La o altitudine de 1200 de metri, într-un cătun care aparține de comuna Ilva Mare, trăiește una dintre cele mai longevive familii din Bistrița-Năsăud. Prima casă a fost construită aici la 1763 de către Dorotei Cătuna care a trăit o sută de ani, dar a avut rude care au depășit centenarul.
”Puțini dintre bistrițeni știu că în sânul Munților Bârgăului, la o altitudine de 1200 m, se află cătunul cu una dintre cele mai longevive familii din lume! Da, ați citit bine!
Dorotei Cătuna (100 ani) este cel care și-a înjghebat prima casă aici, în anul 1763. Aici s-a născut în anul 1932 regretatul scriitor și muzeograf, Sever Ursa (90 ani). Unchii și mătușile sale, 8 frați la număr, au trăit: Augustin: 98 ani, Traian: 102 ani, Victoria: 95 ani, Augustina: 104 ani, Dumitru: 93 ani, Doniză: 94 ani”, scrie pe pagina de facebook ”Natura în Munții Rodnei”.
Despre cât au trăit Dănilă și Ștefan, alți doi membri ai familiei Cătunenilor, nu sunt informații precise.
Loc de poveste, peisaje ce te lasă fără grai, un amestec între sălbăticia Munților Rodnei și pitorescul Dornelor.
Din centrul comunei Ilva Mare și până în Poiana Cătunenilor sunt aproximativ unsprezece kilometri, primii șapte kilometri pe drumul de țară pietruit prin satul Ivăneasa, apoi următorii pe un drum de munte pe care poți să-l străbați cu greu cu mașina, cu căruța sau pe jos.
Drumul trece printr-o pădure bătrână de molid și brad. După o oră de mers, ajungi în final deasupra, unde se deschide un platou mare care oferă o panoramă incredibilă.
Interesant.
👍🏻
Prin anii 2000 cand „s-o bagat curentul” am avut norocul sa ajung acolo in mai multe randuri si astfel am cunoscut locuri si oameni care mi-au ramas definitiv in memorie. Am cunoscut o domnisoara invatatoare care mergea zilnic cei 11 Km , cat pe jos cat cu caruta , arareori avand sansa de a fi luata de vreun mijloc de circulatie mai acatarii. Si nu se plangea considerand ca e o stare de normalitate . Se ostenea zilnic astfel incat cei 10-11 copilasi din clasele 1- 4 sa invete si altceva decat vedeau in jurul lor.Acolo si mai apoi , in catunul Ierbosaua , am mancat (cred) ultimele prune bistritene „nestropite” de civilizatie. Am ascultat povesti si muzica cantata la vioara de catre unul dintre longevivii catuneni care la vremea aceea trecuse bine de 90 de ani si era complet surd dar se pare ca melodiile le stia din vremea tineretii. Legenda aflata in acele popasuri fericite spune ca doi frati (Catuna) ar fi fugit din zona Banatului probabil de frica inrolarii fortate in armata austriaca sau de frica unor represalii ale autoritatilor austriece pentru vreo fapta savarsita (vorba fostului presedinte Basescu:”or fi facut ei ceva!”). In lunga lor fuga ar fi ajuns la un moment dat intr-o poiana frumoasa , in mijlocul padurii . Locul era prielnic pentru a-si incropi o coliba si a se aseza pentru un timp pana cand li se va fi pierdut urma. Caii aveau iarba din belsug , vanat era har Domnului si mai ales erau departe de husari si honvezi. Dupa catva ani petrecuti acolo , celor doi ficiori tineri si frumosi se pare ca li s-a facut dor de societate si astfel au cunoscut oameni din satele din jur. Se spune ca la un joc (hora) cei doi au furat doua fete frumoase si bune pentru dragoste. Apoi si-au intemeiat case din barne de lemn dupa obiceiul locului si asa cum spune legenda au avut multi fii si fiice , intemeind astfel neamul Catunenilor. Departe de lumea dezlantuita , respectand traditiile , respirand aer pur , band apa de izvor si castigandu-si traiul zilnic cu sudoarea fruntii pentru a avea ce pune pe masa acesti oameni ai muntelui pot trai atat cat vreau ei…
Așa este.
Nu vad trafic , piste de biciclete si ceva kaufflanduri sau lidluri deloc prin zona .
Cu adevarat foarte interesant dar adevarat.
Asa a fost proiectat omul sa traiasca nu in invalmasagul marilor nerealizari de la orase .
Nu altitudinea i-a făcut logevivi, ci moștenirea genetică.
De astazi se scumpește pamantul în zona !
Da. Se scumpeste locul de veci !