LPS a solicitat acordul autorităţii locale cu privire la transformarea liceului în colegiu sportiv, care va purta numele marii campioane Gabriela Szabo, fostă elevă a şcolii. Demersul vine ca urmare a votului unanim dat de Consiliul de Administraţie şi Consiliul Profesoral pentru schimbarea statutului şcolii conduse de prof. Augustin Pop.
”La baza acestei solicitări stau rezultatele bune, foarte bune şi excepţionale obţinute în activitatea instructiv-educativă, în cea de formare profesională şi sportivă a numeroaselor generaţii de elevi, începând cu anul 1957 şi până în prezent. Acum, LPS are două filiere, una vocaţională (profil sportiv) şi una tehnologică (profil turism şi protecţia mediului). Dorinţa corpului directoral a fost exprimată, dezbătută şi susţinută în unanimitate în Consiliul de Administraţie şi Consiliul Profesoral, ambele foruri aprobând demararea acţiunilor legale de solicitare a acordării titlului de colegiu şcolii noastre”, a precizat conducerea LPS.
Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud şi-a dat acordul de principiu, în urma unei şedinţe a Consiliului de Administraţie.
Şi ministrul Tineretului şi Sportului, Gabriela Szabo, care va da numele colegiului, a fost de acord cu noua denumire a unităţii de învăţământ, mulţumind comunităţii pentru propunerea făcută: ”Vă rog să regăsiţi prin intermediul acestei scrisori acordul pentru schimbarea denumirii Liceului cu Program Sportiv Bistriţa în Colegiul Sportiv ”Gabriela Szabo”. Pe această cale vreau să vă transmit faptul că vă mulţumesc şi că mă simt onorată de propunerea dvs. şi a comunităţii din Bistriţa, în mijlocul căreia am crescut şi m-am format”.
Urmează ca într-o viitoare şedinţă de Consiliu Local aleşii să-şi dea şi ei OK-ul în privinţa schimbării denumirii liceului.
Printre cele mai importante performanţe din cariera Gabrielei Szabo (38 de ani) se numără titlul de campioană olimpică la Sydney, în 2000, în proba de 5.000 de metri, medalia de argint la 1.500 de metri la JO de la Atlanta (1996) şi de bronz la Sydney, cele trei medalii de aur de la Campionatele Mondiale în aer liber, la Atena (1997 – 5.000 de metri), Sevilla (1999 – 5.000 de metri) şi Edmonton (2001 – 1.500 de metri), patru prime poziţii la Campionatele Mondiale de sală şi un titlu de campioană europeană în sală, la Gent (2000 – la 3.000 de metri). A fost desemnată, în 1999, cea mai bună atletă a lumii şi cea mai bună sportivă a Europei. A stabilit recorduri mondiale la 2.000 m, în 1998, şi la 5.000 m, în 1999, la Berlin. Totodată, este de 14 ani deţinătoarea recordului olimpic la 5.000 de metri. În mai 2005, Gabriela Szabo şi-a anunţat retragerea din sportul profesionist. Este ambasador al turismului românesc din 2013 şi cetăţean de onoare al Bistriţei din 1994.
Adaugă comentariu