Gloria Bistriţa rămâne în continuare un caz special care ar merita studiat de specialişti. Poate fi chiar subiectul unei cărţi. A supravieţuit după Revoluţie cu aranjamentele zise „blaturi”, deci într-un mod cât se poate de necinstit, iar acum, când nu se mai poate aşa, autorii metodei originale de supravieţuire sunt daţi la o parte ca să intre în arenă şmecherii momentului, lichidatorii, cu alte metode. Nu am văzut nicio firmă aflată în insolvenţă al cărei administrator judiciar să preia funcţia de reprezentare. În mod normal, omul ar trebui să stea în spate şi să facă tot ce ţine de el ca să redreseze corabia din punct de vedere economic. La Gloria însă, Vasile Urs stă pe bancă la meciuri, merge în deplasări, vine la conferinţe de presă, dă interviuri. Poate prinde gustul gloriei de pe stadioane şi, în loc să se ducă la instanţă, îl vom vedea pe post de Porumboiu vorbind la toate televiziunile de sport ca să nu dăm exemple penale de tipul Becali care nu ar fi cele mai potrivite în acest moment. Să nu uităm că cel care va vinde la bucată Gloria (în cazul în care se va ajunge aici şi cred că se va ajunge) e lichidatorul. Aşa că tot el poate cumpăra, prin interpuşi, diverse: o peluză, un gazon, o nocturnă. Cu puţină „înţelegere” de la Consiliul Local şi cel Judeţean, lucrurile s-ar putea aranja cât ai zice „stadion”, iar Gloria ar avea un nou „erou”, pe Vasile Urs în persoană.
Cea mai bună dovadă că Jean Pădureanu&Co sunt deja istorie este faptul că au fost evacuaţi din sediul cu carmangerie la subsol, din universul lor. E semnul că lumea lor s-a terminat. Sper să fi înţeles şi ei. Ar trebui să se meargă mai departe cu reforma şi să lăsăm o activitate privată să se finanţazeze fără bani de la buget. Să găsească domnul Urs alte soluţii că de-asta e plătit cu bani grei de club, nu doar să apară la conferinţe de presă, să dea declaraţii şi să facă restaurante în sedii de cluburi. Nu are decât să găsească un finanţator, iar dacă nu poate, să închidă prăvălia şi gata. Nu am văzut niciun caz de firmă aflată în insolvenţă căreia să-i cumpere Primăria Bistriţa cu banii noştri bunurile ca să o salveze, deşi, har Domnului, ar fi destule, iar dacă municipalitate ar fi băgat milioane în diverse companii în insolvenţă, acum nu am avea şomajul pe care-l avem.
Personal nu mai sunt de acord să se aloce milioane de lei de la buget unui club privat şi sper că niciun consilier cu capul pe umeri nu va accepta să voteze aşa ceva. Cer ca, înainte de orice, să se facă o analiză, cu cărţile pe faţă, şi să se prezinte un raport public despre următoarele: ce a primit de-a lungul anilor Gloria Bistriţa de la oraşul Bistriţa (clădiri, terenuri, bani etc), ce a făcut cu ce a primit, cui le-a înstrăinat, pe ce sume. Acest raport trebuie făcut public şi contribuabilii întrebaţi dacă sunt de acord ca banii lor să fie investiţi (pentru a nu ştiu câta oară) în teren, stadion, etc.
Ar fi trist ca stadionul să rămână în proprietatea cămătarilor care să-l radă de pe faţa pământului şi să ridice blocuri, dar în acelaşi timp cred că e de ajuns. Ca societate care plătim taxe impozite la stat avem obligaţii directe faţă de bătrâni, bolnavi, persoane cu handicap, copii. Restul să se descurce la fel cum se descurcă toţi cei care au ajuns în înfundătura numită insolvenţă, iar dacă nu pot, să închidă şi să plece.
În ce mă priveşte aştept raportul de care v-am pomenit. Cred că măcar în ceasul al 12-lea, Consiliul Local şi Primăria Bistriţa ne datorează puţină transparenţă în acest caz după ce ne-a privat, ani la rândul, de străzi mai bune, parcuri şi alte investiţii de interes public pentru ca să vireze milioane în contul Gloriei.
Cristiana Sabău
In cazul in care Primaria va dori sa cumpere stadionul,ar fi bine ca primarul si consilierii sa impuna acordarea unei reduceri de pret cat mai mare,avand in vedere numeroasele cadouri primite de Gloria de-a lungul timpului.
E de bun- simt ca orice firma, ca despre o firma este vorba, sa se organizeze pe principiul sustenabilitatii cheltuielilor in raport cu veniturile. Nici o firma nu poate sa angajeze cheltuieli pe care stie, din start, ca nu sunt sustinute de venituri. Daca are venituri sa se sustina in liga a III-a, atunci, fara tagada, acolo ii e locul !
te felicit doamna Cristina pentru articol pentru ca toti cetatenii sunt saturati sa primeasca instintarii si somatii de plata a impozitului iar banii sa mearga aiurea la niste entitatii sportive care nu au nici cea mai mica performanta.Daca se vrea achipa de fotbal sa se faca din fonduri private si cine investeste banii sa aiba grija si cum se cheltuie.Cel mai frustrant este ca primaria a dat bani la club iar jucatorii din judet nu aveau loc in echipa ,trebuind sa mearga prin tara.
Art. 78^1 din Legea 69/2000 „Autoritatile administratiei publice si societatile comerciale care au dobandit sau detin baze si/sau instalatii sportive sunt obligate sa pastreze destinatia acestora si sa le mentina in stare de functionare.” Din punct de vedere al legii stadionul ar trebui sa ramana stadion chiar si in proprietatea camatarilor. Sa acceptam sa platim intr-o forma sau alta bani de la bugetul local catre camatari pentru te miri ce contracte scrise pe servetele si pastrate de cineva intr-o sacosa, mi se pare inadmisibil. Cred in continuare ca fata de aceasta falsa insolventa era mai cinstita declararea falimentului care ar fi dat posibilitatea creditorilor sa-si recupereze ce se putea recupera din datorii in ordinea stabilita de lege. Salariatii neplatiti ar fi avut astfel prioritate in fata camatarilor care primesc, iata, ce a mai ramas din activele valoroase. Exista viata si fotbal si dupa faliment.
HOTIE PE FATA!!!NE-AM SATURAT DE GLORIA SI DE TOTI INCAPABILII CARE O CONDUC.SPER SA N-O CUMPERE NICI DRACU!