Actualitate

La final de carieră, Elisabeta Ilovan şi Gheorghe Cojocaru, premiaţi de pompieri

Elisabeta Ilovan, ani mulţi director în cadrul Prefecturii Bistriţa-Năsăud şi Gheorghe Cojocaru, fost responsabil de situaţiile de urgenţă, au fost recompensaţi, la final de carieră profesională, cu câte o plachetă şi o diplomă de recunoştinţă din partea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.

Şeful ISU Bistriţa-Năsăud, lt. col. Constantin Florea, le-a mulţumit pentru buna colaborare pe care au avut-o în special în momente cheie când viaţa şi bunurile unor oameni au depins de decizii luate la cel mai înalt nivel.

Atât Elisabeta Ilovan, care în ultima perioadă a fost consilier al prefectului Ani Bob, cât şi Gheorghe Cojocaru, au evocat momentul inundaţiilor de la Târlişua când pompierii militari au dat dovadă de eroism în adevăratul sens al cuvântului, sărind în ajutorul localnicilor afectaţi de cele mai mari inundaţii din istoria acestui judeţ.  Ambii şi-au adus aminte de viteza cu care s-au luat atunci decizii importante, de faptul că nimeni nu a mai avut zi şi noapte până când în urma apelor retrase viaţa nu a revenit la normal.

Joi, în prezenţa prefectului Ioan Ţintean, care le-a mulţumit la rândul lui celor doi colegi pentru activitatea depusă, ISU a prezentat bilanţul activităţii din 2012. Din partea CJ, la şedinţă a participat vicepreşedintele Alexandru Pugna.

Cojocaru-2 Cojocaru-premiu Ilovan-premiu-2 sedinta-ISU

1 comentariu

  • Mai au ceva de spus DINOZAURI gen Elisabeta Ilovan ?! Ar fi cazul sa-i treceti pe ,,linie moarta,,….Dar poate aplicati sintagma ,,La vremuri noi, oameni noi, tot NOI,, …si atunci ii puteti folosi ca ,,RE-EVALUATI,, Aviz USL-ULUI !!!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS