Sport

Gloria luptă în Final Four-ul Cupei României. Programul meciurilor

Gloria 2018 Bistrița-Năsăud joacă în acest sfârșit de săptămână, la Brăila, în Final Four-ul Cupei României la handbal feminin. Sâmbătă 20 aprilie sunt programate semifinalele, iar duminică 21 aprilie finalele.

La turneul final programat în Sala Danubius din Brăila s-au calificat primele patru clasate în acest moment în campionat. În penultimul act, CSM București o va întâlni pe Rapid București, un duel de Champions League, în timp ce Gloria 2018 Bistrița Năsăud va lupta cu Dunărea Brăila, cele două echipe urmând să se dueleze și în semifinalele EHF European League, în 11 mai la Graz (Austria).

”Ne dorim să ne bucurăm de această competiție și să jucăm finala mare. Pentru noi începe lupta cu Brăila pe toate planurile, în Cupa României, în European League și în campionat. Va fi o luptă interesantă”, spune căpitanul Gloriei, Cristina Laslo.

Programul semifinalelor, sâmbătă 20 aprilie:

  • Ora 12.30: CSM București – Rapid București
  • Ora 15.00: Gloria 2018 Bistrița-Năsăud – Dunărea Brăila

Programul finalelor, duminică 21 aprilie:

  • Ora 12.30: Finala mică pentru locurile 3-4 (învinsele din semifinale)
  • Ora 15.00: Finala mare pentru trofeu (învingătoarele din semifinale)

Toate meciurile vor fi transmise în direct la TV pe Pro Arena.

Gloria a ajuns în Final Four după ce a trecut acasă de Corona Brașov (35-33) și în deplasare de CSM Târgu Jiu (27-26).

1 comentariu

  • Echipa bistriteana pare a fi fara vlaga , sleita de puteri. Nu cred ca poate renaste in 3 zile. Cel mai probabil va incasa doua infrangeri , atat in meciul de azi cu Braila cat si in cel de maine , indiferent daca adversara va fi Rapid sau CSM. Nu ma astept la altceva.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS