Cultură

Happy Train la Beclean. Primăria le-a făcut copiilor un dar inedit de sărbători

Un trenuleţ cu două vagoane şi 56 de locuri e darul de sărbători inedit pe care l-au primit copiii din Beclean din partea administraţiei locale. Prima cursă a trenuţelui a fost de Ziua Naţională când vagoanele au fost împodobite cu multe steguleţe şi, aşa cum era de aşteptat, au devenit neîncăpătoare. Tot cu trenuleţul va veni şi Moş Crăciun, dar şi Anul Nou.

Potrivit Jurnalului de Someş, primarul Becleanului, Nicolae Moldovan, este cel care a avut ideea să aducă în oraş un trenuleţ cu care să se plimbe copiii. Prima ieşire a trenuleţului pe care scrie mare „Dino Express. Happy Train”  a fost de Ziua Naţională, dar el va circula în toată luna decembrie.

Conform sursei citate, trenuleţul va ajunge chiar şi până la Băile Figa. De altfel, trecerea de nivel cu calea ferată spre Băile Figa a fost modernizată de curând, dotată cu semnale acustice, aşa încât pasagerii trenuleţului să nu fie zdruncinaţi prea tare şi nici să nu le fie pusă viaţa în pericol de vreun tren care circulă cu viteză prin zonă.

Trenuleţul va circula şi în vara anului 2014 între Beclean şi Băile Figa unde va duce turişti.

Sursa foto: Facebook Beclean pe Someş

trenulet Beclean 2 trenulet Beclean 3 trenulet Beclean 5 trenulet Beclean 4

3 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS