”Doru, Cosmin, Dragoș și Alexandru. Sunt cei care ieri au salvat, din casa cuprinsă de flăcări, o familie formată din trei adulți și patru copii. Șansa acestora a fost prezența în zonă a jandarmilor care au zărit fumul dens ce ieșea din casă”, se arată pe pagina de Facebook a Ministerului Afacerilor Interne, care îi remarcă pe cei patru jandarmi bistrițeni după ce aceștia au evacuat trei adulți și patru copii, unul de doar două săptămâni, dintr-o casă de pe str. Ștefan cel Mare, unde izbucnise un incendiu. Cei 7 locatari dormeau.
”În momentul în care au coborât din autospecială, geamurile locuinței s-au spart din cauza incendiului care deja începea să se manifeste violent.
– Sigur e cineva în casă, a spus Doru, comandantul de echipaj. Cosmin, sună la pompieri! Dragoș, ia stingătorul de la mașină. Intrăm în casă. Nu ne depărtăm unul de celălalt.
În câteva secunde, au spart ușa care era blocată și, prin fumul dens, au început să caute. Abia zăreau la câțiva pași înainte. Focul se extinsese, iar aerul era din ce în ce mai greu de respirat. Au căutat în fiecare loc din casă.În ultima cameră au găsit întreaga familie, toți dormeau și riscau să fie răpuși de fumul gros. I-au trezit rapid și i-au evacuat în afara locuinței. În momentul în care Doru ieșea din casa incendiată cu bebelușul de numai două săptămâni în brațe, în spatele lui s-a auzit un zgomot puternic. Tavanul casei tocmai căzuse. Din fericire, toți cei care locuiau acolo au fost salvați. Viața lor a depins de acele câteva secunde de reacție și, mai ales, de prezența de spirit și curajul celor patru jandarmi.
Ei sunt Doru, Cosmin, Dragoș și Alexandru. Datorită lor, astăzi, 7 oameni trăiesc. Dragi colegi, cuvintele sunt prea puține pentru a vă mulțumi! Cu respect, prețuire și admirație, vă salutăm pe fiecare în parte!”, este mesajul MAI.
- La Bistrița se vor da tichete sociale pentru alimente și medicamente ca să nu mai existe cozi la pachete - 28 ianuarie 2021
- Gloria, învinsă de CSM București în Liga Florilor - 27 ianuarie 2021
- Tânăr prins drogat la volan, pe Bd. Republicii din Bistrița. Ce avea în mașină - 27 ianuarie 2021
Grigore cel pletos
o avansare ,ceva, o trecere in randul ofiterilor …. ca de vorbe si favoritisme la examene toata lumea este satula …..
Zorro
O pensionare anticipata înainte de împlinirea celei anticipate???
Bravo lor! Și-au făcut treaba!!! Sa o tina tot asa!!!
Bistritean
Martalogule:)) așa ceva..dacă si tu ai ajuns erou atunci vine apocalipsa se apropie sfârșitul lumii..pe mine sincer ma surprinde ca ai ajuns si șef de echipaj:))..Acuma lăsând gluma la o parte eu va felicit pe toți începând cu tine „martalogule „Doru si terminând cu restul echipajului..si cu toți cei din jandarmeria Bistriteana..oameni integrii si serioși..Felicitari pentru profesionalism si promtitudine de care ați dat si dați dovadă mereu.
Gogu
Este foarte placut sa vezi ca exista asemenea oameni printre noi. Cred ca noi toti, ar trebui sa fim mandri in comunitatea noastra despre asemenea oameni – eroi pana la urma si de asemenea fapte. Personal nu cred ca atunci cand au intrat in acea casa, acesti oameni s-au gandit la pensie sau alte onoruri. Felicitari domnilor. Ati dat dovada de un caracter deosebit si ati ooferit un exemplu demn de urmat.
Haz de necaz
Permiteți o glumă proastă: dacă jandarmii nu ajungeau la timp, infracționalitatea stradală scădea cu vreo 10 procente.
Oricum, felicitări echipei pt curaj
Costy
Respect maxim .
adrian
sincere felicitari jandarmilor! din pacate au salvat viitori infractori
Cristina
Felicitări! O familie salvată…. e ceva minunat!