Actualitate

Lumina Sfântă de la Ierusalim ajunge, potrivit tradiției, și în Bistrița-Năsăud

Lumina Sfântă de la biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim va fi adusă în România, conform tradiţiei începute în 2009, sâmbătă seara, înainte de Paşti, cu un avion special, de o delegaţie a a Patriarhiei Române, şi va ajunge şi la Bistriţa, de la Cluj-Napoca, pentru a spori bucuria clerului şi credincioşilor la slujba de Înviere.

Lumina Sfântă de la Ierusalim va ajunge în ţară în seara zilei de 7 aprilie, iar de la Aeroportul Internaţional Henri Coandă va fi dusă în mai multe orașe, printre care și Cluj-Napoca, pentru comunităţile de credincioşi ortodocşi din celelalte regiuni.

Reprezentanţi ai Protopopiatului vor merge la Cluj-Napoca însoţiţi de o maşină oficială care să le faciliteze întoarcerea şi Lumina Sfântă de la Ierusalim să ajungă în judeţ până la miezul nopţii. Pe traseu maşina va mai opri în câteva locuri pentru ca preoţii din zone mai îndepărtate de Bistriţa să poată lua Lumina Sfântă care va fi oferită credincioşilor prezenţi la slujba de Înviere.

Lumina Sfântă este considerată un miracol al Ortodoxiei, care se întâmplă în fiecare an de Paşti la Ierusalim, când, în timpul Vecerniei Mari din Sâmbăta Mare, între orele 12.30-14.30, deasupra Sfântului Mormânt se aprinde un foc ce se pogoară din cer, manifestându-se diferit în fiecare an şi care în primele minute nu frige. Lumina este adusă credincioşilor de Patriarhul Ierusalimului. Diodorus, fost Patriarh al Ierusalimului între anii 1981 şi 2000, mărturisea că, de obicei, minunea se întâmpla imediat după ce termina de spus rugăciunile.

Lucrurile se petrec după un scenariu îndelung verificat, potrivit Wikipedia. Sfântul Mormânt este inspectat încă din Vinerea Mare, imediat după prohod. Cei care fac această verificare – pentru a nu exista nici o bănuială de înscenare – sunt poliţişti civili care nu sunt creştini. De obicei, aceştia sunt trei: un arab, un turc şi un reprezentant al Statului Israel.  Rolul lor este de a inspecta încăperea Sfântului Mormânt pentru a nu exista vreo sursă de foc. De asemenea, îi controlează corporal pe cei care vor pătrunde acolo în momentul ceremoniei religioase. Apoi, la momentul potrivit, luminile se sting, uşa se sigilează iar la intrare rămân doar gardienii.

După desfăşurarea slujbei, Patriarhul Ierusalimului, îmbrăcat doar cu un stihar alb, cu epitrahil şi brâu, se îndreaptă spre Sfântul Mormânt. La intrare, Patriarhul este controlat de poliţişti în prezenţa martorilor care aparţin tuturor confesiunilor – romano-catolici, ortodocşi, armeni.  Patriarhul desigilează intrarea în Mormânt şi pătrunde în prima încăpere, în Capela Îngerului, însoţit – conform tradiţiei – numai de un arab de religie islamică. Mai departe, Patriarhul intră singur în încăperea propriu-zisă a Mormântului şi îngenunchează în faţă. După rugăciune, cei prezenţi în biserică au adesea prilejul să observe o lumină precum un fulger care vine prin cupola aflată deasupra Capelei Sfântului Mormânt. Pelerinii compară această lumină cu un glob care se împrăştie în mici bucăţi. Această lumină ajunge până la lespedea Sfântului Mormânt, aprinzând astfel vata presărată deasupra. Rolul Patriarhului este de a lua în mâini această vată aprinsă, a o aşeza în două cupe de aur şi a se întoarce în Capela Îngerului. Ulterior, Patriarhul aprinde două mănunchiuri de câte 33 de lumânări fiecare, apoi iese şi împarte lumina credincioşilor. Potrivit mărturiilor credincioşilor, cei prezenţi nu se ard cu această lumină.

Foto: arhivă

3 comentarii

  • Un calugar ortodox grec a facut public marturisirea ca:lumina de la Mormântul Domnului Iisus Hristos este aprinsa de la o candela ce nu se stinge niciodata.Deci este clar ca aceasta lumina nu este de la Dumnezeu ci de la oameni…Ce creduli sunt cei care cred în aceste semne exterioare ale Luminii…!!! Adevarata lumina a lui Dumnezeu este cu totul altceva ,si nu este pentru creduli ci pentru adevaratii credinciosi !

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.