Sănătate

Dr. Eva Candrea, la o nouă carte despre viața cu diabet, scrisă împreună cu fiica ei

Medicul diabetolog Eva Candrea, împreună cu fiica domnei sale, dr. Elisabeta Candrea, au lansat, vineri, în prezența unui public numeros, la Casa Cărții ”Nicolae Steinhardt” din Bistrița, volumul ”Stil de viață sănătos în diabetul zaharat și în alte boli”.

Este al doilea volum scris de cei doi medici după cel publicat în 2015, ”Diabetul, un mod de viață!”. Evenimentul de lansare a avut loc și de data aceasta, ca și al precedentului, la Casa Cărții ”Nicolae Steinhardt” în prezența unui public numeros.

”În toată cariera mea de până acum, mi-am dat tot interesul pentru soluționarea cât mai bună și cât mai științifică a cazurilor. Ceea ce i se potrivește unui om nu i se potrivește altuia. Am lucrat cu foarte mulți pacienți. Pe unii îi tratez de peste 45 de ani. Ne-am ajutat reciproc. Eu i-am ajutat pe ei, ei m-au ajutat să-mi pun probleme și să evoluez. În diabet e o legătură mai strânsă între pacient și medic decât în alte specialități pentru că ne revedem cel mai rar la trei luni. Se formează o legătură între pacient și medic, iar încrederea se construiește pas cu pas”, ne-a spus dr. Eva Candrea.

”A avea diabet nu este o mare bucurie, dar disciplina care se impune în tratamentul acestei boli formează niște trăsături de caracter, niște obiceiuri care sunt foarte utile ulterior. Nu este cu nimic mai scăzută eficiența și puterea de a munci a unei persoane cu diabet față de cei care nu au diabet. Se impune o viață mai serioasă, mai hotărâtă, mai consecventă, un respect față de stilul de viață, față de tratament, față de control și autocontrolul în diabet”, a adăugat medicul.

Care este secretul vieții cu unui om diagnosticat cu diabet? ”Disciplina, consecvența și răbdarea”.

”E deosebit de important ca pacienții să nu renunțe la regim și tratament, să înțeleagă pentru ce urmează tratamentul, să se obișnuiască cu întrebarea: De ce mi s-a întâmplat așa? Cum trebuie să reacționez?

Viața nu e o linie dreaptă. Fiecare mai are și momente de cădere, dar important este ca, din fiecare nereușită, să învețe și să să se străduiască, ca data viitoare, să nu mai facă aceeași greșeală.

Eu am scris această carte ca să fie un ajutor și ghid la care să poată apela pacienții sau cei cu prediabet sau care au o supragreutate ca să evite apariția diabetului de tip 2. Acolo putem vorbi de prevenție. Am scris cartea cu dorința să fie un ajutor și să îi lămuresc pe oameni să învețe pașii mici, mărunți, dar constanți”, a mai spus dr. Eva Candrea.

Cartea costă 120 de lei și poate fi găsită la Casa Cărții ”Nicolae Steinhardt” din Piața Mihai Eminescu din Bistrița.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS