Radu Moldovan, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, și Gabriel Lazany, primarul Bistriței, instituții care susțin financiar clubul Gloria Bistrița, au salutat performanța echipei de handbal feminin, care a cucerit Cupa României. Ei au fost prezenți la finala de la Baia Mare și au sărbătorit alături de câștigătoare.
”Este mai mult decât o victorie sportivă. Este rezultatul unui proiect construit cu seriozitate, continuitate, investiții și multă încredere. În urmă cu câțiva ani, am pornit împreună acest drum cu convingerea că Bistrița-Năsăud poate deveni un nume important pe harta sportului românesc și european. Astăzi, această echipă demonstrează că visele pot deveni realitate. Le felicit din suflet pe jucătoare, staff-ul tehnic, conducerea clubului și pe toți cei care contribuie zi de zi la performanța Gloriei Bistrița! Respect și recunoștință tuturor suporterilor care au fost mereu alături de echipă! Peluza Albastră a fost, și de această dată, extraordinară! Acest trofeu aparține întregii comunități din Bistrița-Năsăud. Este o victorie care ne unește și care arată ce putem realiza atunci când credem în același vis. Felicitări, Gloria Bistrița! Ați scris istorie pentru județul nostru! … iar drumul Gloriei continuă! Mândru de voi și onorat să fiu parte din această filă a performanței!”, a postat președintele CJ Radu Moldovan.
”Felicitări echipei pentru această performanță extraordinară! Ați demonstrat încă o dată că munca, determinarea și spiritul de echipă aduc rezultate mari. Felicitări fetelor, staffului tehnic și tuturor celor care au contribuit la acest succes! Un respect special pentru galeria Gloriei, Peluza Albastră, și pentru toți bistrițenii care au umplut Sala Polivalentă ”Lascăr Pană” din Baia Mare și au transformat-o într-o adevărată casă pentru Gloria. Atmosfera creată a fost la înălțimea unei finale! Astăzi, Bistrița se bucură alături de voi”, a menționat primarul Gabriel Lazany.










No de acum la saraki le va fi mai ușor la plata impozitelor și ale taxelor triplate.Vor merge la trezorerie ,la impozite și taxe,cu pancarte și fulare legate de găt,vor sta la cozi la policlinica făcută de Ceaușescu tot cu fulare și vor scanda ,,hai gloria”,mașinile vor avea abțibilduri cu cupa și vor trece peste gropi in zbor,apa nu va mai fi scumpă și lichidul de culoare roș-neagră ce curge pe la robinete va fi omagiată,nu reclamată.Așa-i că vi s-a îmbunătățit viața sărakilor?
Muriti de ciuda asa-i? Multumim primariei Bistrita si consiliului judetean BN ca a facut posibila aceasta performanta! Hatterii ciocul mic, oricum sunteti neimportanti. Cainii latra ursul trece!
Ce să zic?!
Nici nu-mi mai pasă de corupție, că s-a scumpit traiul, că se închid firme, că este mizerie peste tot!
Forzza Gloria.
Sunt mândru (de-a dreptul gomos!) că-s bistrițean.
Peluza Albastră care e Roșie. Atâta adevăr și fix atâta ne pasă celor care nu facem parte.
„Scump, domle, scump — dincolo era mai ieftin!”
Felicitari!, dar totusi se putea face altceva cu cele 5 milioane de euro. Noi n-avem dupa ce bea apa si sponsorizam handabalul cu milioane de euro din bani publici. Daca la Bistrita 5% din bugetul orasului merge pe salarii la niste handbaliste, bani alocati din bugetul local care nu au nici o utilitate publica si care au fost aprobati in consiliul local, nici nu vreau sa ma gandesc cata risipa exista in orasele mai mari. De aici apare deficitul, de care se plange Isarescu in timp ce ne priveste pe toti arogant peste ochelari. Deficit pe care trebuie sa-l corectam tot noi poporul, prin masuri de austeritate si prin inflatie. Asa tara asa popor, asa conducatori. Prioritatea numarul 1 in Romania nu sunt drumurile, spitalele si scolile, prioritatea numarul 1 in Romania este distractia si circul. Nu degeaba ii plina tara de parliti peste care cade casa si pe perete are atarnata plasma 4k de 164 cm. Asa ca joc de glezne si treaba ii buna. Vorba aia “Panem et circenses” Adica in traducere da-le circ si paine la fraieri si tine-i ocupati si distrasi in timp ce noi ne vedem de treburi. Mi-e greaata! Veniti voi pe strada mea in campania electorala, va astept!
Nu sunt 5 milioane de euro ci 10 milioane.
Si putem ca sa bem apa si de foame, în timp ce CJ umfla conturile unor baieti destepti.
Vor merge si mai multe milioane nu doar 5. Dupa spectacolul regizat sl DNA, credeti ca mai are careva vreo treaba de cum se cheltuiesc banii? Toti cei implicati au invatat ceva si noi la fel. In tara asta daca ai putere poti fura cat vrei si cand vrei, ca nimeni nu iti are baiul!
Peluza albastră ar trebui să plătească cheltuielile cu echipa de handbal!
O performanta extraordinara!!! Felicitari d-lor RADU MOLDOVAN si GABRIEL LAZANY pentru implicarea in realizarea unui vis al celor care traiesc si iubesc acest oras!!…si nu in ultimul rand jucatoarelor si stafului tehnic!!! Am convingerea ca vom castiga si campionatul!!!…cat despre toti “PITIFELNICII” care comenteaza si amesteca lucrurile ,sa fie sanatosi si sa nu mai fie impovarati de taxe,impozite,etc…sa fie liberi cugetatori in “tarla” lor…
Bravo fetelor ! Felicitări pentru câștigarea Cupei României! Și sunteți la 2 pași de a câștiga și campionatul !
Mult succes! Ar fi extraordinar!!!
Hai Gloria! Acum e momentul, sunteți pe val! 🍀🍾🎆