Politică

Stelian Dolha despre aleşii care au trecut la PLR: Sunt ca şoriceii în cursă, la mâna PNL

"Artizanii PSD, cei care au încercat să creeze PLR în laboratoarele secrete din Palatul Victoria, au eşuat", a anunţat liderul PNL Bistriţa-Năsăud, deputatul Stelian Dolha, prezentând decizia TRibunalului Bucureşti. "Au căzut într-o capcană. Acum sunt la dispoziţia PNL", spus el.

Preşedintele PNL Bistriţa-Năsăud, deputatul Stelian Dolha, a prezentat, vineri, într-o conferinţă de presă, documentul care atestă faptul că PLR nu există ca partid politic.

„Luni, Tribunalul Bucureşti a respins cererea de înfiinţare a PLR, făcută de pseudo-liberalii lui Călin Popescu Tăriceanu. Odată cu aceasta, a fost respinsă şi sigla, şi statutul, cu alte cuvinte cam tot ce îi defineşte pe ei. Artizanii PSD, cei care au încercat să creeze PLR în laboratoarele secrete din Palatul Victoria, au eşuat. În linii mari, acest proiect să ştiţi că era bine gândit, numai că un proverb românesc ne spune că diavolul se ascunde în detalii. Detaliile i-au dus la pierzanie. Eu aş zice azi că din prostie şi lăcomie pentru că acest proiect cu picioare de lut, acest PLR, nu face decât să substituie PNL în totalitate. În statutul lor s-au dus până acolo încât au spus că sunt continuatorii Brătienilor, nu noi cei de 140 de ani”, a spus Dolha.

Deputatul PNL a adăugat că PLR, profitând de „ordonanţa prostituţiei politice”, a încercat să racoleze primari, consilieri, dar că aceştia au căzut într-o capcană, iar acum sunt tot la „mâna PNL”.

„Decizia Tribunalului Bucureşti cred că a picat ca o ghilotină pentru ei. Probabil că vor ataca la Curtea de Apel, în două-trei săptămâni ne vom vedea iar în instanţă. Decizia cred că va fi aceeaşi şi, chiar dacă, în timp, ar avea un succes pentru ei ceasul OUG 55 ticăie. Au mai rămas câteva zile. Ce se întâmplă cu ei? Acum sunt la dispoziţia PNL, să fie foarte clar. Dacă PNL ia act de trecerea lor – dacă vedem adeziuni – îşi pierd mandatul. Acolo unde au trecut cu tot cu consilieri ajungem la alegeri anticipate. Dacă PNL nu ia act, ei revin la noi, cu alte cuvinte, ei nici măcar nu sunt plecaţi din punct de vedere juridic din PNL. De ce? Simplu! Pentru că PLR nu există, avem dovada”, a spus Stelian Dolha.

Preşedintele PNL a prezentat apoi un document dat de Tribunalul Bucureşti care, la solicitarea PNL Bistriţa-Năsăud, prin care instanţa răspunde că PLR nu există.

„Oamenii aceştia, care au căzut într-o capcană, sunt ca şoriceii în cursă. Le-am spus, i-am avertizat, s-a întâmplat aşa şi am ajuns aici”, a spus Dolha.

Liderul PNL a anunţat că atât cei doi consilieri municipali – Gelu Muthi şi Marius Armean, cât şi cei doi consilieri judeţeni – Dorin Popescu şi Mirela Cârcu, în cazul cărora PNL Bistriţa-Năsăud a luat act de încetarea calităţii de membru PNL, au făcut contestaţii: „E ridicol!”.

„Ei ne spun că nu i-am informat şi nu i-am ascultat. Câtă ipocrizie la oamenii aceştia! Au trecut la un partid care nu există. Noi9 am luat act de încetarea calităţii de membru în urma trădării şi plecării lor. Să vii să spui PNL că nu au fost ascultaţi? Să ascultăm ce? Noi am constatat că ei au plecat, i-am dezlegat din lanţurile cu care ei erau încătuşaţi în PNL şi i-am lăsat să zburde ca mieii pe câmpii, să scrie mai intens pe Facebook, să aibă mai mult timp. Să vină acum şi să se adreseze PNL şi să spui că nu au fost ascultaţi? E ridicol”, a spus Dolha.

Potrivit unor surse Timp Online, toţi primarii PNL au trecut la PLR, iar unii dintre ei, cum este cazul lui Traian Simionca de la LIvezile, au migrat cu tot cu reprezentanţii PNL din Consiliul Local.

12 comentarii

  • Migratorilor astia ar trebui sa li se interzica sa mai faca politica.Si ce sa mai zicem de Guvernul care a dat Ordonanta..Niste oameni care isi urmaresc doar interesele proprii.

  • Lasa`ti bietii primari in pace, saracii ala din livezile s-a vandut pt un sediu la primarie, aia de pe campie pt canalizare, monita a fost pe la toti. CONCLUZIE PCR~UL NU A MURIT, incet incet comunistii astia prin santaj vor sa ajunga partid unic

  • Bine mă, tu vezi cât de bou eşti:păi tu i-ai dat afară că au aderat la un partid care,spui tu însuți,nu există!Păi dacă nu există de ce vrei sa-şi piardă mandatele? Vezi că esti cu plasa la prins fluturi,numai când îi vezi pe distruşii ăia de lăngă tine te apucă groaza!Ăia reprezintaPNL?Fereasca D-zeu…

  • Dolha blufeaza acuma. Ceea ce nu realizeaza este ca oricare ar fi deznodamantul, va fi tot in dezavantajul PNL. Daca primarii trec la alte partide, PNL pierde. Daca primarii isi pierd mandatele, PNL pierde. Liberalii nu mai au cum sa iasa bine din incurcatura asta. In locul lor as inchide capitolul acesta si mi-as vedea de campania care bate la usa.

    • Taticule inca vice de Consiliu Judetean tu ar trebui sa-ti pliscul. Astia sunt in plasa pentru ca tu si prietenii tai i-ati bagat acolo. De fapt nu negam contributia avocatilor de mare calibru platiti de Tariceanu.

  • Bravo Dolha! I-ai pus cu botul pe labute. E chiar haioasa povestea asta. Astia s-au dus la dracu-n praznic si acum nimeni nu mai stie unde sunt. Cica juridic ar fi tot la PNL dar cine naiba ii mai vrea acolo. Ce teapa! De ce nu s-au dos obositii astia la PSD? Ma hgandesc ca si acolo sunt oameni seriosi. Cum sa hraneasca atatia guri si comunistii? Toate au o limita.

  • Dolha. ..ați pierdut de mult. Si vina este a voastră. Ați acuzat pe toată lumea, ați căutat si în rahat…in loc să vă faceți meseria. V-ati pierdut si putinii oameni pe care i-ati mai avut…din cauza egoismului și a răutății pe care o hraniti…zi de zi cu acuze la ceilalți. Rusine!!!

  • Dolha ,ai pierdut mult!Ai scapat de ticalossi si ai scos cel mai bun scor din BN la europarlamentare nesimtitule!Si dupa cum faci scapi de toti banditii din partid si iar faci cel mai bun scor la prezidentiale ticalosule ca nu mai sti sa te opresti!Stai dracului odata ca am ajuns acum sa ne cumparam intre noi!Ma cheama elisaveta!

  • Cu cine sa mai scoată scor bun la prezidențiale? Singur? A… Nu e singur, il are pe Olteanu. Inca visați . Au pierdut încrederea cetățenilor cand s-au aliat cu PDL -ul.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS