Economie

La Josenii Bârgăului, când doi se judecă pentru păduri, câștigă al treilea

Comuna Josenii Bârgăului a rămas fără cele 2300 de hectare de pădure după ce Asociația Proprietarilor de Păduri Grănicerești Rusu Bârgăului a obținut în instanță anularea titlului de proprietate și a procesului verbal de punere în posesie, însă nu și alt titlu de proprietate pe numele ei pentru care trebuie să deschidă alt proces.

Asociația Proprietarilor de Păduri Grănicerești Rusu Bârgăului, în fruntea căreia se află preotul Ioan Platon, se judecă încă din anii 2000 pentru pădurile grănicerești pe care comuna Josenii Bârgăului și le-a însușit, în opinia sa, pe nedrept. O instanță a Tribunalului Bistrița-Năsăud i-a dat dreptate după aproape un deceniu și jumătate de procese (vezi video).

Însă odată obținută anularea titlului de proprietate, pădurile nu au revenit organizației, ci statului român.

”Pădurile de la Josenii Bârgăului, în suprafață de aproximativ 2300 de ha, trebuie să le preluăm în proprietatea statului și în administrarea Direcției Silvice Bistrița. A fost un proces în care Asociația Proprietarilor de Păduri Grănicerești Rusu Bârgăului a reușit să anuleze titlul de proprietate deținut de Primăria Josenii Bârgăului, dar nu alt titlu, așa încât trebuie să preluăm pădurile în proprietatea statului. Noi ne-am pregătit să preluăm aceste suprafețe de pădure. Am cerut modificarea organigramei la Regia Națională a Pădurilor. Acum, Ocolul Silvic Comunal Josenii Bârgăului RA are 4 pădurari și un șef de district, iar conform normelor noastre vor rămâne doi pădurari întrucât lipim pădurea aceasta la un district deja existent al nostru existent în zonă. Am făcut concursul, au câștigat doi oameni, dar încă nu i-am angajat pentru că, pentru a putea prelua efectiv aceste suprafețe, trebuie Garda Forestieră să ridice suspendarea serviciilor silvice. Garda Forestieră zice că nu poate ridica suspendarea serviciilor silvice până când nu are motivarea instanței din care să rezulte că hotărârea e definitivă. Am fost notificați zilele trecute și de către Ocolul Josenii Bârgăului căruia îi expiră autorizația și vrea să preluăm pădurile, am notificat din nou Garda Forestieră și Prefectura, așa că suntem în așteptare. Noi suntem pregătiți să le preluăm, doar așteptăm undă verde”, a declarat Gheorghe Ivan, șeful Direcției Silvice Bistrița pentru Timp Online.

Întrebat dacă sunt păduri de calitate, Gheorghe Ivan a răspuns: ”Nu am fost să le văd. Am văzut un scandal cu domnul Boștar. Am înțeles că sunt foarte multe doborâturi de vânt. Vom prelua pădurea cu Garda Forestieră și vom invita și Asociația Proprietarilor de Păduri Grănicerești Rusu Bârgăului să fie de față ca să nu fie discuții. Cert este că, deocamdată, ele intră în proprietatea statului adică nu se duc veniturile, dacă vor exista venituri din aceste păduri, spre asociația grănicerilor. Ca să dobândească titlul de proprietate este nevoie să deschidă alt proces. Pentru noi nu e o bucurie așa de mare să preluăm pădurea acesta fiindcă e o zonă cu scandaluri și nu aveam nevoie de așa ceva. De câțiva ani a fost liniște și pace, dar nu avem încotro”.

Conform raportărilor contabile de pe site-ul Ocolului Silvic Comuna Josenii Bârgăului RA,cifra de afaceri din 2020 a fost de 7,6 milioane de lei și profitul de 1,7 milioane de lei, iar în 2021 de 5,4 milioane de lei și profit de 1 milion de lei.

Sentința instanței Tribunalului Bistrița-Năsăud poate fi vizualizată AICI.

Având în vedere că asociația a mai acționat în judecată și administrațiile locale din Bistrița Bârgăului și Tiha Bârgăului există posibilitatea ca și aceste comune, în viitor, să ajungă în aceeași situație ca și vecinii de la Josenii Bârgăului.

20 comentarii

  • Cand intr un grup maphiot organizat, ce are scop insusirea proprietatilor vulnerabile din romania isi baga coada si preotul atunci…NE MERITAM SOARTA!!!
    Nu am crezut ca in romania putem avea asemenea ….concluzii!!!
    Suntem singuri, suntem pe cont propriu si propun ANEXAREA romaniei la UCRAINA! (De ce? Mai bine sa o distruga putin decat sa ne o fure …pretenu)

    22
    5
    • Greșit ‘Paradoxule’ greșit, ptr.cultura ta personală Românica este deja anexată la Viena în urma celor 30 de ani de mult dorita democrație iar popa la care faci referire momentan e în greva foamei pe la Haga cu un grup de Bârgăuani, trist dar adevărat, de ce trag clopotele Mitică? O să aibe și pădurile granicerești soarta fostului spital ORL de pe Independenței, vorba cea Avem o țară cum procedăm?

      17
      6
    • Aloo, pe ce lume trăiești? Preotul isi apara comunitatea si drepturile acesteia. Câți preoti cunoașteți dvs care „își baga coada” pentru semenii săi ? Acest preot si-a sacrificat viața si familia pentru aceste drepturi. Ceilalti preoți ce fac ? Merg la partidele politice sa incaseze bani si se vând? Cand o sa înțelegeți aceste lucruri grave o sa discutăm…pana atunci ne merităm soarta. Din pacate mulți au gandirea pe care o aveti dvs…ar fi multe de spus dar nu ma obosesc

      11
      17
  • Eu nu-i spun greva foamei, e un post negru pentru reușită. Aici am trecut de la patima pământului la patima pădurii. Bine, bine, dar urșii la cine rămân după proces?

    18
    2
  • …care merg sa se incarce pozitiv energetic la acest domn preot??
    Deci el vrea gratis padure / fara acte doveditoare pentru ca si alti hw….tzi au primit!!!
    ..
    IDEI DE AFACERI DE SEZON
    SAU
    CUM SA DEVII MILIONAR
    Indentifici o localitate si umbli asa pe camp si identifici terenuri neintabulate, le raporteze la acesti graniceri care au avocati sj judecatori ….dupa care sa le cumperi la jumate de pret…de la ei!!!
    Cauti o persoana din primariile judetului sj ti raporteaza ea cladiri si terenuri cu proprietar incert!!!
    Om te ai facut!
    Mai faci o greva..

    14
    2
    • Gratis ? Dar oare antecesorii lor nu si-au dat viata pentru aceste proprietati ?
      Fara acte doveditoare ? Instantele pe ce s-au pronunțat? Pe povestile tale? Ai incercat macar sa te documentezi sa vezi cum arată aceste documente care arată clar ca aceste proprietati sunt ale comunitatilor Graniceresti si NU a U.A.T-urilor? E o intrebare retorică dar intreb pentru un prieten…nu ma astept sa te ducă capul sa faci deosebire intre cele doua entități

      6
      16
    • Nu am expus gramatical ci…..penal!!!
      Apropo, lasa spatiu dupa virgula ca sa pari intelectual!

      8
      1
  • Curtea Drepturilor Omului este la Strasbourg, Franța, nu la Haga. Iar ce nu spune mister Ivan este că, pădurea trebuie trecută la stat, dar nu în proprietatea statului! Doar în pază! ESte doar o măsură tranzitorie. De furat vor fura tot mafioții conectați cu politrucii! Poate mai întrebați și pe cei care, aproape 20 de ani au luptat cu butoanele din justiția bistrițeană, nu?

    18
    3
  • RASPUNDE LA INTREBARI:

    CINE E ASOCIATIA GRANICERILOR?????

    A AVUT ACEASTA ASOCIATIE VREODATA VRE O PROPRIETATE?

    DE UNDE?

    CETATENII SUNT PROPRIETARI?
    aia se cheama manipukare si formarea unui grup maf….organuzat pe principiul celor din nasaud care
    Fu
    Tit
    Ce prind
    Eu in romania cunosc doar statul roman ca proprietar de paduri!!!
    PS asculta l pe popa 5 secunde si daca iti inspilra energie pozitiva ma fac si eu!

    14
    3
    • Încearcă macar sa inveti limba română daca doresti un raspuns din partea mea, libidinos analfabet ce esti. Nu ti-ai învățat limba si iti dai cu parerea despre istoria granicereasca ? E normal sa nu intelegi nimic, mi-am dat seama dupa scris.

      Data viitoare apasa tasta 1 pentru limba română.

      2
      8
  • Unde ma pot adresa sa primesc 30 hectare de padure ca asa i a spus loctiitorul de pluton ca atunci cand termina armata poate sa si duca acasa cele 30 de hectare pe care le a pazit 2 ani!!!
    Ofer recompensa astfel: 30%, 30%, 30% si 10% va fi la purtator!

    9
    1
    • Caută-l pe Moș Martin în pădure când te lasă „ baierele de la traistă” și ai nevoie de o pauză „ de tufiș și un pitpalac într-un copac…”. Presa-i liberă, dar totuși vreau glume ca să pot râde fără să fiu gâdilat sub braț sau dincolo… Până atunci pădurea cu pricina crește și se îndeasă iar gâlceva va continua ani de zile.

      2
      4
  • Se impune o NATIONALIZARE atenta cu toate padurile vandalizate si trebuie luat exemplul Poloniei unde indiferent cata padure ai avut s-a retrocedat doar un (1) ha doar in scop turistic omului care a detinut padure.
    Si Ungaria , Franta si Austria nu te poti apropia de costul la un ha , nu se vinde strainilor etc.
    Tarile serioase si neesuate cum au fost toate guvernele Romaniei tin la teritoriul national si nu il ofera gratis sau pe doi bani .

    3
    1
    • Numai dacă ne întoarcem la societatea socialistă multilateral dezvoltată și înaintarea României spre comunism mai putem naționaliza. Nu vedeți că nici stadionul municipal nu se poate lua înapoi. Soluția este cumpărarea lui. Nu uitați, românul îi frate cu codrul și nu cedează nicio creangă de bunăvoie. Totuși, fostul ministru bistrițean Doina Pană a venit cu mai multă disciplină la regimul silvic. Mercur mai este dacă cineva „fluieră în biserică” și sperie „vânatul”.

      1
      1
  • De naționalizat s-a naționalizat cu mare viteză. Ce este altceva decât naționalizare emiterea unor titluri de proprietate pentru UAT-urile înființate după 1950 sau chiar în 1968? Ce este trecerea din pix a proprietății private grănicerești indivize în domeniul public? Cum este posibil? Un act administrativ penibil, local, bate Constituția și Codul Civil? Știam că așa zisa justiție românească este o ”caricatură”, dar nici măcar un principiu elementar de drept nu știu ”marii juriști” de pe la prefectură și UAT-iuri, că niciodată inferiorul nu bate superiorul? Afirmația este valabilă și pentru niște așa ziși judecători…
    Faptul că unii dintre cei care s-au opus la procedeul de recunoaștere a dreptului de persoană îndreptățită, cu anexele respective, vin și se umflă în pene că au obținut proprietăți care nu sunt ale lor, ce este? Minciună gogonată, cumva?
    Și, repet: Nu dreptul de proprietate se transferă către așa zișii silvicultori de la RNP, ci doar paza. Declarația ”tovarășului Ivan” nu este decât o manipulare grosolală, venită să aburească fraierii de proprietari, care nu își cunonosc drepturile și nici moștenirea?Câți dintre nenumărații moștenitori ai foștilor grăniceri, cu proprietăți recunoscute de Viena, prin sentințele chezaro crăiești, știu cine sunt, de unde vin și ce avere au lăsat de izbeliște să o fure politrucii cu mafioții lemnului?
    Faptul că niște persoane simple, cum sunt bârgăoanii, unii dintre ei, dar conștiente de drepturile lor lăsate moștenire din moși strămoși s-au dus până în pânzele albe pentru proprietățile lor, vi se pare puțin lucru? Că unii dintre voi nu vreți să știți cine sunteți și ce moștenire aveți, este problema voastră! Dar nu aruncați cu pietre în oamenii care luptă pentru drepturile lor, cu orice preț!

    5
    4
  • Povești de popă bat . Tata a fost granicer!!! Acte ,acte acte puneți-le pe masa judecătorilor. Apropo șîîî bunicu a fost grănicer , pot da poze era foarte frumos.

  • Poate întrebați și la UAT Josenii Bârgăului cum au ”omorât” în acte 177 de urmași de grăniceri?! Care, la următorul termen de judecată s-au prezentat în sală! Cu acte că sunt vii! Sau, poate întrebați cum se face că, un UAT înființat în 1968 a ”devenit” proprietar a peste 2000 de hectare de păduri, fără acte de proprietate? Când proprietățile grănicerești au acte încă de pe vremea regimentului de Graniță! Ce acte au stat la baza completării respectivelor falsuri tovarășe IVAN, membru în Comisia JUdețeană de Fond Funciar? Și tot așa! Să vă scriem lista celor 30 de UAT-uri care au luat prin fals și uz de fals peste 160 000 hectare de pădure, doar așa, din pix? Asta propos de ACTE!

    3
    2
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.