Actualitate

Cu inspecția video a conductelor, Aquabis vrea să taie din cheltuielile cu desfundat canalele

Rombat

Compania de apă Aquabis vrea să încheie un contract de furnizare a unui sistem de inspecție video a conductelor de canalizare. Pentru acest contract important pentru ”buna funcționare a societății”, firma este dispusă să aloce 260.000 de lei fără TVA. Termenul limită pentru depunerea ofertelor este finalul acestei luni.

Pentru desfundarea canalelor s-au cheltuit 78.000 de lei, iar pentru vidanjări peste 340.000 de lei, conform raportului administratorilor.

Anul trecut, președintele Consiliului Județean, Radu Moldovan, a declarat că oamenii s-ar ”cruci” dacă ar vedea ce aruncă unii în rețeaua de canalizare, ”de la cadru de motocicletă, la bicicletă și fotoliu”. Drept urmare, șeful CJ – instituție care este acționar majoritar la Aquabis – a decis să ceară companiei ca, de acum, să facă publice toate aceste descoperiri. ”O să-i rog pe colegii noștri de la Aquabis, în special pe domnul director Șandru, pentru că nu-i greu acum, toată lumea are smartphone, să creeze un link pe site-ul companiei și, la fiecare bicicletă, motocicletă, fotoliu pe care îl găsesc în canalizare – ca să nu mai vorbim de altceva – să-l pună acolo să vadă fiecare că, pe strada X a fost găsit respectivul obiect. O să vă cruciți ce e în canalizare. Eu am văzut lucrurile astea și nu-mi vine să cred că poți să găsești cadru de motocicletă în canalizare. Oricum ar fi dimensionate – deși multe sunt într-adevăr subdimensionate – sunt situații pe care nu le prevedea nimeni. Nu poți proiecta o canalizare să meargă motocicleta prin ea”, a spus șeful CJ.

Etichete

5 comentarii

  • E ca si cum ai pune camere de supraveghere intr un magazin si astepti sa scade cheltuielile cu curatenia, banii femeii de servici!!!!!
    Mare smecherie mai faceti.

  • La Dej apa este adusa de la Gilau , 70 de km si un metru cub apa +canal costa 10 lei. La Beclean este adusa de la 1 km si un metru cub apa + canal costa 16 lei cu TVA. Oare nu au acelasi pret la materialele necesare pregatiri apei sau la energie electrica ?

    • Cei din cluj folosesc mai mult sapunul si detergentii care ajung in canalizare care le spalz conductele.
      Va inchipuiti ce frumos miroase conductele de canalizare in cluj?
      Asta e explicatia diferentei de 10 si 16 lei.
      Si mai este ceva prea putini directori la ….cluj!

  • Apa este scumpă și de proastă calitate nu este limpede nu este curată și de multe ori vine cu un miros puternic de clor.

  • Mai bine schimbati coloanele subdiminesionate din oras.. asta e cauza infundarii si problemelor aparute dupa fiecare ploaie, nu cheltuiti aiurea!

Apasă aici ca să comentezi

Răspunde-i lui Da..... Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.