Actualitate

E-book cu o sută de cărţi preinstalate, cadou de la ISJ pentru trei directori de şcoli

Inspectorul şcolar general Camelia Tabără de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud a premiat, marţi, cu câte un E-book Reader trei şcoli din judeţ care au reuşit să atragă copiii în Centrele de Documentare şi Informare (CDI) şi în biblioteci unde au organizat activităţi interesante, au fost atenţi să cumpere mereu cărţi noi şi să anime spaţiile respective.

Premiile au fost înmânate directorilor de la Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu” Bistriţa, Liceul Teoretic „Radu Petrescu” Prundu Bârgăului şi Şcoala Gimnazială Rebra, de inspectorul şcolar general Camelia Tabără după ce Casa Corpului Didactic a prezentat rezultatele unui studiu pe marginea acestui subiect.

Inspectorul general Camelia Tabără ne-a declarat că a dorit foarte mult să se intensifice activitatea din bibliotecile şcolare. „Coordonatoarea de la CCD le-a dat directorilor fişe de monitorizare, au avut câteva acţiuni comune şi am zis să îi recompensăm într-un fel cu ceva care să atragă copiii şi care să dea un plus de originalitate bibliotecii. Cred că se pot face acţiuni foarte frumoase pentru ca biblioteca şcolară să fie atractivă. Până la urmă şi profesorii au ascuns un suflet de copil şi noi cu toţii trebuie să ţinem pasul cu ceea ce se întâmplăn în lume şi în societate şi să fim cât mai atractivi ca ofertă didactică”, a declarat Camelia Tabără.

Prof. Nicoleta Mureşan – director Şcoala Gimnazială Rebra : „Este meritul colegilor mei. Nu aş fi putut face nimic dacă nu o aveam alături pe doamna Cristina Scrutu, pe doamna Liliana Călini şi pe toţi colegii mei. E un CDI pe care l-am inaugurat în 2008 şi am desfăşurat în el multe activităţi, cerc de lectură, proiectul Comenuius, chiar şi ore. Copiii merg la bibliotecă, este orar afişat, merg şi cadrelec didactice, şi oamenii din comună. Avem şi sprijinul Primăriei şi al Consiliului Local. CDI-ul este dotat cu ce a fost în 2008, de asemenea am primit cărţi prin sponsorizări şi fiecare a dus acolo, cu drag, ce a avut, pentru ca să avem spaţiu dfrumos pentru noi. Am de an cumpărîăm şi cărţi pentru bibliotecă. Fiind profesor de română nu sunt adeputul cititului în format electronic, dar apreciez darul ISJ şi mă gândesc că poate fi dragoste la prima vedere. Mulţumesc în numele colegilor şi copiilor. Voi duce E book-ul la şcoală şi îl vom folosi la cercul de literatură”.

Prof. Constanţa Neuc – director Liceul „Radu Petrescu” Prundu Bârgăului: „Avem unul dintre cele mai bune CDI din judeţ. E un număr mare de elevi care sunt stimulaţi să citească şi multe activităţi care se desfăşoară în CDI şi în bibliotecă. E adevărat că se citeşte puţin. Tocmai de aceea, am căutat metode să-i atragem pe copii la activităţile de la CDI. Sunt plăcut surprinsă de acest dar fiindcă nu am fost obişnuiţi să fim stimulaţi penbtru ceea ce facem. E o bucurie pentru mine şi, cu siguranţă, pentru copii şi cadrele didactice. E-book-ul îl voi prezenta în mod oficial, iar cei care vor să-l folosească vor avea acces la el”.

E-book-urile sunt marca Evolio. Au un ecran e-ink (neluminat) de 6 inci (800×600 pixeli) pe care lectura este o plăcere. Specialiştii spun că nu poate fi folosit în întuneric absolut, dar fiind antireflex, oferă pagini cu text clar, atât în aer liber (soare puternic), cât şi la o lumină scăzută de interior. Avantajul ecranului neluminat: spre deosebire de o tabletă, care are autonomie limitată, Evobook permite citirea a volume întregi cu o singură încărcare.  Producătorul promite o autonomie de până la 40 de ore de lectură.  Este foarte subţire (8 milimetri) şi uşor (189 de grame). Practic, este cât o broşură cu 24-48 de pagini (dimensiuni 168x117mm).  Evobook 3 vine cu cadou pentru cumpărători: 100 de volume preinstalate, unele greu de găsit în librăriile clasice şi care oricum ar costa câteva sute de euro dacă ar fi să le cumperi. Cele 100 de volume digitale sunt împărţite pe categorii: cărţi în engleză, literatură universală (în româneşte), literatură română, cărţi pentru copii.

ebook 2 ebook 3 ebook 4 ebook 5

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS