Social

Locuitorii din Telciu cer demiterea prin referendum a primarului Sever Mureșan

Un grup de cetățeni din comuna Telciu a demarat procedurile pentru demiterea, prin referendum, a primarului în funcție, Sever Mureșan (ALDE), dar și a Consiliului Local Telciu pentru nesocotirea de către aceștia a intereselor generale ale colectivității locale și neexercitării atribuțiilor ce le revin, potrivit legii.

Într-o scrisoare adresată Instituției Prefectului și transmisă și publicației noastre se arată următoarele:

”NOI, cetăţenii comunei Telciu, județul Bistrița-Năsăud, dorim demiterea primarului Sever Mureșan prin procedura legală a REFERENDUMULUI declanșată de noi, cetățenii afectați, în temeiul art. 162 din Codul Administrativ, drept urmare a nesocotirii de către această persoană a intereselor generale ale colectivității locale/neexercitării atribuțiilor ce îi revin, potrivit legii.

În acest sens, toți locuitorii comunei pot strânge toate semnăturile necesare îndeplinirii procedurii prevăzută de Articolul 162 – Încetarea mandatului primarului în urma referendumului, prevăzut în Codul Administrativ- OUG 57/2019 cu modificările şi completările ulterioare, cităm Articolul 162:

  • (1) Mandatul primarului încetează ca urmare a rezultatului unui referendum local având că obiect demiterea acestuia, conform procedurii prevăzute la art. 144 și 145, care se aplică în mod corespunzător.
  • (2) Referendumul pentru încetarea mandatului primarului se organizează ca urmare a cererii adresate în acest sens prefectului de locuitorii comunei, oraşului sau municipiului, ca urmare a nesocotirii de către acesta a intereselor generale ale colectivităţîi locale sau a neexercitării atribuțiilor ce îi revin, potrivit legii, inclusiv a celor pe care le exercită că reprezentant al statului.
  • (3) Cererea cuprinde motivele ce au stat la baza acesteia, numele și prenumele, data și locul nașterii, seria şi numărul buletinului sau ale cărţii de identitate şi semnătura olografă ale cetăţenilor care au solicitat organizarea referendumului. (4) Organizarea referendumului trebuie să fie solicitată, în scris, de cel puțîn 25% dintre locuitorii cu drept de vot inscrişi în Registrul electoral cu domiciliul sau reşedinta în unitatea administrativ-teritorială. Acest procent trebuie să fie realizat în fiecare dintre localităţile componente ale comunei, oraşului sau municipiului.

Motivele demiterii primarului Sever Mureșan sunt următoarele:

  • 1. Nesocotirea de către acesta a intereselor generale ale colectivităţii locale şi a neexercitării atribuţiilor ce îi revin, potrivit legii, în sensul în care, timp de peste șapte luni, a determinat împiedicarea soluționării nemulțumirilor cetățenilor legate de gestionarea defectuoasă a problemei cu apă.
  • 2. Încălcarea flagrantă, cu ştiință, a dispoziţiilor legale impuse de normele de mediu în ceea ce privește situația râurilor contaminate de copacii lăsăți în albie în urmă tăierilor, tăieri constatate cu rapoarte și de către Garda Forestieră. 3. Nerespectarea legii în ceea ce privește autorizațiile de construire în comună și lipsa de atitudine în acest sens.
  • 4. Refuzul de a-și exercită atribuțiile și acumularea unor întârzieri mari, nejustificate în soluționarea cererilor noastre care i-au fost adresate.
  • 5. Lipsa de transparență în gestiunea proprietății publice a unității administrativ-teritoriale conduse și transmiterea către noi de date eronate privind costurile apei și proceduri.
  • 6. Cel mai important: lipsa de atitudine în urma ultimelor conflicte între cetățeni și furnizorul de apă. Am fost lăsăți singuri, fără susținere, fără comunicare, implicit fără soluții.
  • 7. Neinformarea locuitorilor cu privire la cadastru și redistribuirea terenurilor în mod abuziv.

UN ASTFEL DE PRIMAR NU POATE SĂ NE MAI REPREZINTE!

Noi, cetățenii din comună Telciu, putem lua măsuri împotriva abuzurilor și să ne manifestăm legal pentru apărarea drepturilor şi intereselor proprii.

Legislația ne apară, dar și noi trebuie să ne apărăm recurgând la procedurile legale pentru proasta administrare și batjocoră la care ne expune actualul primar.

Grupul de inițiativă CETĂȚENII COMUNEI TELCIU

Notă: Acest document este un act public și se află sub incidența art. 326 din Codul Penal.

Alături de această scrosoare se află două tabele: unul pe care urmează să semneze cei care vor demiterea primarului și altul pe care vor semna cei care doresc demiterea Consiliului Local.

Reamintim că, în demersurile lor, cetățenii din Telciu sunt sprijiniți de Diaspora Europeană și Partidul Diaspora Unită (PDU).

https://www.facebook.com/EuropeanDiaspora/posts/1703283263199651

15 comentarii

  • Apa este gratis daca o scoti din fantana ta , manual: cu carlig , cu cumpana si carlig sau cu tambur , lant si roata. Daca o scoti cu pompa sau hidrofor nici apa din curtea ta nu mai este gratis.Apa care ajunge langa poarta (ta) , adusa de departe si tratata pentru a deveni potabila nu are cum sa fie gratis. In rest sunt interese si politica.

    • Când se va iniția şi în Bistrița un referendum local pentru demiterea primarului şi consiliului local pentru că refuză să anuleze bazaconile cu Linia Verde şi îngustarea străzilor Gării-Decebal-Andrei Mureşanu-Năsăudului ?!

  • Bravo lor… interesele comunitati trebuie sa fie pentru clasa politica o prioritate. Daca toata tara ar fi ca cei din Telciu n-ar mai exista tot felul de firme care acum scumpesc gazul si curentul care cum vrea ca doar este liberalizarea pietei la energie si gaze.

  • Ce imi place este problema de MEDIU si starea raului semnalizata de oameni. Si la Bistrita raul nostru este un canal infect iar institutiile decorative se fac ca nu vad acest lucru. Aici trebuie inceput tocmai cu sefii de institutii pe care statul nu le poate tine sub control si nu aplica legea.
    Am fost deja in zona MHC si Cascada si Statia de Epurare cu Prefectul , Subprefectul si SGA si ne-am pus mainile in cap. Pana acuma nici o reactie de la Prefectura, probabil din cauza tensiunilor de la TELCIU. Felicitari telceni !
    Pana una alta invit bistritenii sa faca o vizita pe jos sau cu masina lor, bicicleta sa vada dezastrul de unde bem noi apa. Cine o bea, ca eu nu deschid robinetul numa pt. udatul florilor si spalarea bulendrelor si a inbaierii necesare .

  • JAN ! Eu nu sunt platit din bani publici ca sa fiu non-stop prezent dupa fiecare tembel sa urmaresc ce face. Poate eram in pat, la munca in gradina sau pe buda. Tu unde erai de fiecare data cand eu am facut anumite anunturi privind nevoia de a ne intalni la dezbateri publice plantari, ecologizari, intalniri civice, si multe alte actiuni din 2007 incoace ?Fa te rog diferenta asa cum se cuvine. Judeca si tu un pic ca nu este greu .

  • Referendumul este esența democrației. Atunci cînd ai agendă proprie, care e diferită de agenda celui care te plătește, nu-i democrație, e dictatură. Sigur, cel mai bun referendum, e odată la 4 ani, la alegeri. Primarul a fost ales, indiferent de partid, cred dacă nu greșesc că pt a treia oră. Conform legii, domeniul public și toate deciziile în ce privește gestionarea lui și a serviciilor de utilitate publică, sunt în atribuția Consiliului Local. Acolo sunt 15 consilieri locali, dacă 10 dintre ei votează ieșirea comunei din ADI Apă Canal, cu toate consecințele ce decurg din asta, lucrurile se liniștesc. Însă observ că ținta este primarul, iar în spatele revoltei, e cel care a pierdut alegerile. În schimb, unii ,,rivoluționari” plătiți, ca diaspora europeană, în loc să fie cu lanternele aprinse în Piața Victoriei, împotriva escrocilor și vînzătorilor de neam și țară, care dublează prețurile la toate utilitățile, și-au găsit cîmp de luptă tocmai în Telciu, de care-i doare la bască. Prmarul, dacă-i isteț și puțin pervers, convoacă consiliul local în ședință publică la Căminul Cultural, îi consultă pe cetățeni prin vot deschis, sau secret, și-i lasă pe consilieri să hotărască, iar ,,rivoluționarii”, rămîn fără obiectul muncii.
    PĂREREA MEA !

