Consiliul Local Bistrița a aprobat finanţarea de la bugetul orașului a cheltuielilor neeligibile care nu se finanţează prin Programul guvernamental de Construcţii de Locuinţe Sociale şi de Necesitate pentru obiectivul de investiţii ”Blocuri de locuinţe cu destinaţia de locuinţe sociale, Viişoara, etapa II”.
Municipalitatea propune construirea unui număr de 160 de locuințe grupate în cinci blocuri de locuințe sociale cu regim de înălțime P+3E+M și a solicitat Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației includerea acestora în Programul de Construcții de Locuințe Sociale și de Necesitate pentru anul 2021.
Valoarea totală a investiției este de 39,3 milioane lei, din care 33,6 milioane lei cheltuieli solicitate de la bugetul de stat și 5,6 milioane lei cheltuieli de la bugetul local.
În Viișoara s-au construit până acum 9 blocuri cu 200 de locuințe.
Așa! Distrugeți de tot Viișoara! Ce v-au făcut viisorenii de transformați localitatea într-un ghetou? Nu vedeți câte nenorociri se întâmplă acolo, iar prin grădini și curți de plimbă „socialii” în voie plus mizeriile pe care le lasă pe unde trec. Că să circuli cu autobuzul îți trebuie mare curaj.In celelalte cartiere ale orașului se mai întâmplă și lucruri bune, in Viișoara adunați toate mizeriile de tot felul. Chiar vă bateți joc fără nici o jenă.
Nu cred ca este bine să concentrați pe toți romii într-un singur cartier. Problemele se vor amplifica și mai mult.
În țările din vest se încearcă amestecarea tuturor etniilor pentru a reduce concentrările și a nu se forma clanuri, pentru o conviețuire mai bună prin împrumut.
Domnule Primar, poate reușiți să curățați Centrul istoric de acești asistați sociali, care, sunt primii care întâmpină vizitatorii Bistriței, dând impresia că asta este Bistrița.
In Bistrita lumea buna sta in casa si citeste o carte sau se duc fiecare pe la cabanuta si locusorul lor lasat de la bunici si parinti. Acestia nici macar in Parc nu mai au un loc pe vreo banca. Implicarea lor fata de viata orasului este aproape inexistenta. Restul sunt niste taranoi care intra cu BMW-urile in copaci si calca oameni pe trecerile de pietoni. Lumea este foarte pestrita in acest oras si bat Kauflandurile tata ziua dupa euri .
Pe la 1200 ,când au venit primii sasi in zona, in Viisoara locuiau pecenegii, un popor seminomad originar din stepele Asiei Centrale.
Pagâni fiind , sașii le-au botezat satul „Heidendorf „(satul pagânilor). In latina pecenegii se numeau besseni iar in ungurește besenyo ,de aici si vechea denumire a localitatii , Beșineu .
Și cum istoria se repeta , daca Primaria mai face cateva blocuri sociale , Viisoara va redeveni ceea ce a fost candva , „Satul paganilor „!
Venind mai încoace in istorie, Viișoara a fost locuită mult timp și în procent mare de sași care au făcut cunoscută localitatea prin renumitul vin de Steiniger(nu știu dacă se scrie așa), plantând pe toate dealurile diferite soiuri de struguri, au transmis concetățenilor din educația și cultura lor. Prin anii ’80 sașii au emigrat dar și astăzi cei care mai trăiesc consideră Viișoara „acasă” și se îngrozesc când aud și văd ce se întâmplă acolo. Oricum, cei de pe pietonal care întâmpină turiștii sunt tot cei de la sociale din Viișoara ,o parte din ei, când va fi linia verde le va fi și mai ușor .
Va deveni satul țiganilor și groapa de gunoi a Bistriței. Se pare că nu mai are scăpare daca trei primari (Moldovan, Crețu siTurc) au avut și au aceeași viziune in rezolvarea problemei „socialilor” . Nici poliția nu are curaj să meargă în zona aia .
Indiferent cine a dat denumirea localității a fost inspirat viile care erau pe toate dealurile, o frumusețe și o mândrie a viisorenilor. Acum s-a ales praful de toate.
Sa se facă în alta parte. Sa meargă sa vadă blocurile în ce hal sunt. Și la oameni le e frica sa se ducă care au primit locuințe acolo. Este dezastru ce este. Va rugam faceți în alta parte. Mulți oameni renunță și stam prin chirii. Domnul primar găsiți o soluție sa se facă în alta parte!! Cu stima și respect
Perfect. Besineu este numele tau nu Viisoara. Asta nume a fost dat de comunisti. Istoria se repeta ciclic si prin 2100 tot paganii vor crea noua majoritate in aceasta tara .
Sa se facă în alta parte. Sa meargă sa vadă blocurile în ce hal sunt. Și la oameni le e frica sa se ducă care au primit locuințe acolo. Este dezastru ce este. Va rugam faceți în alta parte. Mulți oameni renunță și stam prin chirii. Domnul primar găsiți o soluție sa se facă în alta parte!! Cu stima și respect
Sa nu uitam de nasul Cretu fostul vataf al orasului tatucu asistatilor si al pensionarilor care a botezat fostul Obor cu nume la fel de vechi in Heidenfeld. Si Unirea are nume nou mai englezesc si se cheama Wonderland din Newarland. Cam cu asta s-a ocupat tatucu si aparatul sau rosu din primaria B-ta.Amintiri, amintiri de trista rezonanta.
Linia Verde este cadoul perfect facut de pesedeu pentru cersit. Deplsarea este gratis. Am spus ceva de rau ?Rau este ca dispar 3.000 locuri de parcare si afacerile bietilor comercianti vor merge in cap. Insa nimeni nu a schitat un gest pe vremea vatafului sef decat maxim trei cetateni care am fost la dezbateri. Cum ati fi vrut sa si castigam schimbarea traseului sau renuntarea la acest proiect care ne prosteste cum ca scade poluarea. Doar prostii cred in asta.
Foarte bine ca se construieste,problema este cine primeste repartitie?Sunt foarte multe famili tinere chiar din Viisoara care au nevoie de o locuinta si care pot sa plateasca toate acele cheltuieli,apa ,gaz,electricitate,etc . care cu siguranta le vor intretine corespunzator dar surpriza nu au primit pt ca politicienii din consiliul local toti la gramada au votat evacuarea asistatilo sociali din centrul istoric si strazile adiacente si au facut ghetoul de la viisoara,mai mult zilele trecute au mutat tot la viisoara alte ghetouri de pe rampa de gunoi am inteles ca vicele Stan papusa a dat ordinul,vreo5 familii cu vreo20 de copilasi care nu au apa,wc etc,oare nu vrea dn vice sa fie vecini lui?
ROG CEATA DE PE COMPOZITORILOR SA VINA SE NE AJUTE SA SCAPAM DE CONSTRUITUL BLOCURILOR IN VIISOARA
ne infunda astia canalizarea ca arunca haine de la seconhand exact cum ati patit si voi!
Blocuri? După care PUG? Al secretarei? Dacă nu..se face PUZ? Au 4 etaje? Aoleu.. Sabrina poi ce faci mamă? Nu e mlăștinos acolo? Pot face subsol sau numau beci domnesc? Nașpa rău..o să trebuiască Primăria să-i dea „dreptul” Sabrinei să le dea autorizația…Că de nu…construiește la paștele cailor!! Asta, bineânțeles, dacă vrea secretara să semneze…va fi distracție! Să vadă și primarele ce înseamnă să faci blocuri…câte si de dat și de făcut…ehee…