Liberalii au discutat în şedinţa Biroului Politic Naţional (BPN) care s-a desfăşurat în sistem videoconferinţă despre măsurile de relaxare după încetarea stării de urgenţă.
”Aseară, la întâlnirea săptămânală online cu colegii liberali din Biroul Permanent Național, în cadrul discuțiilor despre măsurile de relaxare care urmează a fi luate, am propus ca mall-urile care au magazine complet decomandate, cu intrări proprii direct din stradă, cum sunt cele de la Bistrița, să se redeschidă începând cu data de 15 mai. Premierul a fost de acord, revenirea la program normal a acestui sector comercial fiind importantă pentru economie, pentru antreprenori și angajați, dar și pentru confortul urban”, a precizat președintele PNL Bistrița-Năsăud, Ioan Turc.
El a adăugat: ”O veste bună a venit și pentru copiii și profesorii care au nevoie de soluții tehnice pentru învățământul online. Guvernul va cumpăra tablete, pe care le va distribui, prin inspectoratele școlare, tuturor celor care le așteaptă”.
Premierul Ludovic Orban a declarat astăzi că restaurantele în spaţii închise sunt printre zonele cu cel mai mare risc epidemiologic şi nu vor fi deschise din 15 mai. În schimb, se vor deschide magazinele din mall-uri care au intrări exterioare, dar şi hotelurile şi parcurile, de asemenea, cu respectarea unor măsuri de siguranţă: ”În anumite spaţii de tip mall, sunt magazine care au intrări exterioare şi este normal ca aceste magazine, chiar dacă sunt în interiorul mall-urilor, să fie deschise”. El a precizat: ”Deja, președintele României și-a exprimat clar solicitarea către Guvern să găsim soluții pentru achiziționarea de tablete conectate la internet și care să asigure tuturor copiilor acces la educație. Căutăm soluții, împreună cu Ministerul Educației, pentru a găsi soluțiile și pentru a asigura sumele necesare pentru achiziționarea tabletelor”.
Guvernul a luat deja măsuri de relansare economică, se finanțează IMM-uri, se repornesc activități. Trebuie să ne obișnuim cu distanțarea socială, cu măștile purtate permanent și cu izolarea atunci când este cazul. Cele două luni de stare de urgență se reflectă acum în numărul mic al deceselor, lucru primordial și de necontestat. Respect Ludovic Orban, respect Klaus Iohannis!
Omule, cauta-ti o ocupatie, fa-te util societatii, familiei si tie! Nu e nimeni interesat sa iti citeasca parerile si indemnurile.
Nu Guvernul finanteaza IMM-urile, ci bancile comerciale. Guvernul doar plateste dobanda catre aceste banci (prietene ale guvernului liberal)…
Numarul mic de infectati si de decese se datoreaza testarilor limitate pe care guvernul le-a impus, ca sa nu se afle adevarul despre dimensiunea pandemiei in Romania.
Mai usor cu pianul pe scari, ca nu-i totul atat de roz cum ati vrea voi…
Si IMM-urile vor fi finantate de bancile comerciale, doar daca au solvabilitate si capacitate de returnare a banilor. Nu-i chiar ajutorul pe care IMM-urile romanesti il asteptau.
Mai bine le reduceau contributiile pe salariile angajatilor, daca tot vroiau sa sustina mediul economic privat. Ca acolo sufera firmele mici si mijlocii.
Dacă nu ești interesat „plimbă Ursu”.. Pe noi ne interesează! Succes d-le Turc!
Guvernul lui PESTE PRAJIT ! Niste incapabili in a gestiona aceasta situatie economica grava in care ne aflam deja!
Adevaratele masuri ce trebuie luate sunt cele de sprijinire a mediului de afaceri, de relaxare fiscala, de reducere a taxelor, ajutoare de stat nerambursabile ptr repornirea afacerilor.
Faptul ca-i lasi sa deschida nu este o masura de sprijinire, domnule Ioan Turc, este doar o revenire la o situatie cat de cat normala.
Injectati capital in relansarea economieI, lasa-ti vrajeala !
De ce nu-ți faci tu campanie electorală în altă parte?
Bravo!!! Să aveți grijă să nu ajungă tabletele în „buzunarele” altcuiva, sper să ajungă la copii care au nevoie.
Așa da!
Felicitări Domnule Ioan Turc, așa trebuie să gândească toți, nu cu răutate cum o fac majoritatea, sper să ajungeți primar și să puneți la punct acest oraș.
Multă sănătate!
GANDIRE DE PRIMAR, BRAVO
S-a insemnat si Turcus? stai pe tusa ca nu ai tu forta care crezi ca o ai. Si Ludovic Orban stie asta. Tie nu ti-a zis nimeni?
Ioan Turc are o forță mai mare decât ai vrea tu și postacii tăi psd-ei. Are o forță numită :Oameni… dacă ați auzit de Ei. Oamenii care îi sunt alături și care îl vor vota, aceasta este forța lui Turc!! Puteți să crăpați de ciudă și să vă faceți bagajul… Jo Napot kivanoc!
Te-ai insemnat si tu, dar esti de-al nostru, te simt. Fugi sub pat rapid, nici nu mai vorbi despre forta cuiva.
Adica Nelu Turc propune ceva, primul ministru accepta, toata Bistrita va avea din nou acces la mall, iar tu vii sa vorbesti despre statul pe tusa? OUT CU TINE!
Felicitări, sperăm să ajungeți președinte al României. Așa arată un primar adevărat, un om destoinic, tot timpul pregătit și cu inițiativă. Vă vrem primar și chiar mai mult de atâta!!!!
