Actualitate

După doi ani, se ridică starea de alertă

În 8 martie se încheie perioada stării de alertă din cauza pandemiei de Covid-19, prelungită prin Hotărâre de Guvern timp de 30 de zile începând din 7 februarie. Va fi finalul intervalului de timp marcat de restricții dure.

Președintele României, Klaus Iohannis, a anunțat că starea de alertă nu va mai fi prelungită. ”Am convocat o şedinţă de evaluare, cu toţi responsabilii din domeniu, în urma căreia am decis să nu mai prelungim dincolo de 8 martie starea de alertă instituită în România. Ministerul Sănătăţii este cel care urmează să gestioneze, în continuare, evoluţia pandemiei care sperăm că se apropie de final”.

El a precizat că, odată cu ridicarea stării de alertă, vor fi eliminate şi o serie de restricții care au fost în vigoare până acum, măsurile complete urmând să fie anunţate şi explicate pe larg, în perioada imediat următoare, de autorităţile abilitate.

România s-a aflat în stare de urgență în perioada 16 martie – 14 mai 2020, iar din 15 mai 2020 până în prezent – în stare de alertă.

În urmă cu câteva zile, Ministerul Sănătății a propus Guvernului o serie de măsuri de relaxare care să intre în vigoare în perioada imediat următoare. Printre relaxări se află eliminarea certificatului verde la intrarea în marile magazine, creşterea limitei de la 30% la 50% a capacităţii maxime a spaţiului, fără restricţii de interval orar, pentru competiţii sportive, activităţile din cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole, concerte în aer liber, conferinţe, workshop-uri, săli de sport şi piscine, evenimente private cu maximum 200 de persoane, iar masca nu mai este obligatorie în aer liber.

7 comentarii

  • De ce nu au asteptat pana in 15 sa sarbatorim 2 ani de cand au scos transportoarele blindate si mitralierele in strada?Cel mai frumos a fost vreo 2 saptamani cand la ora 21 se punea la statiile de pe echipaje imnul si militienii impreuna cu militarii ascultau in pozitie de drepti .Sau ne ia starea de alerta cu virusii si ne da starea de urgenta cu vinrusii.

  • Daca nu va mai fi stare de alerta/urgenta se elimina toate restrictiile, deoarece inceteaza de drept. In stare de urgenta restrictiile au fost impuse prin ordonante militare, iar pe starea de alerta prin legea 55/2020. Daca nu mai exista aceste doua situatii, nu se pot restrange drepturi si libertati decat printr-o alta lege organica…iar pana in 9 martie e timpul cam scurt sa intre in vigoare o noua lege in acest sens…

  • No futui! Acuma o sa trebuiască o grămadă de bani ca sa distrugă milioanele de doze de vaccin cumparate cu alte grămezi de bani! Câțu, Arahat, Vela când vor fi trași la răspundere?

  • Cum adică doar unele restricții vor fi ridicate? Restricțiile au fost impuse conform Legii 55/2020 pentru starea de alertă. Se ridică starea de alertă, se ridică automat toate restrictiile. Chiar ne cred prosti nemernicii ăștia?!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.