Politică Sport

Jucătoare de la Heniu Prundu Bârgăului, în Parlament la invitaţia deputatului Suciu

La invitaţia deputatului PSD Daniel Suciu, o parte dintre jucătoarele de la Heniu Prundu Bârgăului, locul 3 în acest moment în play-off-ul Superligii de fotbal feminin, au vizitat Palatul Parlamentului, unde s-au întâlnit cu Doina Pană şi alţi parlamentari şi au asistat la lucrările Camerei Deputaţilor.

1 jucatoare heniu parlament”Pentru prima dată la Parlament, parte din echipa de fotbal feminin de la Prundu Bârgăului. Mă ţin de cuvânt şi aduc la Camera Deputaţilor tineri performanţi care fac cinste 2 jucatoare heniu parlamentjudeţului nostru, echipa din Prundu Bârgăului fiind astăzi pe locul trei în divizia naţională. Multumesc pentru implicare primarului Doru Crisan şi celor doi tineri care au însoţit delegaţia, Grigore Berinţan şi Adrian Trişcaşiu. Tinerii au vizitat Casa Poporului şi au asistat la lucrările de azi ale Camerei Deputatilor. Delegaţia s-a întâlnit cu doamna Doina Pană şi cu un grup de deputaţi tineri. Aşa cum am promis, până la finalul mandatului voi continua această iniţiativă”, a scris deputatul PSD Daniel Suciu pe Facebook, unde a postat şi câteva fotografii.

În februarie a.c., Suciu spunea că îşi doreşte ca de două ori pe lună tineri merituoşi din Bistriţa-Năsăud să ajungă în Parlament, pe cheltuiala sa, transportul făcându-se cu ”biroul parlamentar mobil”, o maşină Mercedes de 7+1 locuri. ”Îmi doresc ca foarte mulţi tineri să facă politică, indiferent de partidul pe care îl agreează, văzând cu adevărat unde se fac legile, adică la Bucureşti în Parlament. Mi-am propus să duc la Bucureşti câte şapte tineri, de două ori pe lună. Am discutat şi cu doamna Doina Pană, vor fi oaspeţii noştri la Bucureşti”, spunea atunci deputatul PSD.

4 comentarii

  • Felicitări pentru inițiativa! D-nule Suciu demonstrați ca va meritați locul si ca sprijiniți performanța sportiva din județul nostru.

  • Mai Suciule, te ocupi numai de gainarii ca atata te duce capul. Ai nimerit in parlament ca orbu-n Braila si nu se vede nimic serios de pe urma ta. Locul tau si a multor altii ca tine nu e in parlament. Eventual ca ghid turistic sau de pelerinaje.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.