Domnule Turc, oare v-ați mai testat de COVID-19? nu vă lăsați mai prejos decât noul dumneavoastră coleg, vechiul psdist, Chirica, care, după cum chiar el spunea, se testează săptămânal. sper că și dumneavoastră faceți la fel… În rest … numai sănătate, putere de muncă și răbdare până la înscăunarea ca primar al urbei.
Bravo Ioan Turc
Viitorul prima al Bistritei !
Felicitări domnule TURC, aveți din partea familiei și neamului meu o mie de voturi!Felicitări domnule TURC, aveți din partea mea asigurate (familie+neamul extins) o mie de voturi!
Turcule, salariul baban ce face? E bine? A intrat sau urmează? Să nu-mi spui că beneficiezi și de vreo pensie specială pentru victorioasa activitate desfășurată pe la Camera de Comerț. Dacă n-o fi cu bănat aș dori să vă rog să ne prezentați câteva dintre imensele realizări din poziția ocupată. Dacă reușiți să o faceți, deși nu aș crede, luați și votul meu. Stai liniștit domnule, NICIODATĂ nu am votat și nu voi vota nici ciuma roșie, dar nici pe cea galbenă și nici vreun reprezentant al acestora… Singurul reprezentant votat de mine, deși nu știu cât de reprezentant este … a fost Iohannis, pe care nu l-aș mai vota, chiar dacă s-ar afla în luptă cu diavolul lihiu bulache zdrancnea.
Sfertodoctule, din moment ce incurci Camera de Comert cu Registrul Comertului, de ce ar mai conta ce debitezi tu pe-aici?
Haoleu, stai cuminte, îmi fac mea culpa, rezultatele sunt aceleași… Tu păstrează-te pe aceleași coordonate, dă limbi, nu te oprește nimeni…
Lajos Orban , cel covit rosu, dar de salariile primarului , viceprimarilor de vreo 25000 lei ce zici + poze gratis+ panouri gratis+masina su cur gratis schiat pe partie gratis, card pt nevoi personale , sigur nu pentru cumparaturi personale-mobilier, consilii dr administrație, bani din proiecte europene ce spui pupincuristule?
Votam Turc eu familia mea, neamurile mele si nu suntem putini, cu conditia sa faca ordine in primarie da dea afara pupincuristi ca tine care incaseaza degeaba, sa se lipseasca de consilieri personali care nu fac nimic doar comenteaza pe acest online si sa reduca la jumatate sefimea.
Alo, bre, vezi că ai luat-o pe ulei, du-te fă-ți de urgență un control, atât la țeastă, cât și la limbă… Ești asemenea leprelor psdiste, nu diferi cu nimic de ele, poți să te dai liniștit altfel. Exact așa fac și jegurile respective, dacă le critici înseamnă că ești pdlist, dacă sunteți criticați voi, „somitățile” de la PNL, ziceți că suntem psdiști, pe undeva sunteți de înțeles, voi nu știți ce presupune să gândești liber, să nu dai limbi nicăieri, să ai opinii obiective. Vă anunț atât pe unii, cât și pe alții, spre ghinionul vostru, în această țară există și oameni verticali și corecți, neatârnați celor două clanuri politice mizerabile ce au nenorocit această țară. Dacă jignirile vin din partea unuia ca tine, să fii convins de acest fapt, le iau ca titluri de noblețe, nu am nevoie să primesc aprecieri din partea unora ce sunt sclavii unuia sau altuia dintre clanuri. Pentru mine, să fie cât se poate de clar, atât ciuma roșie, cât și cea galbenă sunt două molime ce au gangrenat această țară, pentru care nu merită nici să te ridici din pat, dar să te gândești să le mai și votezi. Dar ce știi tu… nu poți înțelege tu ce înseamnă să gândești, să dai dovadă de raționament și luciditate… Și vezi, am impresia că vorbeai de tine când mi te adresai cu pupincuristule, nu știu care dintre noi doi dă pupici dosurilor de politicieni… La cum pari, tu ești acel mic, pardon, imens pupincurist… Ca să ai tu verticalitatea, demnitatea, exigența și spiritul meu critic, te asigur de acest fapt, trebuie să te mai naști de vreo mie de ori, dar de fiecare dată îmbunătățit semnificativ. Ia-ți familia și mergeți să stați la rând să-l votați pe domnul Turc, așa cum fac și cei ce girează ciuma roșie din 1945 încoace. Succes pupincuristule mare!!!
Rămâne cum am stabilit, te dai VERTICAL și CORECT, dar nu știi care e Camera de Comerț si care e Registrul Comerțului.
Reciclare scrie pe tine.
Da, sa intelegem Lajos ca esti de la udmr sau usr?
Tot aia este, cred ca ar trebui sa te legi de salariile celor amintiti de cel pe care il critici.
F bine a spus, control la cap tb sa ti faci tu dupa parerea mea.
Oricim si noi votam Turc.
Hai ciumetilor ca se termina programul dati plusuri la idolul niculaie si minusuri la Turc.
VOTAM TURC.
FELICITARI.
VOTAM TURC.
DOAMNE AJUTA SA AJUNGETI PRIMAR SI CAND MERGEM PE ACOLO SA NU MAI VEDEM OBEDIENTI CU FETE DE SUPERMENI PE BANI PUBLICI , MUTRE ACRE SI INCREZUTE CA SEF FONDURILOR EUROPENE, SEFELE ÎNTÂRZIATE DE LA HURBANISM UNDE ASTEPTI CU ANI DUPA UN ACT, FATA BUHAITA DIRECTORULUI JURIDIC, MUTRA DE PROSTANAC A SEFULUI CU LOCUINTELE, PUTUROSUL FE LA IT., ARMATA DE PENSIONARI.
VA CEREM ORDINE SI ATENTIE DOMNULE TURC CA ASTIA SUNT FOARTE LIPICIOSI SI DUPLICITARI.