În cadrul seriei de evenimente ”Cultura urbană – Cultura dezbaterii”, organizate de Centrul Cultural Municipal ”George Coşbuc”, sunt abordate idei, teme culturale, cărţi şi autori care au marcat dezbaterile culturale ale ultimelor decenii în România şi în lume. Evenimentele se adresează publicului larg preocupat de dezbaterile culturale contemporane şi vor avea loc la Palatul Culturii, fiind, de asemenea, transmise online pentru o cât mai largă audienţă.
Sâmbătă 18 martie, de la ora 17.00, la Palatul Culturii din Bistrița la evenimentul ”Epoca narcisismului: În marginea operei lui Christopher Lasch (1932-1994) – Masă rotundă şi prezentare de carte”.
Invitați: dr. Anca Simitopol – politolog, dr. Oana Mateescu – antropolog (Universitatea Babeş-Bolyai)
Dr. Attila Szigeti – filosof (Universitatea Babeş-Bolyai), dr. Claudiu Gaiu – filosof (Biblioteca Centrală Universitară Lucian Blaga). Moderator: Simion Pop – consultant cultural CCM, antropolog.
Vor fi prezentate publicului traduceri în limba română ale importantului autor american, istoric şi critic cultural, publicate la editura Alexandria (publicul poate la faţa locului cumpăra volumele traduse sau online de pe site-ul editurii Alexandria https://www.librariilealexandria.ro/alexandria-publishing…) şi împreună cu invitaţii vor fi dezbătute câteva dintre temele operei lui Christopher Lasch şi despre felul în care sunt folositoare pentru înţelegerea societăţii contemporane. Evenimentul încurajează discuţiile libere între public şi invitaţi pe marginea subiectelor propuse.
Christopher Lasch e autorul unor importante eseuri de critică socială inspirate de studiul istoriei moderne. Reflecțiile sale se concentrează asupra prăbuşirii civilizaţionale resimţite de Occident începând cu anii ’70 ai secolului trecut. La scurt timp după apariţia celei mai cunoscute cărţi ale sale, Cultura narcisismului (1979), preşedintele SUA, Jimmy Carter preia expresiile autorului pentru a le vorbi americanilor despre lipsa de încredere şi pierderea sensului vieţii resimţite de compatrioţii săi. Christopher Lasch îi va scrie faimosului său cititor că dacă folosesc aceeaşi termeni, ideilor lor nu sunt comune. Simțul său pedagogic nu vedea un obstacol în funcţia prezidenţială pentru a încerca instruirea unui eventual discipol.
Pionierul american fusese una din figurile omului nou, urmărind un ideal progresist sau religios printr-o despărţire dureroasă de trecut. Dar singurul raport al Noului Narcis din secolul XX cu lumea veche e nostalgia comercială. Incapacitatea sa de a privi înapoi, îi interzice orice proiecţie în viitor, rămândându-i ca unic orizont spiritual preocuparea anxioasă pentru sine, întreţinută şi teoretizată de o mişcare prin excelenţă antireligioasă: demersul terapeutic. Dacă se declară autonom în discursul politic, iar programele sale pedagogice anunţă eliberarea de necesităţi, omul modernităţii târzii îşi cedează în realitate orice competenţă unor birocraţii private sau publice. Lumea exterioară se prezintă sub forma unor reglementări kafkiene sau a unor intruziuni violente, silind individul la replieri succesive spre asociaţii tot mai depolitizate, ultima redută fiind familia, redefinită ca fortăreaţă a intimităţii. Închiderea plăcerii şi virtuţii în sfera căminului este provocată şi organizată de dezvoltarea unor forţe externe – industria divertismentului şi asistenţa socială – ale căror extindere surpă însă vatra familială.
Christopher Lasch a împărţit cu romancierul John Updike nu doar camera de cămin studenţesc, dar şi interesul pentru clasa de mijloc, în a cărei decădere vede estomparea democraţiei. Aceasta nu mai e vechea suveranitate a poporului, cum scriau clasicii iluminismului, ci, fie statul terapeutic menit să dezarmeze coagulările politice ale maselor, fie cadrul individualismului radical al unei elite nomade care a dezvoltat deja mecanismele secesiunii sale în raport cu existenţa comună. Tablourile teoretice sumbre trasate de Lasch conţin şi luminile speranţei, surprinzător descoperite de autor în cercetări întreprinse asupra creştinismului protestant şi a mişcării populiste americane din secolul al XIX-lea.
”Dispreţuiesc agăţarea disperată de viaţă doar de dragul de a trăi, o trăsătură marcantă a temperamentului contemporanilor noştri” – spunea Christopher Lasch în ultimul său interviu, justificându-şi refuzul de a accepta tratamente medicale ce i-ar fi redus puterea de muncă şi luciditatea. Gânditorul american făcea dovada că analizele sale asupra tarelor societăţii contemporane erau parte a unei filosofii existenţiale” (Claudiu Gaiu).
Adaugă comentariu