În ce priveşte saloanele de înfrumuseţare, e bine că există, nu zic nu, dar foarte bine ar fi dacă minunatele coafeze sau hair styliste, cum s-or chema ele, ar mai da şi bon fiscal pentru serviciile pe care le prestează. E adevărat că e şi vina noastră pentru că nu îl cerem, de jenă poate faţă de cele care ne-au făcut frumoase. Cert este că, şi din experienţa personală, vă pot spune că nu am primit bon fiscal aproape niciodată. Mi s-a întâmplat chiar să merg la coafor, să încerc să plătesc cu cardul fiindcă nu aveam bani lichizi şi să fiu refuzată, deşi exista această posibilitate. Proprietara nu voia să fiscalizeze nici măcar un tuns de 15 lei. A trebuit să merg la bancomat şi să scot bani pentru care nu am primit nimic, nici măcar o chitanţă de mână. Nu pot băga mâna în foc că aşa este peste tot, dar sunt 90% convinsă că în acest domeniu se face evaziune fiscală la greu. Desigur, veţi spune, nu pe aici se scurg banii din economie, dar sunt mici găuri care, dacă ar fi astupate, s-ar mai aduna un leu în plus la buget.
Pe de altă parte, deşi Bistriţa cred că are deja sute de saloane în fiecare scară de bloc, AJOFM continuă să pregătească pe bandă rulantă coafeze. Chiar mâine vor da examenul final 26 de persoane care au învăţat cum să-şi procure materiale, să spele părul, să facă tratamente capilare, mă rog, în total vreo 13 operaţiuni pe care le facem şi noi, zilnic, acasă, în timp ce ne spălăm pe cap cu şampon. Printre acestea nu figurează însă eliberarea bonului fiscal. Nici nu vor avea nevoie de această pricepere din moment ce vor marca un client pe zi dintre cei 30-40 care trec pragul salonului, neapărat cu vreun „y” în denumire că aşa-i la modă. Fireşte că toate aceste ore de instruire, în total 720, costă. Şomerii nu plătesc nimic fiindcă ei, bieţii, sunt neajutoraţi şi trebuie să se recalifice pe banii mei şi ai dumneavoastră, plătitorii de taxe şi impozite. Aşadar, plătim la greu ca să pregătim nişte „mici” sau „mari” evazionişti, în funcţie de numărul de bucle. Pregătirea fiecărui cursant ne costă undeva la 1800 de lei. Faceţi dumneavoastră calculul şi spuneţi-ne cât investim în viitorii evazionişti cu diplomă.
Al doilea tip de cursuri organizate în mod obsesiv de AJOFM este cel de bucătari. Întrucât numai cine nu a vrut nu şi-a deschis o crâşmă la Bistriţa e nevoie probabil de oameni care să întoarcă micii pe grătar şi să toarne nişte legume în apa care fierbe. Cu excepţia restaurantelor mari care au înţeles că au nevoie de bucătari adevăraţi, celelalte au preferat să ia absolvenţi de AJOFM. În fond, cu meniul la 11 lei, ce să pregăteşti în afară de ciorbă, cartofi prăjiţi şi mici?
E şi greu să fii bucătar în epoca noastră! Nu trebuie decât să citeşti nişte bloguri ale unor chefi, să-ţi procuri ingredientele şi să le urmăreşti toţi paşii. Majoritatea chiar ilustrează cu fotografii fiecare etapă, aşa încât tot ce trebuie să faci e să te uiţi la fotografii în timp ce amesteci ingredientele într-un bol. A, că vine un master chef şi te învaţă secrete pe care nu le scrie pe net fiindcă ţine la reţetele lui originale, asta e cu totul altceva. Nu am auzit însă de prezenţa vreunuia la cursurile AJOFM, nici măcar în vizită. Probabil acolo încă se mai predă după cartea de bucate a Sandei Marin. Aşa se explică de ce, începând cu zona cimitirului unde poţi mânca cu 11 lei într-o clădire de pe geamul căreia vezi crucile şi până în centru, toate restaurantele au acelaşi meniu. Habar nu am cât costă cursul de bucătari, probabil şi mai mult fiindcă e nevoie de tot soiul de ingrediente ca să faci o ciorbă de 11 lei pe care să o reîncălzeşti în fiecare zi.
Acestea sunt cursurile de renume organizate de AJOFM. Am uitat de magistralul curs de manichiuristă. Ne-au tot chemat să vedem cum le taie unghiile bătrânelor de la azil. Şi respectivele cursante sunt convinsă că vor deschide saloane fără case de marcat. Se vor asocia cu cosmeticienele care vor lua toate fardurile sclipicioase din piaţa de la ruşi şi vor picta mirese de pe Bârgău în culorile bradului de Crăciun. La mire să te poţi uita, dar la dânsa ba!
De ce să organizăm noi cursuri pentru fermieri, pentru administratori de pensiuni, pentru gestionarea afacerilor? Nu avem nevoie de aşa ceva. Ne trebuie mai multe saloane la parterul blocurilor, mai multe restaurante care să prăjească mici, mai multe tăietoare de unghii şi lipitoare de gene false. Zona neagră a economiei are nevoie de ostaşi, iar AJOFM îi dă zilnic întăriri. Trăiască!
Cristiana Sabău
cit va fi lumea lume , va exista evaziune si evazionisti. nu faptul ca exista ma ingrijoreaza pe mine , ci marimea ei si amploarea care a luat-o de citiva ani. in acest ritm ……….bugetul va ,,crapa,, si nu ma ingrijoreaza ca nu vor mai avea de unde da ajutoare si tot elul de prostii ,,moca,, la cei ce nu vor sa lucreze , ci ma inrijoreaza faptul ca nu stiu cum se va mai calcula Pib-ul. va fi o mica mare problema.
Daca ve-ti merge la un coafor/frizerie ce apartine (de 40 de ani) de Cooperativa Progresul Bistrita, sigur va vor inmana si un bon, fac acest lucru de zeci de ani. Asa ca, depinde de locatie si de afacere!
Scuze, rectific: veti si nu ve-ti
oho si cati evazionisti….ei hai acuma sa desfiintam meseriile din oras sa nu mai fie evaziune.!!! problema este la cei care dupa ce presteaza niste servicii se hotarasc brusc ca nu e cazul sa mai dea si statului ceva. Si sti de ce? fiindca statul le cere prea mult….si atunci hai sa dam vina pe cei care ii invata pe altii sa lucreze si nu pe stat care pune biruri descurajante…
Dar nu credeţi că ar trebui măcar statul să-şi recupereze investiţia făcută în pregătirea lor? Urmăreşte cineva traseul acestor oameni? Ne poate spune cineva la ce le-au folosit marile cursuri? Sunt convinsă că nu.
Pai asa investeste statul si in doctori, informaticieni etc. si ei dupa ce termina zboara in starinatate…investitiile alea cind se recupereaza?
Monitorizarea cursurilor de formare profesională se face pe o perioadă de 12 luni de la terminarea cursurilor. Pentru anul 2014 AJOFM-ul trebuia să angajeze în urma cursurilor un număr de 350 de persoane și până în prezent s-au angajat deja 150 persoane.Cursurile de coafor pentru anul 2014 sunt 2 -unul la Bistrița și celălalt la Beclean iar acestea se fac în funcție de solicitările de pe piața muncii. Ne pare sincer rău că nu v-ați primit bonul de la salonul de coafor de unde v-ați aranjat părul.
P.S . Cursurile de recalificare profesională din cadrul AJOFM B-N se adresează unui anumit segment , adică acelor persoane cu studii medii sau celor care au finalizat școli profesionale. Cursurile menționate în articol se pot face contra-cost la alte instituții din județ.
sa-si recupereze statul bineanteles, prin ANAF sau altii cu atributii, sau daca stiti Dvs. persoane care fac evaziune fiscala, incepeti prin a le face sesizari scrise si asumate.Si poate atunci vom intelege toti ca ne furam caciula unul altuia.Totul este sa iei tu primul caciula nu?
De ce trebuie făcute sesizări? Cei care fac verificări nu se întreabă cum rezistă un salon în care se tunde o singură persoană pe zi? Cum poate funcţiona?
Protectia consumatorului si Garda Finanaciara ce fac? Coafezele pot sa afiseze si un miliard un tuns, dar sa plateasca impozit 16% si daca nu au clienti or sa mai scada pretul. Toti au ifose de mari stylisti. Sa afiseze si preturile dar nu vezi decat niste ochi dati peste cap-chipurile fac socoteala ,iar totalul enuntat te lasa fara respiratie. Si totul e incurajat de cucoane , carora li se pare ca fac parte din lumea buna daca se poarta cu nonsalanta la coafor si sumele sunt nimic pentru ele. Iar cele care ar trebui sa controleze se mai tund si ele , nu? DaR ma intreb cum sa respecta norme de igiene cand ele tund si fac toate operatiunile cu aceleasi instrumente , nici macar dezinfectate??!!!!
Din păcate, aveţi foarte multă dreptate. În ce mă priveşte vă pot spune că nu am auzit de vreun control pe la saloane de ani întregi. Nici DSP, nici Protecţia Consumatorilor, nici Fisc. Acum câţiva ani erau, aflam de ele şi de rezultate. Acum, e o tăcere maximă.
ce aveti frate cu bietii frizeri? :))…de stomatologi si ginecologi nu ziceti nimic?.
despre evaziunea cu salile de nunti cand o sa scri?….se dau sute de milioane la o nunta……….si nu primesti chitanta…bineteles ca meniul e foarte foarte scump…si multa prostie…mancare cat pentru o saptamana sa o mananci in 8 ore…dar mno………..romanii
Câtă vreme AJOFM nu face cursuri pentru proprietarii de săli de nunţi subiectul nu se încadrează în ceea ce am scris mai sus.
Marea evaziune este in frizerii.
In porturi , aeroporturi, energie, terenuri, cla diri , terenuri, etc operează mici copii.
Hai sa ne lăsam parul mare, ceicare putem.
Au fost controale undeva in luna februarie si cu amenzi importante pt cei nu nereguli
Da? Şi care ar fi acelea, unde e publicat raportul de control?
io tot nu inteleg ce are ajof-ul cu evaziunea fiscala pe care o practica unii, asa putem spune si de instalatori, si de tencuitori……..!Si sunt sigur ca daca va chemati un instalator sa va repare chiuveta, nu ii cereti bon fiscal!!!
si uite asa aflam ca sintem o tara de evazionisti…de la instalatori pina la doctori…una dintre cauze este ca statul nu ofera nici pe jumatate din nivelul taxelor pe care le percepe…si sa ajuns la situatia asta din cauza proiectelor din 4 in 4 ani care au creat multa instabilitate…daca in 90 se pornea cu un proiect de tara pe termen lung eram mult mai departe acum… si cei care au plecat in strainatate sa munceasca ramineau in tara sa plateasca taxele nu prin spaniam,italia etc.