În 1 iulie s-au făcut demersurile de preluare a echipei de handbal a Clubului Sportiv Municipal Bistrița de către nou înființatul club CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud, aflat în subordinea Consiliului Județean.
Federația Română de Handbal a aprobat afilierea provizorie a clubului, echipa urmând să activeze în noul sezon competițional al Ligii Florilor cu numele CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud, informează gruparea bistrițeană printr-un comunicat.
Începând de acum, pe paginile de Facebook și Instagram ale clubului vor fi prezentate principalele noutăți. Săptămâna viitoare va fi lansat și site-ul oficial al clubului, www.gloria2018.ro.
CS Gloria a anunțat o achiziție de marcă: extrema stângă Valentina Ardean Elisei (36 de ani), componentă a echipei naționale, una dintre cele mai valoroase handbaliste din lume, câștigătoare a Cupei EHF cu SCM Craiova în luna mai. Ea va juca pentru Gloria 2018 cu numărul 15 pe tricou.
”Mă bucur că fac parte din acest colectiv. Cunosc jucătoarele de la Bistrița, cu câteva am fost colegă la echipe de club și chiar la naționala de handbal feminin a României. La fel și cu echipa tehnică. Îmi place publicul de la Bistrița pentru că este alături de fete indiferent de rezultat, că le susține și crede în ele. Îmi doresc să fiu sănătoasă și să pot ajuta echipa pentru a face performanță”, spune Valentina Ardean Elisei.
De-a lungul carierei a evoluat la cel mai înalt nivel: Remin Deva (2000-2004), ZRK Knjaz Milos – Serbia (2004-2006), Oltchim Râmnicu Vâlcea (2006-2012), Cetate Deva (2013), HCM Baia Mare (2014-2016) și SCM Craiova (2016-2018). A câștigat Challenge Cup, Cupa României, Supercupa României, Cupa Cupelor, Trofeul Campioanelor. Alături de echipa națională a obținut medalia de aur la Campionatul European pentru Tineret din Franța, argint la Campionatul Mondial din Rusia în 2005, bronz la Campionatul European din Danemarca/Norvegia 2010 și bronz la Campionatul Mondial din Danemarca 2015. A fost în anul 2004 golgeter în Liga Națională, în 2005 – cea mai bună extremă stânga la Campionatul Mondial din Rusia, 2007 – golgeter Cupa Cupelor, 2008 – cea mai bună extremă stânga la Campionatul European din Macedonia, 2015 – cea mai bună extremă stânga la Campionatul Mondial din Danemarca. A participat cu echipa națională la Jocurile Olimpice de vară de la Beijing.
Totodată, coordonatorul de joc Laura Pristăvița (28 de ani) continuă la Bistrița: ”Motivul pentru care am ales sa vin la CSM Bistrița și astăzi să continui alături de echipă a rămas același: am întâlnit oameni serioși și acest lucru îmi dă și mai multă încredere că proiectul care mi-a fost prezentat și care m-a adus aici încă de la început poate fi realizat ! Rezultatele de anul acesta și evoluția echipei, publicul bistrițean, atmosfera creată de acești oameni îmi dau curaj și mă fac să cred că putem reuși împreună”.
”Echipa de suflet a bistrițenilor merge mai departe cu un nume legat de istoria sportului din județul nostru, Gloria 2018 Bistrița-Năsăud! Bine ai venit la Bistrița, Valentina Ardean Elisei, una dintre cele mai valorose jucătoare din lume! Bine ai rămas acasă, Laura Pristăvița! Am mare încredere că veți aduce multe bucurii iubitorilor sportului din județul nostru!”, a postat pe Facebook președintele CJ Radu Moldovan.
Reamintim că…
– Echipa bistrițeană s-a despărțit de patru jucătoare, aflate la final de contract: portarul Viorica Țăgean, extrema stângă Alexandra Orșivschi, pivotul Roxana Cârjan și interul stânga Irina Ivan.
– Prima achiziție din intersezon – pivotul Paula Garcia Avila din Spania, coechipieră cu Almudena Rodriguez la naționala iberică.
– Gloria 2018, antrenată de Horațiu Pașca, va debuta în noul sezon al Ligii Naționale în 2 septembrie, pe teren propriu, cu CSM Roman.
– Consiliul Județean a înființat, printr-o hotărâre aprobată în luna aprilie, Clubul Sportiv Gloria 2018 Bistrița-Năsăud, organizat ca instituţie publică în subordinea CJ. Secţiile sportive care vor activa la nivelul clubului sunt handbal, oină şi atletism. Regulamentul prevede că se pot înființa pe parcurs noi secții. Culorile clubului sunt roșu și negru.
– La sfârșitul lunii mai, CJ a aprobat numirea unui director interimar la CS Gloria 2018: Radu-Alexandru Moldovan, antrenor secund al echipei de handbal. El are un mandat pe o perioadă determinată de trei luni, începând cu data de 5 iunie, cu posibilitate de prelungire până la ocuparea prin concurs a funcției.
– CS Gloria 2018 va avea anul acesta un buget de 2.150.000 lei, din care 2.100.000 lei de la bugetul județean și 50.000 lei venituri proprii estimate a se realiza pînă la finalul anului în principal din vânzare de bilete.
Adaugă comentariu