Actualitate

Dolha: Un motiv pentru care ”marele manager” Crețu trebuie să-și dea demisia

Copreședintele PNL Bistrița-Năsăud, deputatul Stelian Dolha, spune că există un motiv întemeiat pentru care primarul Bistriței, Ovidiu Crețu, și consilierul municipal PSD Constantin Rus, directorul CNLR, ar trebui să-și scrie demisiile.

”Bistrița pierde 4 milioane de euro pe un singur proiect cu fonduri europene: Campusul Colegiului Național ”Liviu Rebreanu”. Unii ar spune că la case mai mari s-a pierdut mai mult, la nivel național s-au pierdut miliarde, ce sunt 4 milioane de euro pentru Bistrița. Problema e că proiectul trebuia încheiat, numai că timp de vreo șase luni nu s-a lucrat nimic, s-a abandonat proeictul, iar acum s-a intrat în panică. Consilierii municipali PSD vin și propun aprobarea a 4 milioane de euro din bugetul propriu, adică banii noștri, ai tuturor, pentru finalizarea proiectului. Cu alte cuvinte sunt opt, nu patru, iar pe lângă aceștia gândiți-vă la tevatura la care sunt supusși profesorii și elevii, care trebuie să învețe în clase paralele și la ore improprii. La asta s-a gândit vreodată cineva? Și eu vă întreb: e un motiv ca primarul, marele manager Ovidiu Teodor Crețu, să-și dea demisia și consilierul municipal PSD, managerul CNLR n-ar trebui să plece și el? În UE când se întâmplă așa ceva, cei responsabili pleacă. La noi nu, rămân, sunt buni manageri”, a declarat Stelian Dolha într-o conferință de presă.

MPOR a emis o Instrucţiune care prevede că toate contractele cuprinse în ”Lista proiectelor cu risc de neimplementare în perioada de eligibilitate a POR 2007-2013” vor putea face obiectul unor acte adiţionale de prelungire a duratei acestora, în scopul îndeplinirii integrale a obiectivelor şi indicatorilor şi în vederea asigurării funcţionalităţii din surse proprii ale beneficiarilor (cheltuieli neeligibile în cadrul proiectelor).

Primăria Bistriţa implementează proiectul ”Edificare şi construire Campus Şcolar Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu”, inclus pe lista mai sus menționată, termenul de finalizare fiind acum 30.06.2016.

Proiectul ”Edificare şi construire Campus Şcolar Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” este în curs de implementare pe o perioadă de 15 luni, începând cu data de 11.09.2014, dată la care a fost semnat contractul de finanţare. În timpul implementării proiectului s-au constatat necorelări între cererea de finanţare, partea desenată şi devizele de lucrări. De asemenea, datorită faptului că documentaţia tehnico-economică a fost elaborată şi aprobată în anul 2008, a apărut necesitatea de modificare a unor soluţii tehnice prevăzute în proiectul tehnic, precum şi de corelare cu legislaţia nou apărută. Acestea au condus la întârzieri în execuţia lucrărilor şi la apariţia riscului de nefinalizare a lucrărilor până la data de 31.12.2015.

În urma modificărilor, costurile totale ale proiectului ajung la 32.500.979,77 lei (7,4 milioane euro).

Lucrările care fac obiectul contractului de finanţare constau în: reabilitare imobil şcoală gimnazială (cu mansardare), reabilitare internat şcolar (cu mansardare), reabilitare sală de sport şi transformare în sală de sport polivalentă cu extindere (sală de gimnastică), reabilitare, mansardare şi refuncţionalizare imobil existent în centru de documentare şi informare, construire cantina si sala de sport polivalenta precum şi sistematizare pe verticală.

Valoarea estimată a lucrărilor în 2016 la Campusul CNLR: 17.900.000 lei.

Foto: arhivă

17 comentarii

  • NU ..nu ..sa nu isi dea demisia pana nu cheleste PIATA CENTRALA, proiect de asa zisa modernizare pe care ati votato si voi in CL,

    • Balane, termina-ti scoala si apoi mai poti posta comentarii :” ati vototo” =o ati votat, deci ati votat-o !!!

    • DEDUC CA NU AI INTELES MESAJUL PT CA NU ERA CORECT SCRIS? :))))SAU NE LEGAM DE FREZA PT A NU DESCOPERII CA NU ESTE NIMIC IN CAP?

  • Este clar ca nefinalizarea lucrarilor de investitii la CNLR in termenul contractual, soldata cu pierderea de fonduri europene, reprezinta un esec pentru care in orice societate normala cineva este raspunzator. Cu atat mai mult cu cat la 11 septembrie, 2014, cu ocazia unei vizite la Bistrita, Liviu Dragnea la vremea aceea Ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, şi primarul Ovidiu Creţu au semnat, contractul de finanţare pentru realizarea Campusului Şcolar al Colegiului Naţional ”Liviu Rebreanu”. Dupa semnarea contractului, Liviu Dragnea a atras atenția asupra termenului-limită, care trebuie respectat în acest caz: ”Am semnat un contract de finanţare, o parte dintr-un program ambiţios al Guvernului de investiţii masive în educaţie. Vreau să vă atenţionez, domnule primar şi domnule director, că acest contract are termen de finalizare 15 luni, vă atenţionez că după decembrie 2015 nicio factură nu mai poate fi trimisă la Bruxelles şi vreau să fiţi atenţi, dar şi constructorul, ca termenul să fie respectat şi calitatea lucrărilor să fie ireproşabilă. Vom monitoriza calitatea lucrărilor”.
    Primarul in loc sa se ocupe de proiectele finantate cu bani europeni, era preocupat de partia de schi facuta din banii bistritenilor. Asadar, cu toate ca se stia din timp ca în cazul în care proiectul pentru realizarea Campusului Şcolar nu va fi realizat până la finalul anului 2015 cheltuielile reprezentând lucrări neexecutate până la data respectiva vor fi suportate din bugetul Municipiului Bistriţa pe anul 2016, nici primarul Cretu si cu atat mai mult consilierul Rus, in calitate de director nu-si asuma raspunderea. De aceea ar fi de asteptat ca insusi PSD-ul, sa faca putina ordine in asemenea situatii.

  • Dati si voi cu presupusu! Eu cred ca sint motive intemeiate pentru ca nu se finalizeaza! Am inteles ca s-a facut un nou proiect sau s-a revizuit cel vechi ,care era de pe vremea lui Vasile Moldovan si nu mai corespundea !Cretu este un om serios si resposabil .Asa ca ,lasati-o balta! Ne-am saturat de pdl-istii deveniti pnl-isti!

  • daaa, pe vremea PDL si PNL intradevara s-au facut multe……..acum sunt la puscarie si in arest…macar acum orasul arata cumva….oricat de rai ati vrea sa fiti nu putem spune ca nu s-a facut ceva frumos…..altfel ar fi pustiu orasul seara si parcul si Schulerwaldul…dar se para ca oamenilor le place. Sigur este loc de mai bine si mai mult, lasa ca om vedea ce veti face voi, ca doar ati mai condus odata orasul……

  • Oricine a trecut in ultimele luni pe langa campusul de la Liviu Rebreanu a vazut ca se munceste in continuare. Deci din perspectiva asta, Dolha minte cu nerusinare.

    Cat despre o eventuala suplimentare a bugetului pentru finalizare lucrarilor, il intreb pe domnul Dolha, trebuia sa dea el sau PNL banii? Si atunci?! Ce-i cu gargara asta ieftina?

    • Hai ma Trol, ia o pauza. Se munceste sustinut iarna…serios tu esti dus . O tampenie mai mare decat asta n-am vazut.

    • Am trecut si azi pe acolo, nici vorba de munca sustinuta, asa cum ar fi fost normal, in plus din primavara pana prin octombrie nu s-a muncit DELOC, toata perioada anului cu timp favorabil lucrarilor de constructii nu a fost picior de muncitor pe santiere, probabil erau la alte lucrari „prioritare”.
      In orice tara civilizata, sau chiar si in Romania, daca era un beneficiar privat, firma care a proiectat gresit, firma care nu a lucrat, cei care au facut lucrari de mantuiala nu si-ar fi luat banii, dar Cretu nu da de la el, da din banii fraierilor care l-au pus in fruntea administratiei locale. Si aici nu e vorba doar de campusul Rebreanu, e vorba de toate santierele fara sfarsit si de lucrarile prost executate : Casa de cultura, pavajele din Piata Mica, trotuarele de pe Calea Moldovei, strazile asfaltate pe ploaie, asfaltul plin de denivelari, zonele care se inunda la fiecare ploaie mai serioasa, etc. Pentru toate astea ar trebui sa raspunda „gospodarul-sef” al orasului, care viseaza partii de schi in conditiile in care suntem in 18 decembrie si nu a cazut niciun fulg de zapada.

    • Da tu banii daca esti asa darnic. De ce sa fie dati bani din impozitele care le plateste fiecare pt nepriceperea unora? Cei patru milioane de la bugetul local pot acoperii lucruri serioase de facut , nu neprofesionalismul unora.

  • D-le IOAN POPA aveti dreptate. Se mai intampla din cauza vitezei si neatentiei. Chiar daca nu sunt academician, in general stiu sa scriu si sa ma exprim bine romaneste. O ZI BUNA !

  • Cei care trec cu vederea acest rateu al primarului, ar fi bine sa ii asculte pe parintii elevilor care invata in aceasta scoala , in doua schimburi de aproape un an si jumatate.Si ar fi bine sa stie si faptul ca primarul Cretu a mai dat cu piciorul la 20 de miliarde de lei alocati in anul 2008 pentru inceperea lucrarilor, dar pe care i-a returnat la stat la finalul anului 2008 de bun gospodae ce era si in acel moment. Dar ce conteaza in ziua de azi , pentru actualul primar , faptul ca o scoala de marimea CNLR, are data activitatea peste cap si tot procesul de invatamant compromis aproape in totalitate.Este viziunea psd-ista cu privire la sistemul de invatamant , in ap[licare.Nimeni in tara asta nu are voie sa se pregateasca intelectual , pentru a nu le depasi lor nivelul de pregatire.Asta insa conteaza mai putin , important este sa-l laudati in continuare pentru toate prostiile si gafele pe care le face.

  • Pentru managementul prost nu plateste nimeni, din pacate. Asa e in cele mai multe dintre institutiile de stat. La CNLR avem un manager fara rezultate, mentinut in aceasta pozitie de apartenenta sa politica, de faptul, ca ,,detine” un vot in Consiliul local Bistrita si de amicitia cu primarul Cretu. 22 de ani din perioda de dupa 1990, CNLR l-a avut director pe domnul Rus, si cu exceptia ,,placintei” (constructia in noua de pe terenul unde erau fostele terenuri de sport) nu lasa nimic in urma sa. Poate un orgoliu imens, intriga, intimidare, duplicitate, arbitrariu. Cand il auzi prima data vorbind ai zice ca e un bun orator (macar atat de ar fi), insa, incepand cu al doilea discurs apare stereotipia, aceeasi poveste … CNLR a ,,batut pasul pe loc” cu acest om la conducere, daca nu cumva a regresat.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.