Politică

Dolha: ”Nu avem autostradă, nu mai suntem Poarta Transilvaniei”. Ce le cere parlamentarilor PSD

Deputatul Stelian Dolha, copreşedintele organizaţiei judeţene PNL, a spus că iniţiativa privind Autostrada Nordului trebuia să aparţină parlamentarilor PSD din Bistriţa-Năsăud, deoarece ”ei au pârghiile puterii”, însă aceştia s-au limitat la a-l ironiza pe el. ”Judeţul va fi prăfuit, abandonat, condamnat”.

”Cred că suntem în ceasul al 12-lea fără un minut. Nici de dezbateri publici nu ştiu dacă mai e timp, ministrul Rus ne-a spus că Master Planul e pe masa Guvernului şi se va transforma în lege, că Bruxelles şi CE îl aşteaptă. Nu de aici trebuia să înceapă, nu de la noi, ci de la parlamentarii puterii, ei au pârghiile puterii, era firesc ca parlamentarii puterii să vină în Bistriţa-Năsăud şi să suţină Autostrada Nordului. N-au făcut-o. Ba mai mult decât atât, şi nu pot să nu vă aduc aminte, pe harta lui Şova Bistriţa era trecută în 2030 cu o linie întreruptă. Atunci au venit la Bistriţa parlamentarii puterii şi l-au ironizat pe Dolha pe reţelele de socializare, că uite cu ce se ocupă, îl întreabă pe Ponta, noi n-am cutezat dar el îl întreabă. S-au limitat la a ironiza, n-au făcut niciun demers”, a spus Stelian Dolha într-o conferinţă de presă.

Copreşedintele PNL Bistriţa-Năsăud le cere parlamentarilor PSD să treacă peste orgolii. ”Am fost în 24 ianuarie la Iaşi şi am văzut câtă solidaritate există între parlamentarii de Moldova pentru autostrada Iaşi-Târgu Mureş. De ce lucrul acesta nu se întâmplă şi la Bistriţa? La ei totul a plecat dintr-o solidaritate, indiferent de culoarea politică. Am zis că susţin autostrada Iaşi-Târgu Mureş oarecum cu o condiţie: dacă reuşim să avem un punct tangenţial cu această autostradă. Mi s-a spus că e prea târziu, că drumul e croit şi nu se mai poate face nimic. Le spun parlamentarilor PSD că de data asta nu mai e vorba de orgolii, va trebui să trecem peste orgolii şi să fim solidari în acest demers. De ce? Pentru că peste 20 de ani copiii noştri o să ne întrebe ce e cu Bistriţa: judeţul o să fie prăfuit, abandonat, condamnat la stagnare economică. Asta se va întâmpla dacă nu reuşim să avem în perioada următoare o autostradă tangenţială cu acest judeţ. Nu mai vorbim de Poarta Transilvaniei, rămâne doar pe hârtie, atâta tot. Bistriţa nu mai e Poarta Transilvaniei atâta timp cât o autostradă nu ajunge prin Bistriţa sau măcar nu avem o cale directă cu această autostradă”, a menţionat Dolha.

Parlamentarii PNL de Bistriţa-Năsăud au iniţiat proiectul ”Vrem Autostrada Nordului!”, prin care solicită introducerea în Master Planul de Transport al României a unei autostrăzi pe traseul Satu Mare-Baia Mare-Dej-Bistriţa-Vatra Dornei-Suceava.

Etichete

6 comentarii

  • Nu mai stie altceva sa spuna. Bate campii zilnic.. mai bine s.ar ocupa din nou de afacearea cu pufuletii, dar cred ca nici la aia nu se pricepe.

  • Dolha incearca in mod demagogic sa creeze o imagine apocaliptica a judetului Bistrita-Nasaud. Nimic mai fals. Dezvoltarea economica a judetului nu depinde de o autostrada. Deja exista un drum european care leaga Cluj-Napoca de Suceava, via Bistrita. Un alt drum nu va schimba cu nimic economia din Bistrita-Nasaud. Ceea ce ati citit mai sus se numeste manipularea opiniei publice, a cititorilor neavizati. Inca de la inceputul anilor 90 romanul are un singur lucru in cap, cand vine vorba de cheltuirea banului public: drumurile. Iar din pacate, oricat s-a investit in ultimii ani la acest capitol, nu s-a schimbat nimic. Toata lumea se uita spre Germania si autostrazile de acolo si asteapta ca peste noapte, toate municipiile din Romania sa fie legate de autostrazi. Nu ar fi imposibil, dar de unde luam banii? Sunt convins ca daca intrebam parlamentarii din Piatra Neamt, vor dori o autostrada care sa-i lege de Bucuresti sau de Constanta.

  • A prins si el o idee si tot cu asta o da inainte, oare asta este singurul lucru care mai lipseste in judet nostru? alte probleme nu mai sunt?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.