În cazul de faţă, 17 este „numele” unei ore dintre cele 24 care alcătuiesc durata unei zile.
Particularităţile numeralului de identificare sunt:
1) este indiferent la genul substantivului regent (nota doi, pagina douăzeci şi unu)
2) ocupă poziţia a doua în grupul nominal substantiv plus numeral (sala unu, legea optsprezece)
3) formează sintagmă numai cu substantiv la singular (sectorul patru, camera nousprezece)
Din toate acestea rezultă că recomandabilă este varianta „Ne întâlnim la ora 17”.
Formularea cu substantivul la plural (orele 17) este, din păcate, destul de răspândită. Ea trebuie respinsă nu numai din raţiuni strict gramaticale, ci şi pentru că intră în contradicţie cu realitatea evocată: nu sunt mai multe „ore 17” într-o zi. De altfel, nu se spune „Sunt orele 17”, ci „Este ora 17”. Pluralul substantivului se justifică numai atunci când apar mai multe numerale de identificare coordonate: Magazinul este deschis între orele 9 şi 17.
Deşi numeralul de identificare nu cunoaşte flexiunea după gen (are formă unică, de masculin), se spune: ora unu, nu ora una şi ora douăzeci şi unu şi nu ora douăzeci şi una, în baza acestei reguli ar trebui să spunem ora doi, însă, aşa cum se ştie, se folosesc ora două, ora douăsprezece, ora douăzeci şi două. Această abatere de la sistem este atât de bine consolidată în limba română încât a devenit normă. Se aud şi formulări ca ora doi şi mai ales ora doisprezece, dar acestea sunt apariţii izolate, regionale, opuse uzului general.
O oscilaţie similară (masculin – feminin) prezintă şi numeralul care indică zilele de început ale fiecărei luni. Prima zi este indicată prin masculin: unu martie (alternativ cu exprimarea prin ordinal: întâi martie). Pentru a doua zi a lunii, apar deja două variante de gen, iar formularea cu ordinalul este exclusă. În sudul ţării, predomină femininul: două martie, douăsprezece martie, douăzeci şi două martie, iar în restul ţării, cu precădere în Transilvania, se foloseşte mai ales varianta masculină: doi martie, doisprezece martie, douăzeci şi doi martie.
Având în vedere încadrarea în sistem, masculinul trebuie să aibă aici câştig de cauză ca formă invariabilă a numeralului de identificare.
Sursa: Gligor Gruiţă, „Gramativa normativă a limbii române”
Apreciez aceste articole, cred ca sunt binevenite.
Multumesc !
Vă mulţumim pentru aprecieri.
Stiti cumva ce parti de vorbire sunt „A” si „B” in „Trebuie completate atat fața A cat si fața B ale documentului.” Mie imi suna tot ca niste parti de vorbire de identificare (aproape ca niste substantive proprii, dar parca mai aproape de numeralul de identificare despre care ati vorbit in articol). Am cautat pe net dar nu am gasit ceva legat de asta. Multumesc.