Sport

Foarte aproape de baraj după o victorie importantă. ”Am avut ajutor divin!”

Gloria 2018 Bistrița-Năsăud, locul 2 în play-off-ul Seriei 10 din Liga a 3-a la fotbal, a câștigat dramatic meciul disputat pe Stadionul ”Jean Pădureanu” împotriva urmăritoarei sale, CSM Satu Mare, de care s-a desprins la șapte puncte, fiind aproape sigură de calificarea la primul baraj pentru promovarea în Liga a 2-a.

Echipa bistrițeană a înscris rapid, prin Antonio Manolache în minutul 10, însă oaspeții au revenit și au intrat la pauză în avantaj, scor 2-1, după dubla lui Gueye Mansour din minutele 32 și 36. Gloria a restabilit egalitatea în minutul 62, prin Alexandru Stoica, și a reușit golul unei victorii prețioase prin Harald Fridrich în minutul 90+2. 3-2!

Antrenorul Adrian Falub a trimis în teren următorii jucători: Bodea, Manolache (Vasile 81), Fridrich, Copaci, Georgescu (Stoianof 57), Țica (Runcan 46), Abdul, Rus, Stoica (Davordzie 71), Yameogo, Gondiu (Savu 57).

”Am câștigat la ultima fază, cred că am avut ajutor divin după Paște. Am avut ocazii mari, deși am făcut cel mai prost meci de când sunt eu aici. Cu ajutorul lui Dumnezeu am câștigat meciul acesta. Sunt trei puncte, cred că ne asigură unul dintre cele două locuri de baraj. Mă bucur că am câștigat. N-am mai reușit să ne motivăm ca la meciul trecut. Cred că e vina mea că n-am gestionat bine săptămâna care a trecut. Mă bucur pentru oamenii care au fost la stadion, am simțit că sunt alături de noi și vreau să le mulțumesc. Victoria le aparține și lor”, a declarat Adrian Falub.

Lovitura de începere a fost dată de fostul mare jucător Doru Nicolae.

În celălalt meci al rundei cu nr. 4, Lotus Băile Felix – FC Bihor 3-4.

În etapa viitoare, a 5-a, vineri 28 aprilie, de la ora 17.00, Gloria joacă tot acasă, cu Lotus Băile Felix. O zi mai târziu, CSM Satu Mare întâlnește FC Bihor.

LocEchipaMVEÎGol.+/-Pct.
1.FC Bihor Oradea430110-5+549
2.CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud42207-5+246
3.CSM Satu Mare40132-8-639
4.CS Lotus Băile Felix41127-8-131

Play-off-ul se joacă în format tur-retur-tur, cu un total de 9 etape. Primele două clasate în play-off vor disputa două runde de baraj pentru promovarea în Liga a 2-a. Mai întâi, în dublă manșă, locul 1 din Seria 10 va întâlni locul 2 din Seria 9, iar locul 2 din Seria 10 va juca împotriva locului 1 din Seria 9. Învingătoarele vor disputa o dublă manșă decisivă pentru promovare.

Etichete

1 comentariu

  • Bună seara,
    Domnu Falub e cel mai norocos om pe care l.am văzut…Echipa nu joaca nimic și nu de azi de ieri dar câștigă. Nu cred ca se poate promova doar cu noroc….
    Bafta!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISSFM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS