Visul frumos al Voinţei Livezile (Liga a III-a) s-a sfârşit joi 22 septembrie, în 16-imile de finală ale Cupei României-Timişoreana.
Sub lumina reflectoarelor, echipa pregătită de Ioan Baciu a încercat să se agaţe de orice balon în meciul din deplasare cu FC Vaslui, dar formaţia care a ţinut-o în şah pe Lazio la Roma a fost o nucă mult prea tare. Moldovenii au menajat o serie de titulari, printre care Wesley şi naşul lui Ioan Baciu, Lucian Sânmărtean, care a fost doar rezervă şi a intrat în ultimele 20 de minute.
Vasluienii au tranşat repede disputa şi au zdrobit pur şi simplu adversarul. La pauză tabela arăta deja 4-0. Adrian Gheorghiu a deschis scorul în minutul 7 din câţiva metri, după o centrare a lui Neagu. În minutul 22, Yero Bello a scăpat singur cu portarul şi l-a învins de la 12 metri, în minutul 39 Vasile Buhăescu a înscris din 8 metri, iar în minutul 41 Yero Bello a făcut dubla, după ce a rămas din nou singur cu Voivod, l-a driblat şi a marcat în poarta goală. După pauză, deşi a mai ridicat piciorul de pe acceleraţie, FC Vaslui a înscris de câte ori a putut şi a dus scorul final la un umilitor 8-0. În minutul 79, Sânmărtean i-a trimis în faţa porţii lui Raul Costin, care a împins mingea în plasă din 6 metri, apoi în minutul 81, intrat de puţin timp, Wesley a înscris şi el după un schimb de pase cu Bello, în minutul 82 Yero Bello a realizat tripla în urma unei faze similare cu cele de la primele sale reuşite, pentru ca în minutul 85 Wesley să-şi arate din nou clasa la o lovitură liberă din marginea careului.
Voinţa Livezile: Voivod – Budăcan, Murar, Diudea, Grad – Bugnar, Marc (Conon 68), S. Rus (Fl. Alexandru 60), Gotea (Blaji 25) – Sighiartău, R. Stan. Antrenor Ioan Baciu.
Stadion: Municipal – Vaslui. Arbitri: Cristian Sava (Bacău) – Cătălin Brânză, Ciprian Iovu (ambii din Botoşani) – Bogdan Hanceariuc (Iaşi). Observatori: Viorel Sălceanu (Paşcani), Anton Heleşteanu (Iaşi).
Directorul tehnic al Voinţei Livezile, Constantin Sava, a declarat că nu este o surpriză ceea ce s-a întâmplat pe teren. „Mă aşteptam la acest rezultat deoarece diferenţa dintre cele două echipe este foarte mare. Personal sunt foarte mândru, deoarece la echipa Vasluiului evoluează unul dintre jucătorii pe care i-am pregătit de la 7 la 14 ani, Lucian Sânmărtean. Mă bucur foarte mult pentru că a ajuns la o echipă mare. Suntem o echipă proaspăt promovată din Liga a 4-a, cu o medie de vârstă de 21 de ani şi orice rezultat ne-ar fi mulţumit deoarece am ajuns să luptăm în faţa celei mai bune echipe din acest campionat. Cu siguranţă FC Vaslui poate câştiga atât campionatul, cât şi Cupa României”, a precizat Sava.
Voinţa Livezile a trecut în faza I de Gaz Metan Târgu Mureş (3-2), în faza a II-a de Unirea Ungheni (4-0), în faza a III-a de Gaz Metan Mediaş II (1-0), în faza a IV-a de Gloria Bistriţa (3-2) şi în faza a V-a de FC Maramureş Universitar Baia Mare (3-2 după prelungiri).
Adaugă comentariu