Recomandări Social

Încă un accident în curba de la intrare în Sigmir

Două autoturisme în care se aflau în total patru persoane s-au ciocnit în curba de la intrarea în satul Sigmir de pe DJ 151.

O femeie de circa 60 de ani a fost transportată la Unitatea de Primire a Urgențelor de la Spitalul Județean de echipajul SMURD, iar pompierii militari care au ajuns la locul accidentului au spălat carosabilul de carburant, informează ISU Bistrița-Năsăud.


Delegatul sătesc din Sigmir, Gavrilaș Gavrilă, a spus, într-o ședință a Consiliului Local Bistrița, că ar fi nevoie de ”săritori” pe DJ 151 întrucât se produc foarte multe accidente.

”Circulația în Sigmir e enorm de mare și chiar ar fi bine să facem niște săritori, la intrare și la ieșire din sat. Stâlpul de la intrare l-au rupt, indicatoarele toate le-au rupt”, a spus Gavrilaș Gavrilă.

O eventuală montare de limitatoare de viteză este apanajul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud întrucât DJ 151 e drum județean.

Sursa foto: ISU Bistrița-Năsăud

Etichete

17 comentarii

  • Se pare că măsurile luate de către organele constatatoare ale încălcării prevederilor Codului Rutier al României, constând în amenzi contravenționale nu sunt suficiente și se pare că locuitorii cartierului/localității aparținătoare municipiului Bistrița au o propunere, care i-ar disciplina pe conducătorii auto ”prea grăbiți” și ar fi benefică și acelor proprietari ale căror imobile străjuiesc DJ 151, case ale căror pereți necesită reparații mult mai des, decât ar fi necesare, dacă s-ar respecta legislația din domeniul circulației. Poate dacă se vor introduce aceste mijloace tehnice numite ”săritori” (nu știu cum altfel le-aș putea numi) după un timp suficient ”în activitate” vor produce efectul scontat, care a fost demonstrat de oamenii de știință care au efectuat niște experiențe cu un grup de maimuțe, dovedind faptul că unele acțiuni întreprinse, după un timp devin valabil însușite și pentru ”indivizi” care nu au participat direct la experiment, imprimându-li-se în subconștient o măsură luată pentru dirijarea unui anumit comportament. Cred că rezultatul obținut de către cercetători în cazul maimuțelor, va fi cu atât mai eficient în rândul oamenilor, care au ajuns de-a lungul timpului la un nivel superior al gândirii maimuțelor. În încheiere vreau să le amintesc tuturor participanților la trafic o vorbă latină, care vrea să ne tempereze, asigurându-ne că mergând cu o viteză mai mică, ajungem mai sigur la destinație, și chiar mai repede, care sună așa: FESTINA LENTE, adică GRĂBEȘTE-TE ÎNCET. Vă doresc drum bun, fără evenimente, din depărtarea a peste două milenii de unde vă dau acest sfat.

  • Se vor lua masuri cand a fi un grav accident in care o sa fie implicat un politician de varf din oras/judet sau cineva apropiat lor

  • Spunea cineva aici ca in curba aia săptămânal se ciocnesc moldovenii !
    Puneti zece “săritori “ in Sigmir , poate asa se dezvață de “scurtatura” si se duc pe la Podirei ,ca acolo se omologhează recordurile județene la viteza !

  • Bai branza stricata ! Ce masuri iti trebuie tie sa fie luate de autoritati daca la volan sunt toti nenorocitii cu doua clase care nu judeca la doi metri in fata.

  • Știți de ce merg moldovenii pe acolo??? Nu pt ca ii mai scurt, nici de cum, dacă iei în calcul timpul și combustibilul folosit mai bine mergi pe european. Ei merg pe acolo pt ca nu sunt Radare și Controale. Cu urechile mele i-am auzit într-un peco. Plus că de vina mai sunt Waze și Google maps. Dacă ar sta polițiștii cu radar prin zona nu numai la ieșire din municipiu , nu ar mai merge berbecii pe acolo.
    Dar cum în România ii greu sa faci doua birouri de rutiera sa colaboreze ii nașpa. Drumul respectiv aparține și de politia Bistrița și Beclean deci. Stau băieții de la Beclean în Blajeni sa dea amenzi? Nu i-am văzut în veci. Pe bistrițeni i-am mai văzut dar rar. Știu ca acuma o sa m înjurați mulți ca de ce radare. Pt ca asa ii mai bine. Respectati regulile de circulație și no sa mai fie asa mari probleme.

  • Citind comentariile mi-am dat seama că, folosesc un limbaj cât mai corect și civilizat, unii cititori nefiind deprinși cu înțelepciunea acumulată de-a lungul câtorva milenii, nu înțeleg conținutul opiniilor mele, și le apreciază doar pe cele exprimate într-un limbaj cotidian, mai puțin ”șlefuit”, care proferează tot felul de ”mizerii”. Dar eu voi continua, chiar fără voia celor care nu au dorința de a învăța, să mă exprim într-un mod civilizat și voi reuși să realizez ceea ce mi-am asumat, ridicarea nivelului cultural al celor care vor să se schimbe, pentru a deveni mai buni.

    • Te simti lezat ca nu esti citit?
      Stii de ce?
      Sa-ti dau un indiciu : de exemplu studentii din alte tari au de citi foarte mult si pentru o nota ei trebuie sa faca un eseu foarte concludent din ce a citit astfel incat sa acopere toata materia/toate informatiile in cat mai putine cuvinte!
      Daca tu in loc de 1000 cuvinte foloseai doar 10 erai apreciat foarte mult.
      Comentariul tau ar fi sunta mai bun daca era redus astfel: IN CURBA LA SIGMIR GRABESTE-TE INCET CA AJUNGI SARITOARE CA MAIMUTA SI REPARI CASA MAI DES!!!

    • Necunoscutule, ai o părere greșită despre mine și felul în care mă exprim. Nu, categoric nu mă simt lezat, deoarece nu-mi expun opiniile să măsor numărul aprecierilor, ci să-mi dau seama de cum să mă fac înțeles, cum să mă exprim, ca ceea ce argumentez să fie recepționat în adevăratul sens al cuvântului, în spiritul și nu în litera sa. Opinia mea să fie înțeleasă și de cel cu o educație ”înaltă”, dar și de cel care n-a avut parte de prea multe cunoștințe acumulate de-a lungul vieții, respectând principiul de bază al iubirii aproapelui, să dau din ceea ce eu am reușit să acumulez, din darurile cu care m-a înzestrat Bunul Dumnezeu prin Binecuvântarea Sa.

    • imi place cum te contrazici…
      nu esti lezat ca nu ti se apreciaza cunostintele ….dar in schimb iti place ca insirui…
      principiul de baza ..iubirii aproapelui..acumulez….inzestrare…bunul dumnezeu…
      binecuvantarea lui…
      Imi place ca ai o lume a ta in care traiesti..si posibil si amagesti. Sunt foarte multi care cred ca daca aduce in discutie divinitatea e …superior!
      Uite ..de exemplu eu nu cred in divinitate…cred doar in existenta unor forte NATURALE pe cere le poti percepe diferit!
      Si daca as numi aceste forte naturale=dumnezeu=copac=hinta atunci….DAAAA…cred in HINTA!!!!!
      Religia?
      E un stil de viata preconceput !
      Si cum nu-mi plac ideile preconcepute atunci…ele sunt zero

  • Curba aia e o capcană, chiar și pe noi localnicii ne ia prin surprindere câteodată. Știu f bine zona, totuși de câteva ori m-am trezit pe contrasens. Dacă nu reduci f mult din timp, ai mușcat-o. Trebuie reconfigurată curba respectivă, altfel vor fi mereu accidente, indiferent ce ALTE măsuri de vor lua.

    • Ar trebui regandita curba si intersectia respectiva, eventual ceva sens giratoriu sau parapeti de beton intre sensurile de mers, dar cine sa depuna efortul sa gaseasca o solutie acolo? Se va merge pe varianta de minim efort cu limitator de viteza pe asfalt si radar.

    • Cum propui să reconfigurezi curba? Oare vrei să dărâmi vre o casă sau ce altă idee năstrușnică propui?

    • Nu e nevoie sa demolezi nimic. Parapeti de beton intre sensuri pe portiunea curbei si un sens giratoriu unde e statia de autobuz. Doar ridicari la cota si putina largire a drumului cat sa incapa parapetii.

  • Curba e periculoasa pentru că e un semn de circulație greșit. Arată drum cu prioritate drept înainte și așa merg cei ce vin dinspre Bistrița, merg spre Valea Magherusului. Și dacă în același moment vine o mașină dinspre Blăjeni se ciocnesc. Dar cui sa ii pese?
    Și se circulă cu viteză foarte mare, deci se impune o denivelare care sa oblige la reducerea vitezei.

  • MARE ATENȚIE cei care vă doriți denivelări, speed bumpere cum zic spaniolii! cunosc caz concret, tipul a tot făcut reclamații că se circulă cu viteză mare etc, până au montat bumpere în dreptul casei! De atunci au aparut problemele, zgomot ca de șine de tren când trec mașinile peste ele (adică zi și noapte) și vibrații de au început să apară fisuri în pereți! Cu mari intervenții a reușit să le demonteze și de atunci nu se mai plânge că se circulă cu viteză! AVEȚI GRIJĂ CE VĂ DORIȚI!

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui bistritean Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS