Analiza iniţierii, constituirii, funcţionării şi destrămării unei alianţe în general şi în mod special a unei alianţe politice este o problemă de interes public şi depăşeşte cu mult sfera politicii. Efectele, impactul şi consecinţele vieţii unei alianţe se produc în viaţa societăţii, a oamenilor, familiilor, a economiei, a relaţiilor diplomatice, etc. Pentru a radiografia şi evalua cât mai precis o alianţă este bine să fie făcută din mai multe perspective şi pe mai multe niveluri.
Din perspectivă ideologică, doctrinară, alianţa USL a fost o relaţie între centru stânga şi centru dreapta. Programul de guvernare şi formula guvernamentală au compatibilizat concepţiile şi dădea semne de funcţionare. Factorul ideologic, doctrinar nu s-a constituit în factor de dezagregare.
Din perspectiva nivelurilor de funcţionare, trebuie menţionat că alianţa s-a iniţiat la nivel central, ca o formulă împotrivă şi în secundar pentru. Ura împotriva lui Băsescu ca subiect colectiv s-a manifestat intens şi, ca orice manifestare a urii, fără paşi bine calculaţi. Eşecul referendumului s-a dovedit a fi un factor de slăbire a coeziunii alianţei. Întotdeauna, când ura se consumă, ea arde şi textura alianţei. Exemplul coaliţiei anti Bin Laden este elocvent în acest sens. El putea fi prins repede, dar nu s-a riscat coeziunea opiniei publice internaţionale. Viaţa lui a prelungit hrana din care trăia coaliţia.
Nivelul judeţean a funcţionat cu sincope, la început fără vizibilitate dar apoi a erupt aşa cum au fost cazurile Botoşani şi Ilfov. La nivel local s-au găsit formule de funcţionare, dar cu suficientă neîncredere, fapt ce s-a constituit într-o tensiune latentă oprită bine în faza de platou prin eforturile nivelului central. Atât Ponta cât şi Antonescu au avut convulsii în propriile partide din cauza tensiunilor locale. Ponta le-a rezolvat fără a produce efecte vizibile. Antonescu a procedat la excluderi şi a generat grupul disident ”Iniţiativa liberală”. Neîncrederea, suspiciunea şi îndoiala s-au cuibărit la nivel central. Faza neîncrederii a fost subliniată de migrările deputaţilor şi senatorilor spre o nouă majoritate.
La nivel guvernamental, eşecul regionalizării, reformei constituţionale şi a descentralizării din motive care pot fi alte subiecte de analiză au generat sentimente de frustrare în ambele tabere. Tot la nivel guvernamental şi în registrul eşecurilor cu impact asupra funcţionării alianţei a fost exerciţiul de neputinţă a instituţiilor statului în acţiunea de salvare din Munţii Apuseni. Privilegiile salariale de la Autoritatea de Supraveghere Financiară au mărit potenţialul exploziv şi au angajat nemulţumirea opiniei publice. Salarizarea de la ASF numai dreptate până la capăt nu se putea numi.
La nivel parlamentar, vârful de tensiune a fost determinat de votul pentru eliminarea criteriilor de integritate şi a imunităţii despre care Ponta şi Dragnea au declarat că nu ştiau nimic. Dacă este aşa cazul, este o ilustrare vie a felului în care liderii unui partid pot fi daţi de zid de propriul partid. Ponta şi Antonescu se găseau pe plăci tectonice în coliziune şi sub care parlamentarii generau cutremure de mare magnitudine. Relaţiile dintre cei doi au intrat în criză fără ca ei să aibă un mecanism de gestionare a acesteia. Parlamentarii au intensificat criza şi i-au mărit viteza de propagare spre nivelurile guvernamental, judeţean şi local. Opinia publică a fost inflamată şi iritată la nivel naţional. La fiecare nivel al alianţei se puneau paie pe foc, fără să ţină cont de direcţia vântului. Episodul Iohannis a personalizat tensiunile existente în toată ţara şi le-a dat vizibilitate la nivelul întregii opinii publice.
Se pot desprinde câteva concluzii din constituirea, funcţionarea, criza şi destrămarea acestei alianţe. Prima ar fi că atunci când partidele îşi aleg liderii ar fi bine să le securizeze traiectul ferindu-i de pericole. În cazul nostru, majoritatea de 70% s-a manifestat ca o presiune continuă şi în creştere pe cei doi copreşedinţi pentru a le asigura protecţie şi imunitate parlamentarilor în faţa legii. Nimeni nu a plivit în jurul celor doi şi au fost cuprinşi de buruieni şi mătrăgune otrăvitoare şi sufocante. În loc să-şi consume energia pe guvernare şi pe construcţie legislativă cei doi nu mai puteau răzbi de ură şi interese meschine. Partidele în loc să-i ajute pe cei doi lideri să escaladeze obstacolele comune au mărit şi consolidat ziduri între ei. Geografia riscurilor care pândea alianţa era complexă, greu de anticipat şi mai grav nu avea un mecanism de management. Cei doi copreşedinţi au fost împinşi de propriile partide în vâltoarea crizei în loc să situeze deasupra ei.
A doua concluzie care se desprinde este că în Parlament nu mai trebuie să aibă acces oameni care se pot constitui într-o masă critică negativă cu impact şi consecinţe demolatoare asupra întregii construcţii politice şi care să poată exercita presiune asupra liderilor de partid. A treia concluzie este că societatea noastră vrea binele, dar nu îl vede întotdeauna şi pe deasupra are o toleranţă exagerat de mare faţă de oamenii cu deviantă comportamentală şi în conflict cu legea. A patra concluzie este că şi partidele au toleranţă tot la fel de mare şi atunci când se constituie lista de candidaţi nu operează cu criterii de integritate. Singurul partid care avea o astfel de listă de verificare a integrităţii a fost PDL, dar din cauza presiunii din partid nu a putut să o aplice. Bine zic ţăranii când te îndeamnă să mergi mai bine cu deştepţii la pierdere decât cu proştii la câştig. A cincea concluzie este că toate partidele ajunse la putere au credinţa că partidul coincide cu statul, iar dacă au de ales între stat şi partid oamenii politici aleg funcţia obţinută prin partid de la stat invocând ocuparea acesteia prin concurs. Este moştenirea trecutului comunist când partidul şi statul erau contopite.
Destrămarea alianţei s-a iniţiat de la nivel local şi s-a extins nivel naţional (guvernamental şi parlamentar). Destrămarea a început invers faţă de felul în care s-a constituit. Destrămarea s-a produs din alte motive decât cele ideologice şi doctrinare aşa cum se aşteptau criticii înverşunaţi. Centrul de greutate al alianţei a fost încrederea între Ponta şi Antonescu. Textura acestei încrederi s-a rupt din cauza presiunilor interne ale partidelor care au constituit alianţa. La noi, de-a lungul istoriei, relaţia dintre domnitor şi boieri a fost foarte importantă pentru stabilitatea ţării. Se pare că şi azi domnul trebuie să aibă libertatea de acţiune neîngrădită de boieri. Constrângerile şi limitările generate de boieri asupra libertăţii de acţiune a domnului i-au erodat puterea, imaginea, integritatea şi de cele mai multe ori s-a terminat cu înlocuirea acestuia. După modelul Montesquieu, şi în cadrul unei puteri între nivelurile de putere (local, judeţean, naţional) trebuie să fie echilibru. Alianţa s-a destrămat, ca şi imperiile, sub propria ei greutate. Cred că avem o predispoziţie pentru a trăi în situaţii de criză. Ca români, am trăit între plăcile tectonice ale imperiilor şi între fisuri, tensiunile au fost permanente şi mai intense. Nu suntem obişnuiţi cu liniştea şi buna rânduială.
La nivel judeţean şi local orice scenariu şi orice opţiune sunt deschise. Tăriceanu, ca şef al senatului, ar putea face posibilă aplicarea principiului conservării materiei şi mişcării şi în politică. S-ar putea să-l auzim afirmând: ”Nu mai plânge Crin /Plânsul e de formă
Alianţa nu e moartă / Alianţa se transformă”.
În analiza mea am pornit de la premise, fapte şi acţiuni a căror substanţă m-au dus la concluziile menţionate. Eu nu am decât datele de la nivelul meu de observaţie. Este posibil ca din premise incerte să fi tras concluzii certe sau invers. Afirmaţiile mele trebuie luate în seamă nu ca adevăruri, ci ca semne de întrebare. Sunt convins că demersul analitic poate continua mai profund şi mai extins, reliefând toate raporturile de cauzalitate şi poate folosi viitorului şi mai ales tinerilor care îşi vor asuma destinul naţiunii.
Ioan Gaftone, consilier judeţean
Dl Gaftone specialitatea d-voastra de militar este foarte utila in Crimeea si Tiraspol.
Din ruperea USL nu castiga nimeni. In scurt timp pe fruntea lui Crin Antonescu va fi lipita din nou eticheta de “Chiulangiu”, ca sa nu mai vorbim de lamentabila prestatie de la Cotroceni pe timpul suspendarii lui Basescu. A ramas de pomina exprimarea intr-o engleza de balta a lui Crin, care la o intalnire cu delegatia FMI spunea ca ministrul de finante Florin Georgescu este :”The Father and Mother of Ha Ha Ha”. Apoi afirmatia suspicoasa la adresa Departamentului de Stat al SUA, de amestec in treburile altor state a fost o gafa monumentala de politica externa. Ponta la randul lui va suporta sagetile ascutite ale acuzatiei de “Plagiator” venite din toate partile. Puzderia de partidute de “dreapta” va ramane in continuare divizata. Si totusi ar putea exista o solutie aproape salvatoare de iesire din acest impas. Solutia IOHANNIS, candidat la presedintie din partea PNL. Ar fi o lovitura mortala data PSD. Ponta care spunea odinioara ca ar fi fost incantat sa-l aiba in guvern, nu ar mai avea argumente solide sa-l atace in campania prezidentiala, deoarece nu ar fi credibil . Crin, cu toate defectele sale ar iesi din acest joc si ar ramane cu imaginea de “lider providential” care a stiut sa puna omul potrivit la locul potrivit. Si nu in ultimul rand Iohannis ar putea deveni candidatul unic al partidelor de dreapta, care nu ar avea motive intemeiate sa nu renunte la un candidat propriu. Iohannis ar putea fi candidatul potrivit chiar si pentru alegatorii indecisi care nu ar avea ce sa-i reproseze. In felul acesta ar fi posibil ca Iohannis sa castige alegerile prezidentiale chiar din primul tur.
foarte mortala