Actualitate

Liber la slujba de Înviere, magazine deschise până la ora 20.00 în Vinerea Floriilor și Vinerea Mare

????????????????????????????????????

Guvernul a prelungit starea de alertă pe teritoriul României cu încă 30 de zile, începând cu data de 13 aprilie, și a avizat setul de măsuri pentru prevenirea și combaterea coronavirusului.

O prevedere specială este aceea că în toate localităţile se va permite circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în 1-2 mai, în intervalul orar 20.00 – 05.00, pentru deplasarea şi participarea la slujbele religioase cu ocazia Paștelui la ortodocși, greco-catolici, evanghelici.

”Accesul credincioşilor la biserică în noaptea de Paşti va fi posibil doar pe jos sau cu mijloc de transport personal. De asemenea, aşa cum se ştie, partea slujbei de Înviere la care asistă cea mai parte a credincioşilor se desfăşoară afară, în curtea bisericii. Fireşte, totul trebuie să decurgă în condiţiile respectării foarte atente a măsurilor de siguranţă sanitară care implică şi solicită acum responsabilitatea şi bunul-simţ ale noastre, ale tuturor. BOR se va organiza, ca şi până acum, în mod exemplar pentru sărbătorile care urmează. Detalii despre organizarea slujbelor de Florii şi Paşti vor fi comunicate săptămâna viitoare”, transmis Biserica Ortodoxă.

Totodată, magazinele vor rămâne deschise până la ora 20.00 în 23 aprilie (Vinerea Floriilor) și 30 aprilie (Vinerea Mare), și nu până la ora 18.00, în localitățile unde incidența este mai mare de 4.

Staţiunile de pe litoral vor fi deschise, respectând toate regulile în vigoare, dar cu capacitate de maximum 70%.

Aici Hotărârea de Guvern și anexele cu lista de măsuri.

Cele mai importante măsuri în vigoare: obligativitatea purtării măștii în toate spațiile publice închise și deschise, la locul de muncă, în spațiile comerciale și în mijloacele de transport în comun, interzicerea reuniunilor prilejuite de sărbători/aniversări/petreceri în spații deschise și închise (publice și private), interzicerea deplasărilor în afara locuinței în intervalul orar 23.00 – 05.00 sau 20.00 – 05.00 în week-end dacă incidența este peste 4 și pe toată durata săptămânii dacă incidența este peste 7,5 (cu câteva excepții și doar pe bază de declarație pe propria răspundere sau adeverință eliberată de angajator), interzicerea activității în baruri, cluburi și discoteci, magazine deschise până la ora 21.00 sau până la ora 18.00 în week-end dacă incidența este peste 4 și pe toată durata săptămânii dacă incidența este peste 7,5.

Anul trecut, România s-a aflat în stare de urgență în perioada 16 martie – 14 mai, iar din 15 mai 2020 până în prezent – în stare de alertă.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.