Politică

Luca Iancu: Nu sunt procurori în CJ. Sunt controale la groapă şi la DJ 151

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Luca Iancu (PDL), cercetat şi el în dosarul şpăgii de 1,8 milioane de euro fără să fi fost reţinut a confirmat, vineri, că sunt controale în instituţie, un fel de "audit" la groapa de gunoi şi DJ 151.

„Sunt suspiciuni, este adevărat, sunt nişte controale care au loc în CJ la nivel de proiecte. Nu este niciun procuror în CJ care să facă controale. Este vorba de audit. Tot ce se întâmplă în acest moment este un control al DNA la care fiecare am dat explicaţiile de rigoare, tot ce ni s-a cerut”, a spus el.

Luca Iancu a adăugat că nu e o ruşine să fii cercetat de DNA.

„Nu este o ruşine. Sunt controale care sunt normale pe nivel de fonduri atrase care au avut loc în judeţul nostru. Deci, şi la nivel de groapă ecologică, drum judeţean, sunt controale care au loc şi se fac în acest moment. Nu sunt procurori în CJ. Această cercetare e pe rol. Avem încredere în justiţie. Justiţia şi organele abilitate trebuie să îşi facă treaba”, a declarat Luca Iancu, în replică la ceea ce a spus Daniel Suciu (PSD), potrivit căruia DNA continuă să caute la CJ dovezi în dosarul de corupţie pe care îl instrumentează.

1 comentariu

  • Dacă România nu urmează procedurile impuse de Uniunea Europeană în ceea ce priveşte achiziţiile publice, există riscul să ne trezim cu programe suspendate, a atras atenţia, astăzi, Leonard Orban

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISSFM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS