Lupta vieţii în noul PNL

Suntem în an electoral, dar şi în anul Coşbuc, aşa că vă invit să medităm la mesajul poeziei “Lupta vieţii” din care nu voi cita decât unele versuri: “Copiii nu-nţeleg ce vor/A plânge-i cuminţia lor.//Dar lucrul cel mai laş în lume/E un bărbat tânguitor.// Nimic nu-i mai de râs ca plânsul/În ochii unui luptător.//O luptă-i viaţa; deci te luptă/Cu dragoste de ea, cu dor”.

Poate vă întrebaţi de ce tocmai acestea şi ce legătură au ele cu anul electoral. Simplu! După ce sâmbătă toată presa locală vuia la zvonul că Adrian Titieni nu mai candidează la funcţia de primar din partea PNL, însă nimeni nu îl confirma oficial, eu am decis că e cazul să-l întreb direct şi în faţă pe candidatul însuşi, indiferent ce va trebui să fac pentru asta, să-l apelez până răspunde sau să stau cu orele în faţa sediului partidului, aşteptând să iasă. Am decis să merg pe ultima variantă pentru că am considerat-o mai puţin agasantă pentru domnul profesor (cu care m-am întâlnit o dată şi i-am luat un interviu) şi pentru că am crezut că aşa este corect faţă de dumneavoastră, cititorii Timp Online. V-am obişnuit cu informaţii corecte pe care nu le obţinem întotdeauna uşor, dar, ca oameni care vrem să spunem adevărul şi nu să manipulăm, înţelegem să facem tot ce ţine de noi pentru respectarea acestui principiu pe care ni l-am asumat şi de la care nu vrem să abdicăm.

Sinceră să fiu, am stat în maşină pregătită să-mi petrec ore bune aşteptând să văd vreo mişcare în sediul PNL de pe Nicolae Titulescu, însă nu au trecut nici 5 minute şi uşa sediului s-a deschis. Adrian Titieni ieşea să fumeze o ţigară. Am alergat cât m-au ţinut picioarele să-l întreb ce se întâmplă şi de ce nu mai vrea să candideze. A fost politicos, m-a salutat, dar nu mi-a dat niciun răspuns clar şi răspicat, indiferent cât de mult am sucit întrebarea. Mi-a sugerat să vorbim despre “primăvară, dragoste şi film”, dar eu aş fi vorbit cu dragă inimă despre poezia “Lupta vieţii” din simplul considerent că l-am văzut pe Adrian Titieni în ipostaza “bărbatului tânguitor”. Nu am citit în ochii lui nicio strălucire de curaj, nicio dorinţă de luptă, niciun entuziasm. Mi s-a părut că e, mai degrabă, un om care nu îşi doreşte nici pe departe să fie primar, cu atât mai puţin să candideze. Îmi lasă impresia că a răspuns unei provocări ca actorul tentat de un rol nou, dar care nu poate intra nicidecum în pielea personajului, indiferent cât de mult ar vrea regizorul să-l prelucreze, cât de grozave sunt costumele, partenerii de scenă, scenariul. Pur şi simplu, rolul nu i se potriveşte, iar lucrul acesta se vede din privirea domniei sale, din atitudine, din absenţa îndelungată din Bistriţa de la momentul anunţării candidaturii sale până azi, din felul în care se poartă în puţinele ocazii în care totuşi vine: stă ascuns prin sedii de partide, bea cafea seara, pe terase, cu doi oameni, evită contactul cu oamenii de rând, cu presa, ca şi cum ar vrea să scape cumva onorabil din toată povestea şi nu ştie cum.

În cele câteva minute pe care le-am petrecut încercând să aflu un răspuns clar la întrebarea “veţi candida?”, am văzut oameni ieşind din sediul PNL ca să-l ia de după umeri, să încerce să-l lămurească, să-i explice. În timp ce mă îndepărtam de zona aceea, am scanat rapid tot tabloul şi mi s-a părut extrem de tristă imaginea cu oameni care se milogeau de Adrian Titieni să nu plece, să candideze.

Aici s-a ajuns? Atât a putut marele PNL? Să nu găsească niciun candidat din acest oraş care să vină cu entuziasm şi să alinieze oastea liberală în spatele lui, oaste căreia să-i insufle gândul victoriei?

PNL nu a fost în stare să prezinte un candidat pentru Primăria Bistriţa nici în 2012 când era în celebrul USL. Nici PDL nu a reuşit să uimească oraşul cu vreun suflu nou, a venit tot cu Vasile Moldovan, scos şi atunci din mânecă pe ultima sută de metri în lipsa altei oferte mai bune. Acum, că cele două partide s-au unit, mă aşteptam să fie o abundenţă de candidaţi care mai de care mai bun şi mai pregătit, iar dintre ei să intre în marea bătălie pentru primărie cel mai bun. Mă aşteptam ca minţile luminate ale noului PNL, care au fost extrem de critice când nu s-au aflat la putere, să vină cu un vârf de lance care să ne lase cu gura căscată. Vechiul PNL a înfierat cu mânie guvernarea PDL pe când defila cu PSD, iar fostul PDL a scuipat cu foc spre măreţele realizări pesediste. Toţi aveau soluţii şi variante de pe margine, toţi ştiau ce e de făcut. Totul până la desemnarea candidatului! A fost preferat, în mod cu totul bizar, un om rupt total de realitatea din acest oraş din care a plecat la absolvirea liceului, complet dezinteresat de viaţa noastră de provincie, probabil dezgustat de interesele mărunte ale celor care au vrut să-şi scoată pârleala cu ajutorul lui, de indivizi care sunt nimeni azi şi ar vrea să fie cineva mâine pentru că – vezi Doamne – l-au susţinut.

Mă interesează foarte puţin înspre deloc numele găştii care vrea să pună mâna pe Primăria Bistriţa, pe lucrări şi contracte, pe funcţii şi poziţii sociale. Oricum e o gaşcă şi acum, va fi şi în viitor alta, noi, muritorii de rând, vom trăi la fel. Mi-e greu să cred că voi apuca ziua în care să avem nişte conducători atât de dedicaţi comunităţii, corecţi şi responsabili cu cheltuirea banului public încât să nu avem niciun dubiu când vine ziua în care să-i realegem. Tocmai de aceea, ne confruntăm cu mari dileme tot la patru ani fiindcă nu ştim care e „răul cel mai mic”.

Eu cred însă că este importantă atitudinea omului care candidează şi, precum într-o căsătorie, ea ne arată dacă face parte din spectrul „din dragoste” sau „din interes”. Când cineva iubeşte nu ezită să spună şi să demonstreze asta, nu pune condiţii, nu negociază. Te ia aşa cum eşti, cu bune şi rele, iar ochii îi sclipesc de bucurie şi entuziasm. Când e căsătorie din interes, atunci vine câine-câineşte la altar, pune condiţii, vrea garanţii, aşteaptă să fie rugat să semneze naibii hârtia aia nenorocită. În relaţia Bistriţa – Adrian Titieni mie mi se pare că despre acest gen de căsătorie este vorba. E un contract care se mai negociază şi nu am nicio garanţie că are vreo legătură cu dragostea pentru oraş şi, cu atât mai puţin, cu interesul public.

Cred că PNL ar trebui să abandoneze acest proiect cu care jigneşte Bistriţa şi să susţină un candidat care vrea efectiv să fie primar, fie că se numeşte Alin Seserman sau altcumva. Încă mai e timp pentru răzgândire.