Actualitate

La Bistrița ca la Roma? Ovidiu Crețu: ”Artezienele, vesele și atrăgătoare. Facem și altele”

(FOTO) La Roma există obiceiul ca turiştii să arunce câte o monedă în Fontana di Trevi, pentru a se asigura că se vor întoarce în Cetatea Eternă. Monedele se aruncă, de obicei, cu mâna dreaptă, pe spate, peste umărul stâng. Rezultatul este că în fiecare zi în fântână se adună cam 3.000 de euro, bani care se strâng în fiecare seară şi a căror destinaţie este subvenţionarea unui supermarket pentru săracii oraşului.

Obiceiul aruncatului de monede în fântână ar putea prinde și la Bistrița, spune primarul Ovidiu Crețu, referindu-se la fântâna cu lumini de pe pietonalul Liviu Rebreanu. Edilul orașului a făcut un tur al celor cinci arteziene realizate prin proiectul de regenerare a centrului istoric cu 5 milioane de euro.


Eu am obiceiul să arunc monede în fântâni, atunci când călătoresc, dar în acelea mai mari. Fontana din Trevi din Roma este renumită pentru așa ceva. În anii 60 tinerii italieni așteptau să se facă noapte să le culeagă, era sărăcie. Eu sunt sigur că se vor arunca monede și aici. Asta înseamnă că cel care aruncă moneda dorește să se și întoarcă la locul respectiv, acesta este scopul. În 1976 am fost cu ansamblul folcloric ”Mărțișorul” la Paris și am aruncat un ban într-o fântână. Au venit anii 80 când nu mai puteai nici să respiri și mă gândeam la banul acela aruncat, totul părea blocat. Dar a venit deblocarea, am mai aruncat câte un ban în fântână”

Prima fântână vizitată a fost cea din Piața Dominicană, unde jeturile de apă sunt cu senzori de mișcare iar apa curge pe la baza Monumentului Sașilor. ”Este o zonă istorică, o piață medievală frumoasă, Monumentul Sașilor cred că îi dă personalitate”.

1 ovidiu cretu fantani arteziene 12 apr 16 2 ovidiu cretu fantani arteziene 12 apr 16 3 ovidiu cretu fantani arteziene 12 apr 16 4 ovidiu cretu fantani arteziene 12 apr 16

Al doilea popas a fost la fântâna de pe pasajul dintre străzile M. Kogălniceanu și N. Titulescu, apoi a mers la fântâna din fața Palatului Culturii. ”Sunt convins că vara vor fi o grămadă de copii care vor veni din parc să se joace aici. Am mers pe varianta asta cu apă de la nivelul solului pentru că la anumite evenimente, când nu va fi scenă, să putem face parcare sau întruniri în zona aceasta. Se practică în multe locuri din Europa direct din pardoseală. În Rusia sunt niște fântâni foarte frumoase, mă gândeam inițial să facem ceva în genul acela, fântâna se declanșează când calci pe o anumită piatră, numai că toată apa vine spre piatra respectivă și când ai călcat practic faci o baie. Jeturile pot fi reglate și mai sus, dar nu vrem să mergem prea înalt, o apă la înălțime e luată de vânt și te ferești mai greu”.

El a ajuns apoi la ”cea mai spectaculoasă” fântână, inclusiv cu muzică, cea din Piața Mică.

5 ovidiu cretu fantani arteziene 12 apr 16 6 ovidiu cretu fantani arteziene 12 apr 16 7 ovidiu cretu fantani arteziene 12 apr 16 8 ovidiu cretu fantani arteziene 12 apr 16

Punctul terminus al periplului a fost la fântâna de pe pietonalul Liviu Rebreanu: ”Aici apa trebuie să se prelingă pe margine într-o perdea continuă, pe mijloc este macheta Cetății Bistrița, sunt culori. Ne gândisem să adăugăm și muzică, dar fiind multe terase ar fi fost acoperită de muzica de la terase. Aceasta a fost concepția arhitectului care a proiectat-o. Este o fântână arteziană, nu este râu sau piscină. Dacă vine cineva și bagă mâna să dea un pic pe față e OK, dar de aici și până a plonja în fântână e cale lungă. Această cale dă o notă extrem de proastă. Când am deschis parcul și am pus peștii, un copilaș, rom sau nerom, nu știu, a sărit în apă. A fost un caz care a făcut vâlvă și a apărut o temere. S-a întâmplat o dată și nu au mai fost probleme”.

9 ovidiu cretu fantani arteziene 12 apr 16 10 ovidiu cretu fantani arteziene 12 apr 16 11 ovidiu cretu fantani arteziene 12 apr 16 12 ovidiu cretu fantani arteziene 12 apr 16

Categoric că îmi plac fântânile, oriunde curge apa, mai ales vara, este un loc care atrage turiștii, copiii, tinerii. Bistrița nu a avut fântâni arteziene, pentru că era un oraș specific cu apă. În zona centrală era un canal, cu apă curată înainte de război. În Piața Centrală era o fântână în care apa era adusă de pe deal, din zona Liceului Agricol. Apa era adusă prin tuburi de stejar, acum 600 de ani. Acum 100 de ani am avut apă curentă, de la Cușma. Cred că aceste fântâni arteziene sunt frumoase, cred că vor atrage, sper să placă tuturor și să facem și altele. Sunt fântâni create de arhitecții care au câștigat licitația. Dacă discutăm de monumente sigur că trebuie o anumită sobrietate, dar dacă discutăm de astfel de jocuri și lumină sigur că trebuie să mergem pe varianta veselă, color adică. Fântânile vor merge până la toamnă, când vine vremea friguroasă și ploioasă, atunci le oprim. Dar până atunci funcționarea lor va fi între orele 12.00 și 21.00 acum, iar la vară până la ora 23.00 sau 0.00, să vedem și reacția vecinilor”

Crețu a menționat că într-o săptămână va fi gata și fântâna arteziană din str. Ștefan cel Mare, iar până la finalul lunii mai și cea din fața Palatului Administrativ. ”Fântâna din Piața Petru Rareș va fi gata la sfârșitul lunii mai, mai ales că obiectul principal este realizat de un cunoscut artist plastic, în vârstă de 90 de ani, român care trăiește în America. El pleacă la 1 iunie și vrem să inaugurăm cu el aici. Este vorba de Patriciu Mateescu”, a precizat primarul Bistriței.

25 comentarii

  • bani aruncati!
    (apropo de S.C. cumintenia pamantului S.A. -cica cine doneaza bani primeste actiuni proportional cu suma donata)

    • Acest proiect a fost realizat din bani europeni iar Primăria Bistrita a câștigat cu el locul 1 la proiectele Regio . Nu credit , nu bani guvernamentali ci bani europeni accesați de primarie pt înfrumusețarea orașului .

  • Frumos obiceiul de la Roma! Noi ne-am putea face un obicei din a-l arunca pe primar în fântâna arteziană, cu mâna la spate și cu piciorul în fund, să ne asigurăm că nu va mai candida!

    • Buna idee…doar ca eu mi-as dori sa fie aruncat legat la maini si picioare direct la beci!a schilodit orasul asta!m-am saturat sa tot aud ca Bistrita e ca Roma,Viena si alte aberatii!vreau Bistrita sa fie Bistrita un oras simbol,un oras semnastura, nu un colaj kitsch!Sibiul e Sibiu si a reusit sa se impuna pe harta Europei si a lumii prin cultura!Clujul incepe sa prinda aripi prin efervescenta si tinerete(ce frumos incepe sa arate prin lucrari de calitate bine gandite,chiar am ramas impresionata+ facilitati pt investitori ,festivaluri,ce mai o adevarata capitala a tineretului)…la Bistrita lucrarile se fac numai de dragu de a mai baga niste bani in buzunarul partidului in campanii,fara viziune, fara o gandire arhitecturala care sa puna in lumina exact ceea ce e Bistrita:un burg!Ce ma doare cel mai tare e ca acest „domn” nu intelege ca o data intervenit brutal intr-un oras istoric,acesta isi pierde valoarea pt totdeauna!numai cate cladiri suspecte au aparut in Bistrita in ultimii ani,cum usor usor Republicii care ar putea fi o zona de tampon pt centrul istoric incepe sa fie desfigurat…si cate altele…:( 🙁 macar daca ar fi lasati cei care gandesc sa gandeasca…

  • cretzule, daca ai prea mult maruntis pe care sa-l culeaga asistatii sociali ce te vor vota nu ai decat sa arunci din buzunarul tau.
    oricum vine vara si aia se vor spala pe gratis in artezienele tale in timp ce fraierii platesc si apa pluviala.

    • Plin de fantani sa aiba unde se spala cei ce se caca pe toate pasajele ce ies spre pietonal pentru ca…primarul european le-a taiat apa si nu au canalizare nu au WC ?
      Ce ziceti asta e Bistrita europeana fara wc in plin centru orasului…european !!!

  • am vazut in alt ziar online cat de tembel poate fi acest primar.
    la intrebarea cata garantie au lucrarile facute pe 10 (zece !!) MILIOANE de EURO, spune senin ca NU STIE !!!
    cum naiba faci o asemenea lucrare si habar nu ai cata garantie ofera constructorul?
    poate ar putea sa-l intrebe cei de la DNA imediat ce semneaza receptia acestei glume proaste care se cheama modernizarea centrului istoric.

  • Unde mai încape atât de multa răutate si incultura in voi bai….europenilor?! Numai critici la adresa primarului.Cred ca pentru voi nici Michelangelo n-ar fi in stare sa facă ceva bun.Chiar aveți coșmaruri noaptea cu Cretu si nu puteți dormi.Mai bine v-as sugera o femeie.Ati putea dormi mai relaxați!!!!!!!

