Actualitate

Ioan Deneș, onorat că e unul dintre ”cei mai buni activiști”. Mesaj pentru adversarii politici

Ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, le-a transmis adversarilor politici din Bistrița-Năsăud că, în județ, PSD are ”cei mai buni activiști” care au pierdut o luptă, dar mai au trei și abia la final se va trage linie și atunci se va vedea cine a câștigat ”bătălia”.

”Este o onoare și o mare responsabilitate că fac parte din familia PSD. Sunt foarte mulți colegi deosebiți în țară. De când am această responsabilitate extraordinară de a administra Ministerul Apelor și Pădurilor, mi-am făcut foarte mulți prieteni în țară, dar nicăieri nu sunt acasă decât în Bistrița-Năsăud. În cei 23 de ani de politică pe care am făcut-o, am plecat de foarte jos și am ajuns acolo unde nu m-aș fi gândit niciodată prin susținerea dvs. Doar cu dumneavoastră am gustat victoriile pe care le-am avut, dar și nectarul amar al înfrângerilor”, a spus Deneș, care a lăudat-o și pe Viorica Dăncilă pentru că nu a rămas indiferentă la suferințele oamenilor loviți de furia naturii.


”Pentru doamna prim-ministru am un respect deosebit nu pentru că e premierul Romîniei și președintele PSD, ci în primul rând pentru că este om. Când am prezentat situația de la nivel național am găsit înțelegere și, anul acesta, pot să vă spun, că toate regiunile, toate zonele calamitate care necesită intervenție sunt finanțate din fondul de intervenții al Guvernului și din surse proprii. Avem deja aprobat într-un HG, prin care s-a suplimentat bugetul de venituri și cheltuieli la MAP, o sumă de 195 de milioane, iar săptămâna viitoare, din surse proprii, vom mai finanța celelalte investiții care sunt necesare cu 75 de milioane de lei. Vom avea, pe situații de urgență, lucrări care vor începe cel puțin la mijlocul lunii august în toate aceste zone”, a spus Ioan Deneș.

El le-a spus primarilor că știe că inclusiv ei au astfel de proiecte în derulare și, cu toate acestea, în 26 mai, PSD s-a trezit ”în fața unui duș rece”. ”Nu comentăm pentru că nu e treaba noastră să comentăm greșelile de la nivel central, dar cred că este important pentru noi să facem fiecare o analiză și să spunem ce am greșit de am luat acest scor. Cetățeanul niciodată nu greșește. Cetățeanul transmite un mesaj, iar acest mesaj trebuie să îl înțelegem foarte clar. Cred că noi ne-am rezumat în a face aceste lucruri. Cred că niciodată nu s-au făcut atâtea investiții în administerațiile publice, în infrastructură, în spitale, în școli câte s-au făcut în acești ani. Un singur lucru mai trebuie să facem: să mergem să stăm de vorbă cu oamenii și să le spunem în fiecare zi despre aceste lucruri”.

În finalul discursului său, Deneș a spus: ”Vreau să transmit un mesaj adversarilor politici care or fi aceștia din județul nostru. Și am să le spun un lucru: aici, în sală, sunt cei mai buni activiști pe care îi are un partid politic, dar acești activiști, noi, dragii mei, trebuie să mergem în localitățile în care locuim, la oamenii din localitățile noastre și să vorbim cu ei. Am pierdut o luptă, mai avem trei. La final vom trage linia și vom vedea cine a câștigat bătălia. Și am să închei spunându-le plastic adversarilor politici – și aici nu am să mă refer doar la activitatea dumneavoastră, ci și la votanții PSD – PSD nu a murit, doar puțin s-a odihnit”.

Reamintim că Ioan Deneș a activat mulți ani în PNL unde a ajuns consilier județean, după care, în 2014, a trecut la PSD motivând că cetăţenii l-au ales să-i reprezinte „la putere”.

„După aproape 13 ani de activitate în PNL, astăzi a trebuit să iau una dintre cele mai grele decizii ca om politic şi ca senator al acestui judeţ, senator care am ajuns în Parlament în urma existenţei USL, din care PNL, cu regret o spun, a hotărât să se retragă. Înainte de a fi validat pe listele USL, eu am avut o susţinere importantă din partea a 19 primari din Colegiul 2 Senat, dintre care 17 sunt PSD. Niciodată, la deciziile importante, nu mi-am permis să iau hotărâri de unul singur, ci consultându-mă cu aceşti primari. În Delegaţia Permanentă a PNL, eu m-am abţinut când s-a votat retragerea PNL de la guvernare după ce m-am consultat cu aceşti primari care reprezintă cetăţenii în comunele unde au fost aleşi. Drept urmare, am decis ca de azi (vineri – n.r.) să-mi dau demisia din PNL şi să continui să reprezint Colegiul 2 Senat în calitate de membru PSD. Voi activa, începând de luni, în grupul PSD”, a declarat Ioan Deneş.

La vremea aceea, Ioan Deneş a fost ales în Colegiul 2 Senat şi a deţinut funcţia de vicepreşedinte al organizaţiei judeţene a PNL. El a mai deţinut şi funcţii de consilier local la Beclean şi consilier judeţean. A fost reales senator pe listele PSD și în 2016.

Etichete

7 comentarii

  • Domnule ministru….ce masuri ai luat pentru a-mi asigura viața și bunurile mele….la următoarele inundatiii? Când nu sunt inundații pari viu și te crezi erou în comparație cum erai in cizme….făcând promisiuni in dreapta și stânga…. Doar faptul că ai fost la mai mult de două partide spune multe despre caracterul ascuns …in care nu poți să ai încredere nici când merg la veceu!!!?

  • (după V. Alecsandri)
    _____
    Plecat-am nouă din Beclean,
    Și cu boactărul, zece,
    Și-aveam în codrul ardelean
    Trei firme austriece.
    Voioși ca șoimul cel ușor
    Ce zboară de pe munte,
    Cu Daniel Suciu la picior,
    Cu Doina Pană-n frunte.
    *
    Crud e când intră prin stejari
    Năprasnica lor drujbă,
    De-abate toţi copacii mari
    Codreanul pus în slujbă! 
    Prin foc, prin șpăgi, prin hoți, prin fum, 
    Prin mii de comisioane,
    Urcăm, luptăm… iată-ne-acum
    Sus, sus, lângă butoane. 
    *
    Ah! da-o-ar Domnul să ajung
    Al apelor ministru,
    Ca ploile să le alung
    Dincolo, peste Nistru,
    Ca să scot din codrii virgini,
    De-a pururi austriecii
    Și să tăiem doar cu români,
    Ce-a mai rămas din specii.
    ______
    Boactăr – de la Wächter, în limba germană, sergent 

  • Nectarul este definit de toate dicționare și în toate școlile din lume drept un lichid dulce. Numai când ajungi ministru nectarul devine amar.

    • A băut după alegeri pelin si era cu gândul la nectar,vai săracul de el,mari trădători penticostalii ăștia or fi din neamul iudeilor adică urmașii lui Iuda.

  • M-am săturat și de Vasile Alecsandri și de George Coșbuc, și de Peneș Curcanul și de O scrisoare de la Muselim-Selo. Poezia ar trebui interzisă în școli și toți dascălii dați afară. Auzi, domnule, poezie, în România, astăzi!

  • ” PSD nu a murit, doar puțin s-a odihnit”. Zicerea lui Ioan Denes duce cu gândul la versurile din cântecul Adei Milea:
    „Ceaușescu na murit!
    Ne vegheaza indarjit
    Ceaușescu e o scoala
    Ceaușescu e o boala:
    E in mine e in tine
    E in fabrici si uzine
    Azi il poarta fiecare
    Ceaușescu-n veci nu moare”
    Si pentru ca veni vorba de Ceaușescu, trebuie spus că alegerile recente la organizatia PSD a judetului Bistrița-Năsăud, s-au desfăsurat mai rău ca pe vremea răposatului. Chiar si atunci, cand aveau loc alegerile PCR la nivel de judete existau cel putin 2 sau mai multi candidati pentru fiecare functie. Altfel, nu are nici un sens însăși notiunea de “alegeri” fiindcă n-ai cum să faci o alegere când ai un singur individ. Până si votul prin ridicarea de mână demonstrează că alegerile PSD-BN au fost doar un simulacru. Dar, la PSD se poate chiar si mai rău. In 2018, la Congresul extraordinar al PSD, Liviu Dragnea a cerut pur si simplu o confirmare verbală pentru funcţia pe care o ocupă: ” Vreţi să mai fiu în continuare preşedintele vostru?” Raspunsul a fost “DA” urmat de aplauze prelungite din partea celor peste 4.000 de delegaţi.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Inepție de ministru Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS