Actualitate

Liberalii vor să impoziteze pensiile speciale. Ce vor face cu banii economisiți la buget

Liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, a anunţat, miercuri, depunerea unui amendament care prevede impozitarea progresivă a pensiilor speciale de la 10% şi până la 95%.

„Economiile rezultate din impozitarea pensiilor speciale vor merge pentru achiziţionarea de aparatură medicală, echipamente şi materiale sanitare, dar şi pentru stimularea financiară a personalului aflat în prima linie a războiului cu epidemia de coronavirus”, a spus Roman.

Roman a afirmat că, împreună cu liderul senatorilor liberali, Daniel Fenechiu, a depus, miercuri, un amendament la OUG 29/2020, prin care solicită impozitarea progresivă a pensiilor speciale de la 10% şi până la 95%.

„Este vremea solidarităţii şi a constrângerilor pentru toată lumea, inclusiv a celor care, beneficiind de pensii speciale, pot contribui la efortul financiar de care avem acum atât de multă nevoie. Economiile rezultate din impozitarea pensiilor speciale vor merge pentru achiziţionarea de aparatură medicală, echipamente şi materiale sanitare, dar şi pentru stimularea financiară a personalului aflat în prima linie a războiului cu epidemia de coronavirus, fie că vorbim de medici, asistenţi, poliţişti, armata, jandarmi, pompieri, ambulanţieri, biologi şi bio-chimişti, personal de triaj, de la IGSU sau funcţionari ai serviciilor sociale din primării, care asigură alimentele şi medicamentele necesare la domiciliu pentru vârstnici”, a spus Florin Roman.

Potrivit acestuia, propunerea vizează impozitarea cu 10% a pensiilor speciale între 2001-4.000 de lei, cu 60% a pensiilor speciale cuprinse între 4.001-7.000 de lei şi cu 95% a pensiilor speciale care depăşesc cuantumul de 7.000 de lei.

„Am optat pentru varianta impozitării progresive, motivată de starea de urgenţă, pentru a nu intra în conflict constituţional cu decizii ale CCR, care interzic eliminarea totală a acestui tip de privilegii. În plus, amendarea legii de modificare a OUG poate trece maxim într-o săptămână de Parlament, dacă există voinţă politică. Pentru că sunt convins că se va bucura de susţinerea tuturor forţelor politice responsabile! În categoria pensiilor speciale supuse impozitării progresive am introdus: parlamentarii şi funcţionarii parlamentari; magistraţii şi personalul auxiliar, inclusiv judecătorii CCR, funcţionarii Curţii de Conturi; Avocatul Poporului; personalul navigant; personalul diplomatic. Nu intra în categoria impozitării progresive poliţiştii şi militarii, beneficiari ai unor pensii militare”, a explicat el.

https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=602141227048572&id=148387219090644

5 comentarii

  • Așa da!! Hai ca se poate! Asta vrea poporul. Dacă PNL face lucrul acesta, nimeni nu le mai stă în față. Foarte bine!!

  • Jos cu totul ce mama zmaului !Chiar daca nu-i justitiar, mai dati o ordonanta militara sa tremure si Tribulanul.

  • Cine impozitează și pensiile de serviciu ale militarilor il votez…!
    Toata lumea să fie trecuta de azi inainte la sistemul de pensii bazat pe contributivitate..!

  • De la „a vrea” și „a face” e distanță mare. Toți au vrut să facă multe, doar că nimeni nu a făcut nimic notabil. Excepție dl Crețu, care ne-a făcut o pârtie de schi.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.