  • Domnule primar va propun sa va pozati cu tepusele din sensurile giratorii , cu blocurile mov izolate de mantuiala , cu pasajele facute ca sa iti rupi gatul cand cazi , cu strazile sparte , resparte si asfaltate de 100 de ori , cu partia de schi de deal , cu Wonder-landul , cu celebrele veverite din parc , cu echipa de fotbal din divizia D , cu centurile de nord si sud si cu muntele de 320 de milioane de euro ( bugetul Bistritei din ultimii 8 ani , de cand incurcati lumea prin primarie ) pe care l-ati cheltuit fara nici o noima .

  • Primarul n-a văzut Roma. Dacă ar fi bătut-o cu pasul, ca un turist de rând, ar fi remarcat faptul că toate pompele de apă sunt funcționale și au apă potabilă. Roma e unul dintre puținele orașe în care nu am fost nevoit să îmi duc sticla de apă după mine, are apă proaspătă adusă pe apeducte îngropate, unele încă din vremea romanilor, accesibilă la pompe plasate la orice colț de stradă.
    Ăsta e adevăratul specific al Romei, nu aruncatul de monede în fântâni.

  • Foarte frumoase aceste fintini!Felicitari primarului! Un om serios, perseverent si cult pe deasupra! Siigur va fi din nou votat! Nu vad o alta persoana din cele nominalizate de partide sa-l intreaca!

  • Lui Cretu nu-i place ca Bistrita sa aiba propria personalitate. El vrea ca orasul sa semene ba cu Viena, ba cu Moscova, ba cu Sibiul sau Brasovul, iar acum,cu Roma. Si iata ca prin tot felul de interventii, unele total neinspirate, Bistrita- una din cele șapte cetăți transilvane risca sa devina un mare kitsch.
    Primarul Cretu nu are simtul masurii. El nu stie cand trebuie sa se opreasca. Asa a facut si cu mutilarea copacilor cu drujba, pe care i-a luat la rand. Uneori e nevoie sa tai un copac, dar nicodata nu e cazul sa-i ciopartesti pe toti pana se usuca. De asemenea se poate intampla sa fie nevoie sa muti o statuie, dar asta nu inseamna sa le iei la rand si sa le reaamplasezi dupa minte ta cea proasta fara nici logica. Poate ca si mulajele de struti sau merele de plastic nu ar parea atat de oribile daca nu le-ai intalni la tot pasul. Aceeasi exagerare si in cazul fantanilor arteziene din centrul istoric. Unele sunt amplasate total aiurea. Este vorba de „sarcofagul lui Cretu” de pe pietonal, o groapa cu apa pusa in mijlocul strazii, care mai mult incurca si creaza un aspect urat prin ingustarea spatului destinat circulatiei. Chiar si acele tasnitoare de pe platoul din fata Casei de Cultura au aamplasate acolo fara nici un rost, avand in vedere ca spatiul respectiv are rol de parcare sau de piata pentru spectacole in aer liber, dupa ce a fost mutata acolo scena de pe pietonal.
    Pentru a salva ce se mai poate din personalitatea Bistritei, orasul are nevoie de un alt primar cu mai multa coerenta in gandire.

  • Da,iar fantana din spatele bustului lui M.Eminescu,gandita acum vreo 30 de ani , asteapta sa fie terminata ca sa dea spatiului respectiv un pic de personalitate si culoare .In acest moment e trist si intunecat.

  • Demolarea fantanii arteziene din fata prefecturii si reconfigurarea ei, este o mare prostie ca multe altele. In primul rand,la vechea fantana arteziana erau reproduse elemente arhitecturale din sala mare de sedinte a Consiliului Judetean. Este vorba de acele ornamente curbate situate deasupra usilor salii mari, care se regaseau sub forma de aripi la acea pasare stilizata din centrul fantanii arteziene. Era suficient ca vechea fantana sa fi fost doar reparata, pastrand elementele arhitecturale. Dar, conform proverbului „Ce știe țăranul, la ce-i bun șofranul”.

  • Faine culori … mov bonbon. Daca mai aducea Cretu si niste curve de pe centura sa le puna in spatele lui langa fantana era un tablou perfect… ca in Roma antica.

    • Bravooooo. In sfarsit vad ca se trezesc bistritenii

      Doamne ajute , nu dormiti , veniti la vot altfel ne trezim ca avem fantani peste tot !!!

  • Oare „halăul” din zona Pietonalului tot fântână se poate numi? Oricum, cu acest „halău” dl. primar are asigurat votul lui Costan, are și el unde să facă baie la vară.

  • Nenea cretu nu mai comparati Roma cu Bistrita….. Roma este Roma, capitala celui mai mare imperiu al tuturor timpurilor……. iar Bistrita este orasul cu cortul in mijlocul drumului, orasul cu strazi de pamant si fara iluminat public, romanii asfaltau drumurile daca aveau asfalt iar Bistrita nu asfalteaza drumurile si nu le ilumineaza pt ca facem fantani arteziene cu becuri

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS