Politică

Oltean despre supărarea unor primari şi revenirea migratorilor. ”Niciodată să nu spui niciodată”

Deputatul Ioan Oltean, copreşedinte PNL Bistriţa-Năsăud, a precizat că nu sunt probleme la nivelul judeţului în ceea ce priveşte fuziunea dintre fostul PDL şi vechiul PNL şi că este prematur să se vorbească despre revenirea unor primari care au migrat în baza OUG 55/2014: ”Să vedem ce se întâmplă”.

”În Bistriţa-Năsăud eu zic că nu sunt probleme, supărarea unor primari nu este legată de fuziune. A fost o discuţie la nivelul Biroului Permanent legată de primarii care au părăsit partidul şi unii, printr-un exces de interpretare a poziţiei pe care eu am exprimat-o, au forţat un pic nota. Nu sunt probleme în ceea ce priveşte fuziunea. Aseară am avut întâlnire la Dumitra şi a fost excelent, domnul copreşedinte Dolha a fost prezent pe Valea Şieului, unde de asemenea lucrurile au decurs normal. La nivel de judeţ am stabilit Comitetul Executiv, deci nu avem probleme la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud şi cred că nici nu vor fi”, a spus Ioan Oltean într-o conferinţă de presă.

Deputatul PNL a declarat că ”e prematur” să se vorbească despre revenirea unor primari traseişti. ”E prematur, asta le-am spus şi primarilor noştri în şedinţă. Nu e vorba de iertare. Deocamdată noi lucrăm pe legea de respingere a OUG 55/2014, iar PNL a propus două articole: pierderea calităţii de consilier şi de primar pentru cei care au plecat. Deci deocamdată, atâta timp cât noi susţinem în Parlament un asemenea act normativ nu putem avea în planul personal o altă atitudine. Vom vedea cum iese acest act normativ şi pe urmă vom analiza de la caz la caz. Nu vreau să fiu fariseu, să îmi exprim o poziţie clară acum, dar în politică ştiţi cum e: niciodată să nu spui niciodată. Eu în general mă feresc să fac o asemenea afirmaţie”, a comentat Oltean.

Timp Online a scris AICI că într-o şedinţă de BPJ mai mulţi primari, în frunte cu edilul comunei Chiochiş, Vasile Adrian Silaşi, i-au reproşat lui Ioan Oltean faptul că ar dori revenirea în PNL a unor primari migratori.

Etichete

6 comentarii

  • El știe ca niciodată sa nu spui niciodată! Adică orice ai spune, în politica, mâine nu mai e valabil, asa ca v-a trebui sa lingi ce ai scuipat! Decât sa fi pus în situații asa de grretoaase, mai bine nu spui niciodată nimic clar, tranșant! :-p
    DA oameni buni, asta e POLITICA din România de după Revoluție! Asta e politica politicienilor de KKAT pe care-i are România!!!
    Marea problema a acestor farisei fatarnici care-si spun politicieni este ca romanii nu mai vor asa ceva și se pare ca nici forțele „oculte” care se ocupa de România! E finalul acestor „personaje” care se cred mici Dumnezei!!!

  • Astia vand si cumpara primari ,parlamentari mai abitir ca-n fotbal .Asa cum la cluburi se schimba fotbalistii asa si in politica .Cand veti fi seriosi ?Toti .De la stanga la dreapta si invers.

  • După declarațiile astea eu cred că lui Ioan Oltean îi e dor să vadă lumea ieșind în stradă ămpotriva propriului partid. Sper totuși că opinia lui nu este împărtășită de conducerea centrală PNL-PDL și primarii/consilierii traseiști nu vor fi reprimiți.

    • Mai padurar salbatic ce esti ce te-ar deranja sa fi mai puternic.Nu vezi ce greu va miscati pentru a prinde guvernarea .Pentru o majoritate acolo ai nevoie de migratori.Asta nu te deranjeaja.

  • Exista oare ceva in lumea asta care pentru noi oamenii de rand cu sau fara opțiuni politice sau de orice alta natura sa ni se para (cel putin) ca se desfasoara cinstit, normal, moral, asa cum spunem ca ne-am dori de la ei (ei toti ceilalti)? Daca stam putin sa ne gandim ne vom da seama ca nimic nu functioneaza asa cum ne-am dori, ca si politicul si economicul si socialul la orice nivel este disfunctional. Daca mai stam inca putin si ne gandim si avem puterea sa recunoastem, aceleasi disfunctionalitati (la alta scara) le regasim si in noi insine, in familiile noastre, la serviciile noastre, in afacerile noastre, in relatiile noastre interumane.
    Noi pe noi cu usurinta ne scuzam pentru ca ceea ce se intampla in jurul nostru, afirmand retoric ca ceea ce se intampla cu noi nu are puterea de a afecta societatea la scara larga, asa cum o face disfunctionalitatea politicului etc., afirmand ca bucataria interna nu are cum sa fie corect perceputa de cei care ne comenteaza familiile si derapajele inerente. In general poate asa este si din pacate pentru noi „gura lumii nu o putem opri”. Cu toate acestea toata lumea este constienta si accepta faptul ca pentru a ne recapata echilibrul necesar unei bune functionalitati familiale, sau la servici sau in afacere, totul depinde numai si numai de noi, de modul in care venim cu idei novative, acceptam compromisuri, reinodam relatii sau ne facem altele noi. Nimeni nu va sti ce am facut, de am reusit si sincer nici nu-i intereseaza pentru ca din fericire pentru noi, oarecum, nu suntem expusi lupei vigilente si nemiloase a societatii civile.
    Dupa aceleasi reguli functioneaza si familiile politice, economice si sociale. Doar ca ei sunt raspunzatori in fata a mult mai mute persoane si automat sunt „mai vinovati” sunt mai „obligati” sa respecte principiile pe care noi nu le putem respecta, sunt „mai condamnati” pentru tradare, minciuna, esec, furt.. etc.
    In realitate orice pacat indiferent de dimensiunea lui este la fel de grav indiferent cine l-a comis.
    Macar un astfel de efort putem face, noi cei care ne pretindem a fi altfel!!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.