Actualitate

”Intervenție brutală care ne duce cu gândul la dictatură, decapitare, involuție socială!”

”Guvernul PSD-ALDE, călăul IT-ului românesc! Nici un guvern al României de după 1989 nu a avut o intervenție mai brutală în sectorul privat și în economia țării decât actualul guvern format de coaliția PSD-ALDE. Au fost creșteri și scăderi de taxe și impozite, au fost modificări ale legislației fiscale de-a lungul timpului dar niciodată statul nu a intervenit cu atâta brutalitate în relația angajator-angajat”, spune consilierul municipal PNL Ioan Peteleu, președintele Patronatului Național Român – Filiala Bistrița-Năsăud.

El a adăugat:

”Să obligi una din părțile unui contract încheiat de comun acord să crească o anumită valoare pentru ca cealaltă parte să nu piardă, este o intervenție în forță, ieșită din comun, în mediul privat și în economie, care ne duce tot mai mult cu gândul la comunism, la dictatură.

Se fac prezentări în care li se spune oamenilor că o să câștige doi sau trei lei în plus și că angajatorii nu o să piardă nimic, ceea ce este cu totul fals cel puțin în sectorul IT unde, dacă se păstrează aceeași anvelopă salarială, deci nu vorbim doar de brut, angajații pierd aproximativ 20% din salariul net. În condițiile păstrării salariului net actual, angajatorii trebuie să-și mărească costurile salariale cu cel puțin 10% în condițiile în care veniturile rămân la același nivel, iar asta doar pentru că așa vrea guvernul.

Practic, actualul guvern decapitează un sector economic cu potențial mare de creștere care a ajuns să contribuie substanțial la PIB-ul României cu aproximativ 6%, sectorul IT. Nu mai vorbim de exodul de creiere care o să fie un efect colateral al acestor măsuri populiste. După ce că stăm prost cu forța de muncă în domeniu și nu numai, în loc să fie luate măsuri stimulative, actualul guvern procedează tocmai invers.

Această așa zisă revoluție fiscală este de fapt o involuție socială care va avea repercusiuni foarte grave asupra economiei și a societății românești în general. Creșterea datoriei externe, creșterea dobânzilor, creșterea inflației, căderea monedei naționale în raport cu principalele valute sunt doar câteva semne clare că România nu este pe drumul cel bun și că cei care sunt “la butoane” sunt niște incompetenți populiști și demagogi”.

6 comentarii

  • In sectoarele in care sunt salarii mari (cum este si ITul), si din care nu a dat un exemplu macar nici un PSDist, costurile firmelor cu forta de munca, pt. a mentine salariile nete (care se negociaza in acest sector, in euro), trebuie sa creasca cu 7-10%. Asta automat face necompetitive firmele de soft din Romania in comparatie cu Polonia, Serbia, Ucraina, Bulgaria, tari spre care vor migra multe proiecte din IT care pana acuma se produceau in Romania. Si uite asa, PSDul, care n-a fost niciodata votat de cei din IT, se razbuna pe acestia cu pretul unor imense pagube aduse economiei Romaniei. Ce este aceasta daca nu subminarea economiei nationale ? Inconstienti, razbunatori, incompetenti, antinationali ? Sau toate la un loc.

  • Că aceste matrapazlâcuri fiscale folosesc CUIVA , nu ar trebui să existe îndoială. Angajatorului și angajatului privat în nici un caz.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.