Diana Morar – copreşedinte OFL Bistriţa-Năsăud: “Ziua de astăzi ne oferă încă o dată prilejul să fim mândri că facem parte dintr-un partid cu 140 de ani de istorie. (…) Noi, liberalii, considerăm că fiecare om merită respect şi şanse egale, dar în acelaşi timp cerem de la cei care merg cu noi pe acelaşi drum să ne împărtăşească valorile. Acceptăm diversitatea opiniilor câtă vreme ele nu vin în contradicţie cu temelia valorilor acestui partid şi nu îl subminează fiindcă pe aceste valori s-a construit istoria de 140 de ani a PNL. Vă aduc aminte că, de-a lungul timpului, şi mai ales în ultimii ani, mulţi au încercat să rupă PNL. Şi-au spus în multe feluri inclusiv adevăraţi liberali, dar rezultatele lor extrem de slabe la alegeri au demonstrat că electoratul nu mai poate fi păcălit. În ciuda tuturor sloganurilor mincinoase, a promisiunilor deşarte şi a banilor publici risipiţi în campanii de partide minuscule pretins liberale, oamenii au înţeles politica noastră, dovadă că ne-au votat într-un număr mare, rezultatele obţinute de noi fiind cele mai bune din istoria recentă a PNL Bistriţa-Năsăud (…)
PNL a intrat într-o nouă etapă din istoria sa. Este acum un partid mare, puternic, reprezentantul dreptei româneşti, este partidul care şi-a deschis larg porţile pentru cei care îi împărtăşesc valorile. Noi, vechii liberali, nu avem drepturi în plus faţă de noii liberali, dar avem responsabilitatea să păstrăm spiritul democratic al partidului, să luptăm pentru electoratul nostru şi să ducem mai departe istoria glorioasă a PNL. La mulţi ani!”
Gabriela Montoiu – copreşedinte OFL Bistriţa-Năsăud, consilier judeţean: “La mulţi ani spiritului liberal care astăzi şi-a făcut timp să fie prezent aici. Cu siguranţă că o mare parte dintre colegii noştri care nu sunt prezenţi în această sală pun o cărămidă în comunităţile lor pentru această nouă casă în care suntem reuniţi pentru unii nouă, pentru alţii familiară. Destinul ne-a adus în acest moment.
Respect valorile liberale, principiile şi cred că lecţia cea mai bună pe care întemeietorii acestui partid ne-o dau este faptul că doar împreună putem fi o forţă. În această nouă casă nu există chiriaşi, este o proprietate comună în care unitatea trebuie să îşi spună cuvântul, armonia, comportamentul, mesajul în consonanţă cu ceea ce aşteaptă oamenii de la noi. Tineri, femei, vârstnici suntem cu toţii patrimoniul acestei noi construcţii şi cred că doar în armonie şi în înţelegere vom avea şansa să fim o alternativă la politica de stânga care se manifestă astăzi în România. La mulţi ani spiritului liberal, nou într-un fel, vechi în altul şi am convingerea că, împreună vom avea şansa să guvernăm în spiritual României lucrului bine făcut. La mulţi ani!”
Sorin Hangan – copreşedinte PNL Bistriţa, consilier municipal: ”Am emoţii fiindcă am simţit cum pătrunde în această sală spiritul care i-a mânat pe acei tineri acum 140 de ani. Primul preşedinte al PNL, Ion Constantin Brătianu, a spus că nu neapărat a construit un mare şi modern partid, cât a coagulat un spirit, iar eu am simţit că spiritul lui e cu noi. (…) Trebuie cu adevărat să facem o altfel de politică în care în prim plan să fie cetăţeanul şi nu altcineva pentru că, dacă nu înţelegem asta, o să dispărem suspect. La mulţi ani, colegi, la mulţi ani, PNL!”.
Gheorghe Tuţă – copreşedinte PNL Bistriţa, consilier municipal: ”Istoria PNL este prezentă prin faptele pe care le-au realizat înaintaşii noştri, istoria PNL înseamnă în mare măsură istoria României moderne de astăzi. Împlinirea a 140 de ani de la înfiinţarea PNL reprezintă pentru mine un moment de reflecţie, de încredere şi de speranţă. Să ne gândim ce avem noi de făcut pentru a onora această istorie bogată a PNL. Noul PNL a luat decizii istorice şi are o misiune istorică. Un obiectiv a fost realizat, alegerile prezidenţiale, iar misiunea de astăzi înseamnă punerea în aplicare a programului ”Reclădirea naţională”. La Bistriţa, două provocări sunt evidente: să reconstruim acest partid în noua formulă şi să revenim la guvernarea locală, a oraşului şi a judeţului. Importantă este coeziunea şi să nu pierdem din vedere o guvernare pentru cetăţeni, pentru a fi demni de această îndelungată istorie a PNL. Îmi doresc ca împreună cu cetăţenii să întoarcem multe file de istorie, demne de faptele înaintaşilor noştri”.
Felicitari celor care nu s au conformat sa bata din palme, pe ,, verde innourat,,Parerea mea este ca inca principiile nu i au parasit!!
Un eveniment nefiresc. Portocalii au fost acolo la fel ca elevii transferati in ultimul semestru al clasei a 12-a, care trebuie sa lacrimeze la festivitatea de final, alaturi de colegi pe care-i cunosc de 2 luni. Ma rog, ei isi cunosc mai bine cutumele interioare. In exterior insa se stirbeste lipsa de credibilitate a unor oameni care pana nu demult se injurau, iar acum isi adreseaza unii altora elogii.
Bine zicea dna Cristiana in alt alt articol ce penibil sunt batand din palme pe maneaua lui Mircea Rusu 🙂
Iar Oltean chiar nu a inteles ce spunea Atanasiu acum ceva timp chiar la Bistrita in legatura cu guvernarea 🙂
Pnl nu mai este ceea ce a fost odată eu sa nu mai aud de ei sunt liberal dar nu prost portocaliu , asa ca pa , pnl nu mai exista , nu mai exista partid liberal , pnl = pdl , plr = pc psd , deci de stânga ! Nu ma vad in noul pnl ! La revedere liberalism in România !