Șirul victoriilor echipei Gloria 2018 Bistrița-Năsăud s-a întrerupt la Zalău, în etapa a 9-a a Ligii Naționale de handbal feminin. Fetele antrenate de Horațiu Pașca au pierdut dramatic în fața celor pregătite de Gheorghe Tadici și se află acum pe locul 7 în clasament.
Gloria 2018 a condus în permanență în prima repriză, chiar și la trei goluri, dar a intrat la vestiare cu avantaj minim, 13-12. Scenariul de thriller s-a repetat în partea secundă, când formația bistrițeană a avut și cinci goluri diferență, însă a capotat pe final, scor 25-23 pentru HC Zalău.
Au marcat: Oana Țiplea (10), Daniela Rațiu (5), Almudena Rodriguez (2), Bianca Zegrean (1), Andreea Tetean (1), Teodora Bloj (1), Szilvia Szabo (1), Valentina Ardean Elisei (1), Daniela Todor (1). În poartă, Ana Maria Măzăreanu a salvat 16 din cele 41 de mingi trimise de gazde.
În etapa a 10-a, Gloria 2018 joacă acasă cu campioana CSM București – miercuri 14 noiembrie, ora 17.30, în direct la TVR HD. Meciul cu CSM București va fi ultimul din acest an, campionatul urmând să se reia în 10 ianuarie 2019.
Celelalte partide ale rundei cu nr. 9: Dunărea Brăila – Măgura Cisnădie 24-23, CSM București – CSM Slatina 28-22, SCM Craiova – Corona Brașov 23-17, Minaur Baia Mare – Gloria Buzău 25-23, CSM Galați – CSU Cluj-Napoca (sâmbătă). SCM Rm. Vâlcea stă (CSM Roman s-a retras din campionat).
Elisei nu ți-e rușine să iei 6500 de euro pe lună și să dai un singur gol pe meci? Ce ar fi daca ai avea bunul simț să returnezi 3000 de euro bugetului public al județului?
… dubios de linistit gibonul Tadici ,intr-un joc in care echipa sa a fost condusa 2/3 din joc , iar d-l Pasca a fost din nou depasit de evenimente, prin deciziile luate …..
Si-a anulat jocul pe extreme , zone in care n-am contat in repriza a II – a , iar intermediarii au fost zapaciti de momentele de joc ,la care trebuiau sa gaseasca solutii , de aparare sau finalizare ..numai ei.
…la viitoarele actiuni ale nationalei, d-l antrenor poate ia niste ” notite ” de la Martin Ambros, despre cum se anilihileaza un inter ….care-ti da pina la urma 9 goluri ( Constantinescu…) …. remember Final four din acest an ,cind Ambros i-a anulat jocul Cristinei Neagu …fara scrupule…si apoi i-a zambit din nou ,
la urmatoarea convocare ….
Oprea, nu știu de unde ști tu de 6500 de euro, dar dacă e adevărat pt valoarea lui Elisei e puțin, pun pariu ca și tu cand tragi la șaiba ai zile bune și zile proaste. Doar ca nesimțirea predomina la tine in toate zilele