    • Nu se va întîmpla mare lucru!
      Cine hotărăște să iasă din ADI apă, va fi bun de plată!
      Nimica toată, doar un milion de euro!
      Restul sunt povești!

  • JAN, ba baiatu ! Domnul Dragan a ciuntit fix sase ramuri de la doi copaci din fata Proffi . Eu am salvat tot parcul Eminescu cu fix 104 arbori de la magaria administratiei care dorea sa il rada pt. o parcare subterana. M-au ajutat 550 bistriteni care au semnat petitii si s-au impotrivit lui OTC pt. proiectul tembel de a desfinta parcul in favoarea masinilor. Unde erai tu cand bistritenii au fost chemati la un miting de protest in fata Primariei ca sa nu fie dalata, betonata Piata Centrala si alti 80 de copaci si rondouri cu flori distruse ? Unde erai tu cand eu pe banii mei umblam pe la Curtea de Apel Cluj sa-i ogoi pe trepadusii de la administratia trecuta care fara PUZ si mintind bistritenii au ales cel mai distructiv proiect in Piata Centrala. Acuma e pace deci nu se mai face ! Vrem VERDE cat mai mult. Iubesc BISTRITA VERDE cu adevarat.

    • Da nene Bălan dar vezi mata cum e în viață bistrițenii iubesc mai mult pe Ciobănică!!!

  • ciobanica a fost ales cu sprijinul voturilor primite de la 24 colegi de pe liste. nu este vorba de iubire ci de votul dat la cosul de partid. Buna ziua !

  • Da mă Jan, este fix gratis , dacă tu îți tragi apa, îți montezi robinetul si-ti faci si reparatiile când se sparge țeava de aducțiune, ori se crapă bazinul de depozitare. E a ta , e de pe izvorul tău, tu ti-ai adus-o pe banii tăi și clar că e gratis.
    Si telcenii asta au făcut. Au săpat și-au băgat apa și s-au folosit de ia până a apărut Aquabis și în complicitate cu primarul și o parte din consilieri o locali au acceptat peste voia sătenilor să intre în asociere cu un procent infim în ADI.
    Au venit aia de la Aquabis si pe bani europeni au făcut niște reparații la bazine și la ceva conducte și s-au apucat de montat apometre și vor să taxeze apa oamenilor la pret de municipiul Bistrița.
    Clar ca oamenii nu vor să dea bani pe ce-i al lor, plus că nici nu au acceptat asocierea, ia fiind făcută pe ascuns de către primărie și consiliul local.
    Toate aceste ilegalitățile le vin în nas la cei din primărie și cei de la ADI, că s-au apucat se lucru înainte de a avea acceptul populației , respectiv n-au nici un fel de contract cu aproape 900 de familii. Au sperat ca-i pot păcăli pe parcurs, ori dacă nu, o să-i sperie cu ce sume au de returnat. Dacă nu acceptă jugul Aquabis i-au amenințat că trebuie sa plătesca tot proietul, care e mare de tot și cuprinde mai multe localitati ……și n-au reusit, ba mai mult i-au înrăit pe oameni cu amenințările lor mincinoase, de acum nici nu mai pot intra la ei în sat directorii de le Aquabis numai însoțiți de mascați și de milițieni.
    Dacă la nivel de țară ar fi oameni că in Telciu, am reusi sa stârpim hoția națională și sa-i obligăm pe toti cei ce au furat să dea înapoi tot ce nu li se cuvine de drept.
    Că la Telciu așa va fi.
    Cine a facut de capul lui va trebui sā plătească.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.