În urma unui apel prin intermediul 112, jandarmii bistrițeni au intervenit aseară în cartierul Sărata, unde a avut loc o altercaţie între cinci bărbaţi.
”Ajunşi la faţa locului, jandarmii au constatat că pe fondul unor conflicte mai vechi, trei bărbaţi au intrat în curtea casei unei familii pentru a-şi rezolva problemele. Conflictul a degenerat, iar cei trei “oaspeţi” i-au lovit pe doi dintre fraţii care se aflau acasă în momentul vizitei. La faţa locului a fost solicitată o ambulanţă care l-a transportat pe unul dintre cei doi fraţi la spital, deoarece a avut nevoie de îngrijiri medicale”, informează Inspectoratul de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud.
Pe numele celor trei agresori, jandarmii au întocmit actele de sesizare pentru infracţiunea de lovire şi alte violenţe, acte care au fost predate Poliţiei pentru continuarea cercetărilor.
Adaugă comentariu