civilizat si exprimati punctul de vedere pe care il ai. Sau te-a pus fa sa te bagi cu nasu in c…t iar de ametit esti tu cu mata!

  • Bravo,d-na Pana,bune punctat,dar carcotasii care habar n-au de acest sector,vorbesc sa se afle in treaba.Cati stiu ce inseamna un amenajanent si care sunt posibilitatile de taiere?Sunt zone in care predomina rasinoasele,iar posibilitatile la foioase nu sunt suficiente ptr asigurarea populatiei cu lemn de foc.O familie are nevoie ptr o iarna de aprox 10 to de lemn pte foc,faceti calculi fratilor si vedeti unde ajungeti.Guvernul trebuie sa fie preocupat ptr a gasi si asigura masuri alternative lemnului si sa ajute populatia in acest sens,iar variante sunt,dar nu exista vointa politica,fiindca interesele de grup sunt prea mari si nu-I intereseaza de restul amaratilor.

    • Hai nu zău, nea’ gigi ?!… Matale ai văzut ce ai scris, cât eşti de incoerent?… Critici guvernul tehnocrat că… nu are voință politică…Păi ăştia NU fac politică nene! Apoi legat de resurse alternative, crezi că un guvern poate să facă în câteva luni ce nu au reuşit alții în 26 de ani? Să fim serioşi!…Iar despre amenajamente silvice, despre categorii predominante şi alte bazaconii mai bine nu aminti…după ce ani la rând s-a tăiat ,,la ras”…sub guvernările lu’…şti tu cine…

  • Cred ca doamna ministru, Doina Pana este ultima persoana care poate fi acuzata de politizare sau demagogie, atunci cand vine vorba de silvicultura. Cei care i-au urmarit activitatea din minister stiu despre ce este vorba.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS