„Medicilor li s-au mărit salariile foarte mult. Astăzi, un medic, cu tot cu gărzi, câştigă cel puţin 20.000 de lei net lunar. Chiar noi toţi ar trebui să evităm cu totul să mai dăm şpagă la doctori sau la asistente. Salariile lor sunt foarte bune”, a spus judecătorul Cristi Danileţ într-o dezbatere la Bistriţa.
Magistratul a precizat: „Indiferent că lucrează la stat sau la privat, medicii nu au voie să ceară niciun fel de sumă şi nu au voie să primească bani sau alt serviciu. Dacă daţi fără să ceară – fiindcă vi s-a spus prin intermediari sau ştiţi că asta este cutuma – şi el ia, el comite infracţiunea de luare de mită, iar cel care dă de dare de mită. Obligaţia este să denunţaţi imediat. Dacă e vorba de o operaţie, imediat după, o aşteptaţi mai întâi, o faceţi, mergeţi apoi şi anunţaţi Parchetul. Regula este că cel care denunţă este absolvit de orice răspundere, iar medicul răspunde. Cel care denunţă scapă”.
Cristi Danileţ a admis însă că „este atât de extins fenomenul acesta şi intrat în cultura noastră încât nu avem soluţii pentru mâine, dar trebuie să discutăm lucrurile acestea, iar copiii noştri să nu mai dea”.
Între timp, un cetăţean a început „Gata cu șpăgile la Spitalul Universitar București!”: Deputatul USR Emanuel Ungureanu a scris legat de acest subiect:
„Sunt Simion Daniel și sunt avertizor de integritate. În luna august a acestui an am făcut greva foamei timp de 17 zile, în fața Spitalului Universitar București. Am sperat, alături de colega mea, că vom atrage atenția autorităților asupra neregulilor din spital. În a 17-a zi de protest doamna Sorina Pintea, ministrul Sănătății, ne-a rugat să ne oprim din protest, promițând că ne va comunica concluziile investigației Corpului de Control de la minister. Acest lucru nu s-a întâmplat. Alături de semnatarii acestei petiții, solicităm doamnei Pintea să își țină promisiunea.
De ce este important? Realitatea din spitale este sumbră. Șpaga este încă o practică curentă pe holurile Spitalului Universitar București. Aici mă confrunt cu doctori care preferă să riște sănătatea pacienților pentru această șpagă. Preferă să opereze în camere de operații necurățate, infectate cu bacterii, pentru că procedura de curățenie înseamnă mai puțin timp pentru operații, deci mai puține șpăgi. Mulți doctorii nu respectă legislația. Eu voi fi cu ochii pe ei, însă este nevoie de un Minister competent care, odată ce a investigat situația, să vină cu reacții, concluzii și soluții.
Susține și tu demersul meu dacă consideri că doamna Pintea a încercat să ne fraierească. Eu promit că nu renunț.
Mai multe informații despre demers: https://www.declic.ro/blog/greva-foamei”.
Cristiana Sabău
Ultimele postari ale lui Cristiana Sabău (vezi toate)
- Adio, dar rămân cu tine. Ce post călduț și-a rezervat fostul prefect în instituție - 14 decembrie 2019
- Cum a ajuns familia Bălan să lupte timp de 12 ani pentru o autorizație de construire - 14 decembrie 2019
- Centrul de Permanență Bistrița încasează zeci de mii și plătește Primăriei Bistrița o chirie de doi lei/zi - 14 decembrie 2019
euro
Medici asteapta sa le dai bani… daca nu te baga in seama normal sa sari cu banul….asa este sistemul in tara asta.
raspuns
daca denunti medicul trebuie sa-ti gasesti altul…eventual unul veterinar!
Un cetatean onest
Sa fim corecti si bine informati, medicii de familie nu intra in aceasta categorie.
Ei nu au mai primit in plus la salar.
Din cate stiu, din venitul cabinetului trebuie sa plateasca toate cheltuielile, inclusiv cu chirii, intretinere, impozite, sau cu asistenta. Toate aceste cheltuieli au crescut constant, dupa cum stim cu totii!
Mai mult, pentru aprobarea functionarii cabinetelor, ei le platesc colegiilor lor de la DSP niste taxe destul de mari!
Ceilalti din spitale si clinici, fiecare dupa constiinta lor!
Nu le mai dati nimic…
radu
fiind o meserie liberala, presupun ca doctorii nu sunt PSD-isti nu???? atunci de ce cer bani? ca parca numai la PSD sunt hoti si corupti!!!!!!!doar au fost hastag rezist!!! si prin piete ca ….Psd. Da banuti iau daca tot isi fac treaba nu?
Balan Marius - contribuabil
Raspuns. Daca denunti medicul ai ocazia sa te tratezi de unul singur sau la mata acasa cu leacuri babesti. Doamne ajuta !
raspuns
ce ai cu maica-mea?
mai du-te…!
Liviu
Mentalitatea spagii este cultivata de zeci de ani la noi si sunt inca medici spagari care nu au nicio scuza in momentul de fata tinand cont de salariile care le au si sunt mai multi pacienti dispusi si insistenti sa dea spaga ca sa fie luati cu 5 min mai repede. Dar cred ca mentalitatile se vor schimba dar asta dureaza.