Social

”Gruparea Găitan”, așteptată în ALDE. Cine ar putea candida la Năsăud din partea PNL

După ce viceprimarul Năsăudului, Niculai Găitan, a anunțat că demisionează fin funcția de copreședinte al organizației locale PNL, conducerea ALDE îl așteaptă cu brațele deschise, alături de cei care îl susțin.

”Am convingerea că ei nu se vor duce spre PSD, Găitan și grupul liberal de la Năsăud. Public declar că îi aștept cu mare plăcere să vină alături de ALDE pentru că tot este o familie liberală. Mi-ar face plăcere să fiu în aceeași barcă cu vechiul meu prieten Dorel Coc, cu Petru Drăgan și alții de acolo dacă vor găsi de cuviință că toată gruparea liberală de acolo poate fi în aceeași barcă alături de noi. Vom dezvolta discuții în perioada următoare cu acest grup din jurul lui Niculai Găitan. L-am împuternicit în acest sens să poarte discuții pe candidatul nostru la Primăria Năsăud, Dorel Oltean (n.r. – foto). La Năsăud nu avem o barieră între PNL și ALDE, nutresc speranța că vom putea ajunge la un consens. Suntem dechiși chiar să și oferim locuri bune pe listă. Mi-aș dori să facem un bloc comun acolo”, a declarat Ioan Țintean.

El a adăugat că la Năsăud candidatul PNL se pare că va fi din fostul PDL și nu va fi susținut de ”gruparea Găitan”.

Dorel Oltean a precizat că se vehiculează numele consilierului local PNL Dorin Vlașin ca și candidat la Primăria Năsăud și că, din ce știe în urma sondajului realizat de PNL, Dorin Vlașin este pe locul 1 cu 15-16%, apoi managerul Casei de Cultură, Silviu Rus, cu 5% și consilierul județean Florin Rogozan cu 3%.

6 comentarii

  • Nu este o noutate. A căzut în plasa PDL-iştilor (PNL ?). La fel au procedat şi cu organizaţia de la Sângeorz-Băi. O să culeagă roadele de la localul (ROD !!!) DOR de procente la alegeri.

  • Dl . Gaitan dupa 4 ani de mandat de viceprimar a iesit cat se poate de rau in sondaje, reiese din surse .
    Asta inseamna dl viceprimar ca nu te-ai implicat la nivelul de asteptare al cetatenilor din Nasaud .
    In plus ai jucat mai tot timpul la mai multe capete , impreuna si cu ceilalti colegi de pahar de seara cum sunt : Dragan , Coc , Nascu si altii , care pana nu demult erau fanii lui Ionel Turc (tot de pe surse ca si dl Dorel Oltean).
    Incurcate sunt caile Domnului si cand vorbim de acesti mici demoni din societatea civila .
    Din pacate doar interese personale , pentru functii si pentru neamuri .
    Oare reformeaza totusi cineva clasa asta mizerabila politica ?
    Dragi cetateni va invit la lupta incepand cu 5mai 2016 ! Cui dati votul ?!

  • Dl Gaitan vreau sa va intreb ceva : Poza de pe Face-book cu femeia goala pe care ati sters-o nu demult , credeti ca va recomanda ca un inalt demnitar ?
    Va rog raspuns sincer !
    Multumesc !

  • ..A venit acest domn Romocea ca primar si sincer sa fiu am vazut o schimbare fata de ceea ce nu s-a facut zeci de ani….De acest domn Gaitan, sincer sa fiu nu am auzit in Nasaud…bine ca a plecat!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS