Actualitate

Emil Iugan: Readucerea la viață a PNȚCD, de apreciat

”Apariția pe scena politică bistrițeană a PNȚCD este un lucru pozitiv, care va aduce plus valoare formațiunilor politice de dreapta, iar eforturile pentru readucerea la viață a PNȚCD sunt de apreciat, consideră managerul MIS Grup, Emil Iugan. El a subliniat necesitatea întăririi dreptei politice printr-o astfel de formațiune, care are la bază valori naționale și creștine. Directorul MIS Grup, Emil Iugan, a precizat clar că nu a fost până acum și nu va fi niciodată om politic și că nu va face niciodată parte din vreo formațiune, însă și-a arătat deschiderea spre dreapta prin prisma valorilor naționale, creștine și a afacerii pe care o desfășoară în Bistrița-Năsăud și spre stânga atunci când vine vorba despre dreptatea socială, care presupune ca fiecare român să aibă un nivel decent de trai”, se arată într-un comunicat de presă al PNȚCD.

”E nevoie de existența PNȚCD pe eșichierul de dreapta al politicii românești. Eu nu am fost niciodată om politic și nici nu vreau să mă implic în nicio formațiune politică, însă cred că un partid care are la bază niște valori naționale și creștine, având în frunte oameni de valoare, așa cum este profesorul Ioan Panican pe care îl cunosc, merită să fie readus la viață. Eu salut inițiativa reformării PNȚCD atât în țară cât și în județ, chiar dacă eforturile celor care îl compun vor trebui să fie foarte concentrate pe perioada acestor câteva săptămâni în care se pregătesc să participe la alegerile locale. Orice efort al lor merită să fie susținut”, a precizat Emil Iugan.


Ca locuitor al zonei de munte a județului Bistrița-Năsăud și ca lider al Forumului Montan din România, Emil Iugan a mai sugerat liderilor PNȚCD să se implice în dezvoltarea și supraviețuirea comunităților din zona de munte.

”Eu m-am implicat și mă implic atât cât mă pricep în acțiuni care vizează dezvoltarea gospodăriilor din zona de munte. Mi-aș dori ca PNȚCD, singurul care include în denumirea sa elementul tradițional, să facă ceea ce alte partide nu au făcut, să se implice în dezvoltarea, consolidarea și supraviețuirea gospodăriilor țărănești din zona de munte”, a mai adăugat Emil Iugan.

Liderul PNȚCD Bistrița-Năsăud, Ezechil Sighiartău, a luat la cunoștință  cele semnalate de managerul MIS Grup Emil Iugan, iar în perioada următoare va organiza o întâlnire a cărei temă de dezbatere va fi situația actuală a gospodăriilor din zona montană a județului Bistrița-Năsăud, al cărei invitat de onoare va fi Emil Iugan.

Etichete

3 comentarii

  • pentru readucerea la viata a taranistilor!
    Asta a vrut sa spuna domnul Iugan, doar ca nu a gasit cuvintele.
    …cu placere!

  • Interventia publica a acestui domn,trebuie totusi corectata! A afirma ca : „Aparitia pe scena politica…” o consider o adevarata jignire adusa tuturor membrilor PNTCD BN care incepand cu ianuarie 1990 au facut eforturi uriase pentru refacerea PNT(Maniu-Mihalache) in judetul nostru! Am pornit cu speranta, curaj si entuziasm sa incercam sa relansam idealuri dragi bunicilor si parintilor nostrii ( multi dintre ei torturati si chiar morti in inchisorile comuniste) si sa incercam sa facem ceva bine pentru comunitatea in care traim… Au fost si bune si mai putin bune… Nu putem uita domnule I ,anul1996 ,cand PNTCDBN castiga alegerile locale si apoi a reusit sa fie reprezentat in Parlamentul Romaniei de catre un senator si un deputat( Acad.A.E. Sandulescu si prof. Th. Cimpeanu) Atunci , probabil ca nu ati auzit de PNTCD sau de Seniorul Corneliu Coposu trecut din 1995 in nefiinta… Au fost momente grele in structurarea partidului,mai ales intre anii 1990-1996 dar dvs. si cei care astazi „rezidesc” impreuna cu Pavelescu-exPD-l , nu aveti de unde stii! Fara sa respectati si sa recunoasteti si bunele si relele, nu puteti reconstrui nimic! Atat are sa va spuna un om simplu, fost membru PNTCDBN(carnet Nr. 12) MNP

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS