Politică

Ioan Turc cere demisia conducerii centrale a PNL, de la primul până la ultimul membru

Președintele filialei județene a PNL Bistrița-Năsăud, Ioan Turc, a cerut, duminică seara, după anunțarea primelor rezultate la alegerile prezidențiale, că este nevoie de o ”resetare urgentă” la vârful PNL, ceea ce înseamnă ”abdicarea actualei conduceri a partidului”, căreia i-a cerut să demisioneze ”urgent” de la primul până la ultimul membru al Biroului Executiv (BEx).

”E un moment cel puțin delicat pentru PNL, și nu mă refer doar la filiala județeană, mă refer la PNL în întregul lui. Este limpede că politica PNL din ultimii 3-4 ani a fost greșită. E limpede că oamenii nu s-au mai regăsit în atitudinea și politicile PNL. E foarte clar că oamenii ne-au sancționat considerând că PNL a deviat de la traiectoria pe care ar fi trebuit să o aibă. Îmi pare nespus de rău că am ajuns în această situație. Personal, am votat întotdeauna împotriva unei alianțe cu PSD. Am această convingere că rezultatul pe care îl vedem astăzi este cauzat de alianța cu PSD, alianță din care am pierdut și noi, dar a pierdut și PSD, care nu se simte foarte bine. Să nu îmi spună nimeni că, la 20 și la sută, PSD e un mare partid în România. Nu! PNL și PSD, prin greșelile pe care le-au făcut în ultimii ani de zile, au ajuns într-o situație în care nu se simt confortabil”, a spus Ioan Turc.

Întrebat ce crede că trebuie făcut, el a răspuns: ”E nevoie de o resetare urgentă. Eu mă simt împăcat cu mine însumi și cu colegii mei pentru că întotdeauna am avut o atitudine foarte clară în ce privește PSD. Când ni s-a propus, de la nivel central chiar, să fac o alianță cu PSD, am refuzat, înțelegând că orice fel de asociere cu PSD îndepărtează de noi electoratul liberal, care e mai capricios, care așteaptă de la noi poziții ferme. E un electorat căruia nu îi place să ne vadă la două capete. Resetare înseamnă abdicarea actualei conduceri a PNL, care trebuie să demisioneze într-un mod neechivoc. Avem nevoie ca partid, pentru a ieși în fața oamenilor și a cere susținere săptămâna viitoare, la alegerile parlamentare, de demisia conducerii PNL, de la primul și până la ultimul membru al BEx”.

Din Biroul Executiv Național face parte și Robert Sighiartău, vicepreședinte Politică Externă și Afaceri Europene.

La nivel județean, Ioan Turc a spus că prima măsură pe care a decis-o a fost aceea de a-l numi pe Florin Găurean, fostul administrator public al orașului, secretar general al filialei PNL ”pentru că și noi am trecut printr-un proces de contorsionare, și noi am fost presați de la nivel național de o echipă neperformantă până la urmă”.

”Începând de mâine nu vor mai fi abateri de la normă”, a mai spus Turc, adăugând că toate organizațiile care au fost decapitate ”într-un mod injust” vor reveni la matcă.

”Voi avea discuții începând de mâine dimineață cu toți cei care nu au făcut un pact cu PSD și vor reveni în conducerea filialei județene a PNL”, a spus el.

Turc a spus că nu se va pronunța în legătură cu persoana pe care o va susține PNL în turul al doilea până nu se va instala o nouă conducere în fruntea partidului.

”Eu cred că Ilie Bolojan poate face acest lucru, nu împrumutând personajele care s-au erijat în imaginea nu știu cui. Așa cum eu am fost trădat la municipiu candidând de primar, așa a fost trădat și Ciucă la nivel național. Nu putea ajunge atât de jos fără trădări pe față”, a concluzionat el.

Ioan Turc a postat ulterior pe Facebook:

”În primul rând, mulțumesc cetățenilor care ne-au acordat votul lor! De asemenea, mulțumesc tuturor celor care au ieșit la vot pentru că votul este o manifestare a regulilor democrației! Apoi, vreau să mulțumesc membrilor de partid corecți și devotați care muncesc pentru Partidul Național Liberal. Avem membrii fideli ai partidului care de 10, 20 și chiar 30 de ani susțin partidul din convingere. Ei sunt adevărata resursă a PNL și merită tot respectul nostru. De asemenea, PNL este un partid al primarilor buni, care aduc bunăstare oamenilor. Activul partidului, primarii care aduc prosperitate în localitățile lor, nu pot fi răspunzători pentru lipsa de performanță a unor oameni care sunt în fruntea PNL.

Actuala conducerea a partidului nu mai trebuie să amâne demisia. Fiecare oră în care PNL este condus de persoanele care ne-au adus la aceast rezultat umilitor, este un dezastru nu numai pentru partidul nostru ci și pentru democrația din România!

Am fost un om de cuvânt. Am apărat valorile Partidului Național în orice context politic, oricât de dificil. Dar eu și membrii filialei Bistrița-Năsăud devotați PNL am fost trădați atât la nivel local, cât și la nivel național. Multe voci din PNL cer acum ca Nicolae Ciucă și conducerea națională să își dea demisia. Dar, atenție, nu toți au legitimitatea să o facă. O parte dintre aceștia sunt trădători de profesie, oportuniști sau incompetenți”.

Potrivit rezultatelor, Nicolae Ciucă este pe locul 5 în Bistrița-Năsăud după Călin Georgescu, Marcel Ciolacu, George Simion și Elena Lasconi.

Etichete

11 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.