Economie Politică

E înspăimântător! Arginţii sunt pătaţi şi pe ei scrie mită, spune liderul PNL Bistriţa-Năsăud

"Sunt bani la Guvern şi pentru cei de aici dacă trec la putere fiindcă, dacă rămân în opoziţie, nu au decât să stingă lumina şi să plece acasă. E mesajul unui om care se vrea premier al României şi preşedinte al PSD pe viitor. E înspăimântător", a spus deputatul PNL Stelian Dolha.

Preşedintele PNL Bistriţa-Năsăud, deputatul Stelian Dolha, a făcut un comentariu legat de alocarea de bani din fondul de rezervă aflat la dispoziţia Guvernului pentru patru comune din Bistriţa-Năsăud, trei cu „primari migratori” – Livezile, Budacu de Jos şi Parva.

„Nu vreau să spun că aceste comune nu aveau nevoie de bani de la Guvern, că nu aveau probleme cu proiectele pe fonduri europene, unele erau chiar în stare de insolvenţă. Momentul în care au fost daţi banii îmi aduce aminte de arginţii pătaţi pentru că domnul Liviu Dragnea a dat o filă de cec pe care scria mită cu o culoare fosforescentă. Cu alte cuvinte, a venit şi a strigat şi la Bistriţa că sunt bani la Guvern şi pentru cei de aici dacă trec la putere fiindcă, dacă rămân în opoziţie, nu au decât să stingă lumina şi să plece acasă. E mesajul domnului Dragnea în toată ţara, mesajul unui om care se vrea premier al României şi preşedinte al PSD pe viitor. E înspăimântător”, a spus Stelian Dolha.

Guvernul României a aprobat o hotărâre pentru suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale cu suma de 25,584 milioane lei, în scopul deblocării financiare a 11 localităţi, dintre care patru din judeţul Bistriţa-Năsăud, aflate în insolvenţă, în executare silită sau în imposibilitate de plată.

Printre cele 11 localităţi se află comunele Teaca, Livezile, Budacu de Jos şi Parva. Primăria Teaca are nevoie de 587.000 lei, după ce Liceul Teoretic ”Constantin Romanu Vivu” a fost executat silit. Primăria Livezile  va primi 317.000 lei, în urma executării silite, Budacu de Jos – 650.000 lei şi Parva – 779.000 lei, ca urmare a datoriilor acumulate pentru proiectul ”Dezvoltarea locala în comuna Parva”, demarat în anul 2011.

”În unele cazuri, este vorba de datorii şi arierate acumulate timp de peste cinci ani. Ordonatorii principali de credite ai bugetului local din fiecare localitate în cauză vor răspunde de modul de utilizare, în conformitate cu dispoziţiile legale, a sumelor repartizate”, a precizat MDRAP.

Actul normativ prevede că decontarea sumelor se va realiza în baza documentelor justificative transmise de primării.

9 comentarii

  • Bai frate,eu unul m-am saturat de pastorul asta de pocaiti pana peste cap ! Auzi tu cum predica: Argintii sunt patati,Iuda…chesti de astea…psalmi ,versete…Bai frate,lasa-ne si du-te la neoprotestantii tai! Chiar toti sunt prosti si tradatori ,numai tu esti Sfantul popa de Branistea?

  • Niste acuzatii cam grave a pus domnul Dolha pe masa. Mita, santajul sunt chestiuni grave. Sunt convins ca le poate si dovedi domnul Dolha. Ca daca nu, inseamna ca incearca sa-si saboteze proprii primari, care, asa cum spunea si domnia sa, aveau mare nevoie de acele fonduri suplimentare.

  • Si nu situ cum de voi liberalii nu stiti ca noi psd-istii (chiar si cei ce au venit de PNL si pdl) suntem cei mai buni,mincam tot din farfurie chiar daca nu e a noastra si vom face sa fim vecini chiar cu Corea de Nord si sa stiti ca daca vrem il aducem pe Putin sa fie premierul Romaniei si asta sa ne asortam intre noi.No!Ma cheama elisabeta.

  • Cam grave acuzațiile domnule Dolha. Cred ca la nivelul la care sunteți ar trebui sa va măsurati cuvintele, sau poate aveti dovezi? La atat sunteți bun, la aruncat vorbe in vânt

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS