Actualitate

Medierea nu mai e obligatorie. Ce spune Răzvan Cîtu despre schimbările decise de CCR

Obligativitatea medierii a făcut extrem de atractivă profesia de mediator. Numai la Bistriţa sunt peste 40 de persoane autorizate să o practice. Curtea Constituţională a schimbat însă regulile jocului, iar acum medierea a devenit facultativă din nou. Iată ce spune Răzvan Cîtu, unul dintre mediatorii cu state vechi, despre această situaţie.

Curtea Constituţională a României (CCR) a decis că sunt neconstituţionale dispoziţiile care prevăd că părţile sunt obligate să participe la şedinţa de informare privind avantajele medierii, precum şi respingerea, în caz de neîndeplinire a acestei obligaţii, a cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă.  Până la această decizie, părţile erau obligate să se prezinte la mediere, în mod contrar acţiunea fiind anulată. Acum părţile merg la mediere doar dacă primesc această solicitare din partea judecătorului, pe când până la această decizie părţile nu se puteau prezenta în faţa instanţei fără procedura medierii. Judecătorii au apreciat că participarea la şedinţa de informare privind avantajele medierii trebuie să fie facultativă sau la recomandarea instanţei de judecată.

Decizia lor este foarte bună, spune mediatorul Răzvan Cîtu, unul dintre cei care au intrat printre primii în această profesie. „Cât timp medierea a fost obligatorie, oamenii au venit pur şi simplu să ia o hârtie de care aveau nevoie în instanţă.  De multe ori nici măcar nu au venit, au trimis avocatul. Medierea, ca modalitate alternativă de rezolvare a disputelor, se bazează pe voinţa părţilor şi atunci orice introduci cu titlu obligatoriu deja intră în contradicţie cu esenţa medierii. În ultimul an în care medierea a fost obligatorie, au trecut mulţi pe la cabinet, însă numai pentru a primi acel certificat, fie că a fost vorba de avocaţi, fie de justiţiabili. Din păcate, e foarte greu să-l deschizi pe om când vine să-şi ia acea hârtie pentru că nu mai vrea să asculte. Ştie că e gratuită informarea respectivă, nu poţi să-i oferi nicio consultanţă în problema lui pentru că acel serviciu nu e gratuit. În mintea lui el ştie că e gratuit şi e foarte dificil să-l faci să asculte ce e medierea şi cum ar putea el să o folosească în problema lui  „, a spus Răzvan Cîtu.

Obligativitatea medierii a dus însă la o creştere a numărului de persoane care au intrat în profesie, a mai declarat el.

„Acum, Bistriţa are acum peste 40 de mediatori autorizaţi. Din informaţiile mele sunt mult mai mulţi care au trecut prin instruire, probabil că au dat şi examenele, dar nu şi-au mai depus la Consiliul de Mediere toată documentaţia pentru a se autoriza. Oricum, 40 pot să profeseze. Faptul că nu mai este acum obligatorie medierea e un lucru bun pentru profesie, dar şi pentru justiţiabil pentru că, cu timpul, va ajunge să înţeleagă că poate folosi medierea nesilit de nimeni, poate folosi medierea ca să-şi rezolve problema, însă va trebui o muncă de informare a justiţiabilului, de a duce această informare către el prin tribunale, prin judecătorii unde ar putea fi amplasat un mic birou. Cu rândul, am putea să ne oferim din timpul nostru pentru a informa oamenii despre mediere. Doar aşa se va putea face o campanie susţinută nu doar de mediatori, ci şi de Ministerul de Justiţie de care aparţinem”, a spus Răzvan Cîtu.

6 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS