Actualitate

Încă un cetățean de onoare al Bistriței a trecut la cele veșnice

Mircea Calu (82 de ani), din 2017 cetățean de onoare al Bistriței, a decedat, a anunțat primarul Bistriței, Ioan Turc. Din ianuarie 1990 și până în ianuarie 2019, a fost preşedintele Societăţii Filatelice Bistriţeana, iar din ianuarie 2019 – preşedinte de onoare al asociaţiei filatelice menționate. El s-a stins din viață la câteva zile după ce a decedat soția sa.

”Mircea Calu, președinte al Societății Filatelice din Bistrița și cetățean de onoare al municipiului, a trecut poarta veșniciei alături de soția sa, Ana! Dumnezeu să-i odihnească în pace! Sincere condoleanțe familiei îndoliate!”, a transmis Ioan Turc.

Mircea Calu a fost implicat direct în organizarea tuturor manifestărilor filatelice care au avut loc în ultimii 57 de ani în Bistrița. De-a lungul timpului, a organizat peste 60 de expoziţii de diferite grade de competivitate, de la cele judeţene până la cele cu participare externă. Printre cele mai importante expoziții organizate se numără cele dedicate aniversării Marii Uniri de la 1918, Centenarul Liviu Rebreanu, expoziţia dedicată marii atlete Gabriela Szabo, 740 de ani de atestare documentară a Bistriţei, Ziua Filatelistului – prima manifestare de acest gen în ţară, expoziţiile dedicate celor 150 de ani de la apariţia emisiunii de mărci poştale Principatele Unite, celor 95 de ani de la înfiinţarea Brigăzii 81 Mecanizată, Festivalului Internaţional de Folclor ”Nunta Zamfirei”, celor 150 de la naşterea lui George Coşbuc, Bicentenarului Andrei Mureşanu, precum şi numeroasele expoziţii sub titulatura Virtus Romana Rediviva.

În anul 2016, Asociația Filatelică Bistriţeana a inaugurat Muzeul Filatelic Bistriţa, singurul demers de acest fel din țară, iar în anul 2019 a fost lansat volumul ”Cronica bistriţeană a unei pasiuni”, lucrare care face o trecere în revistă a tuturor manifestărilor organizate de filateliştii bistriţeni.

”Sunt bistrițean din 23 septembrie 1962. Am fost trimis la Bistrița pentru două luni, să termin o lucrare, și am fost adoptat de Bistrița prin familia pe care mi-am creat-o aici. De-a lungul celor 57 de ani câți am în Bistrița, am putut realiza alături de colegi o adevărată mișcare filatelică. Astăzi, filiala Bistrița a asociației filateliștilor este pe locul 2 pe țară la manifestările organizate în țară și la invitațiile primite din străinătate. Datorită efoeturilor filateliștilor, la Bistrița avem patru medaliați cu aur la nivel național, ceea ce nu este puțin. Vă așteptăm la expozițiile noastre, să vedeți ce se găsește într-un petic de hârtie”, a spus Mircea Calu, când a primit titlul de Cetățean de onoare al Bistriței.

Se întâmpla în 2017 când, la vârsta de 80 de ani, a devenit al 71-lea cetățean de onoare al orașului ”pentru contribuția semnificativă în promovarea imaginii pozitive a municipiului și dezvoltarea vieții culturale prin intermediul filateliei, în Bistrița, pe parcursul ultimelor decenii”.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Etichete

4 comentarii

  • Un om modest,discret și care prin acțiunile sale a adus o imagine in plus orașului Bistrita.
    Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

  • Domnul Mircea Calu mi-a fost vecin, o viață! A fost un om aparent sever (meticulos mai degrabă) dar, de fapt cu o inimă mare (pentru noi copiii și nu numai), prezentabil și modest în același timp. De asemenea, soția dânsului, o doamnă calmă și caldă cu aceeași inimă mare și modestă. O mare pierdere pentru scara noastră de bloc. Și nu numai.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.