Actualitate

Ionuț Simionca: Ei împrumută, noi plătim. Viitorul, pus gaj

Secretarul general al PMP, Ionuț Simionca, președintele organizației județene Bistrița-Năsăud, spune că ineficiența actualului Guvern va lăsa urme:

”Domnilor guvernanţi, românii trebuie să ştie pe ce cheltuiţi aceste sume impresionante, în condiţiile în care pensiile le majoraţi doar cu 10, maxim 15%, acordaţi vouchere de 4 lei/zi şi vă jucaţi de-a alba-neagra cu mediul de afaceri.

PMP consideră că PNL, PSD şi UDMR au obligaţia morală şi legală să explice românilor de ce împrumută aceşti bani pentru că, în realitate, orice împrumut înseamnă că, cei care astăzi ne conduc, ne pun gaj viitorul.

Deciziile acestora, indiferent de culoarea politică, vor produce, în continuare, efecte, chiar dacă mâine se schimbă calculele electorale.

Urmările acestor decizii sunt vizibile şi acum pentru că vedem cum la actuala rectificare bugetară se iau bani de la investiţii şi de la cofinanţările aferente proiectelor europene pentru a putea plăti dobânzile istorice. Ineficienţa Guvernului PSD-PNL ne costă pe toţi”.

În comunicatul PMP se specifică faptul că ”23 de miliarde de euro au fost împrumutate de la începutul anului de către actualul Guvern PSD-PNL-UDMR, la care s-au plătit dobânzi de peste 4,4 miliarde de euro, cel mai mare nivel din ‘90 în prezent, aproape 1,5% din PIB-ul estimat şi 5,6% din totalul cheltuielilor bugetare”.

”Din banii împrumutaţi se puteau construi aproape 4.500 km de autostrada, inclusiv cele două autostrăzi care poartă semnatura PMP, respectiv Autostrada Nordului iniţiată de Ionuţ Simionca şi Autostrada A8 Iaşi – Tg. Mureş, depusă de Petru Movilă şi Marius Paşcan, în legislatura 2016 – 2020, sau se puteau majora toate pensile cu 25%, aşa cum a cerut PMP. Mai grav este că actuala coaliţie se împrumută fără să ofere nicio explicaţie unei ţări întregi şi mai ales fără să fie necesar, în condiţiile în care România are disponibile, de la Uniunea Europeană, aproape 80 miliarde de euro, pentru a-i cheltui pe aceleaşi proiecte pentru care PSD şi PNL înglodează românii în datorii. Alte 6 miliarde de euro, din PNRR, stau necheltuite în conturile BNR”, menționează PMP.

1 comentariu

  • Prietene, tu nu ai dreptul să vorbești de ineficiența guvernului PSD-PNL că tu ești slugă la dârloagă. Cere-ți scuze de la soție și de la stăpânul tău Răducu și invită-l la o masă la socru-tău, să te ierte că vorbești prosti.

    4
    2
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.